Fără cuvinte! Naționala U18 a fost eliminată de Suedia în optimile de finală ale Campionatului Mondial, după ce a condus la 7 goluri diferență

Naționala de junioare sub 18 ani și-a luat adio de la lupta pentru medalii la Campionatul Mondial din Polonia, după ce a fost învinsă de Suedia cu 22-20, în cadrul optimilor de finală. România a fost eliminată după o repriză secundă de coșmar.
Fără cuvinte! Naționala U18 a fost eliminată de Suedia în optimile de finală ale Campionatului Mondial, după ce a condus la 7 goluri diferență

Naționala de junioare sub 18 ani și-a luat adio de la lupta pentru medalii la Campionatul Mondial din Polonia, după ce a fost învinsă de Suedia cu 22-20, în cadrul optimilor de finală. România a fost eliminată după o repriză secundă de coșmar.

Nimic nu anunța un astfel de scenariu, după primele 30 de minute. România a jucat dezinvolt în prima parte, cu atitudine, și-a dominat net adversarul. În primele minute, jocul cu pivotul Marin a mers foarte bine, dar centrul de greutate al echipei a fost apărarea, care a blocat orice tentativă a adversarului de a înscrie. După numai 12 minute, naționala condusă de Carmen Amariei conducea deja cu 6-1. Singura problemă a echipei a fost faptul că a ratat două aruncări de la 7 metri prin Andreea Popa, pentru că altfel diferența ar fi fost și mai mare.

Chiar și cu time-out luat, Suedia nu și-a revenit și a avut probleme evidente în a ține pasul cu România. Diferența a continuat să crească, ajungând la șapte goluri, 14-7 (min. 25). Pe final de repriză, echipa a plătit tribut pentru o eliminare la Moraru, astfel că la pauză s-a intrat cu 15-10, un avans consistent pentru o calificare într-o fază superioară. Nu însă și cu această ocazie.

În partea secundă, primul gol a venit abia în minutul 36 și a „căzut” în poarta României. Până atunci, cele două naționale s-au chinuit să înscrie, anumite faze de atac fiind tratate cu superficialitate. Reușita Suediei avea însă să aducă un plus de încredere în tabăra nordică, în timp ce în echipa tricoloră a început să se resimtă o stare de neîncredere. Și pe fondul unei noi eliminări la Andreea Popa, adversara a început să reintre în joc.

Suedia a ajuns la 14-15 în minutul 41, moment în care Carmen Amariei a luat time-out. La reluare, echipa a reușit să spargă gheața printr-o aruncare de la 7 metri transformată de Cace, apoi portarul Ciucă a prins apoi la rândul ei o aruncare de la 7 metri, dar România s-a aflat în continuare pe tobogan. Atacurile au fost tot mai previzibile, aproape la fiecare „pozițional” echipa a intrat în amenințare de joc pasiv, aspect care a accentuat și mai mult lipsa de luciditate. Suedia a restabilit egalitatea în minutul 49 (scor 17-17), apoi a preluat și conducerea. Și nu a mai cedat-o până la final, în ciuda eforturilor României de a redresa corabia.

Suedia a câștigat cu 22-20 și merge în sferturile de finală, în timp ce România va privi de pe margine lupta pentru supremație.

Au marcat pentru România: Cace – 7 goluri, Popa 4, Bălăceanu 3, Ilie 3, Marin 2, Lăscăteu 1

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Fenomen SPECTACULOS astăzi! Eclipsa de Soare poate fi observată din România. Care sunt cele mai bune locuri
Mediafax
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Cancan.ro
Ambasada Rusiei la București, sfidare la adresa dovezilor MAE privind dronele doborâte: „Ni s-a arătat polistiren”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Denise Rifai înainte de a cunoaște celebritatea. Imagini rare cu prezentatoarea tv! Tatăl arab îi restricționa anumite lucruri
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Râzi cu lacrimi
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Descopera.ro
Cine este Anna și cum l-a 'smintit' pe pensionarul MApN care i-a scris numele pe stâncă. Povestea 'interzisă' care se ascunde în spatele graffitiului de pe Transfăgărășan
Cancan.ro
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Dacia Sandero Hybrid 155 poate fi comandată în România. Cât costă rivalul lui BYD Dolphin G DM-i
Promotor.ro