Acasa » Alte Sporturi » Handbal » CSM București a obținut o victorie mare la Călărași și se menține pe locul 1 în Liga Națională de handbal masculin. Clasamentul după 10 etape

CSM București a obținut o victorie mare la Călărași și se menține pe locul 1 în Liga Națională de handbal masculin. Clasamentul după 10 etape

CSM București pare decisă să-și ia revanșa în handbalul masculin, după ce sezonul trecut a încheiat pe locul 4 în Liga Națională. Joi seara, formația lui Paulo Pereira a trecut cu bine un test foarte important, după ce s-a impus 25-24 pe terenul echipei Dunărea Călărași, în ultimul meci al etapei a 10-a.
CSM București a obținut o victorie mare la Călărași și se menține pe locul 1 în Liga Națională de handbal masculin. Clasamentul după 10 etape

CSM București pare decisă să-și ia revanșa în handbalul masculin, după ce sezonul trecut a încheiat pe locul 4 în Liga Națională. Joi seara, formația lui Paulo Pereira a trecut cu bine un test foarte important, după ce s-a impus 25-24 pe terenul echipei Dunărea Călărași, în ultimul meci al etapei a 10-a.

Echipa susținută de Primăria Capitalei a beneficiat de un program și anumite conjuncturi favorabile până acum, astfel că a adunat puncte cât s-a putut de mult, adică 22 din 24 posibile până la jocul cu Dunărea Călărași. Meciul din cadrul acestei runde a reprezentat un prim moment al adevărului, iar CSM București a reușit în cele din urmă să-l treacă și pe acesta la reușite. Victoria a fost obținută cu mari emoții, chiar dacă bucureștenii au fost la conducere în cea mai mare parte. Dunărea Călărași a fost foarte aproape să „smulgă” un punct, dar a marcat pentru 25-25, la câteva fracțiuni de secundă după ce s-a auzit sirena de final a jocului. Astfel, CSM București își menține locul 1 și după etapa a 10-a, fiind singura echipă neînvinsă a sezonului. Mai mult, are și un meci mai puțin disputat, având o restanță cu Dinamo București. Între cele două echipe, diferența din clasament s-a mărit la 8 puncte!

Tot joi, Potaissa Turda s-a impus pe terenul echipei HC CS Buzău cu 33-27 și ocupă ultima treaptă a podiumului.

Clasamentul după 10 etape se prezintă astfel: 1. CSM București – 25p, 2. HC Dobrogea Sud Constanța – 24 p, 3. Potaissa Turda – 20p, 4. Poli Timișoara – 19p, 5. Dunărea Călărași – 18p, 6. Dinamo – 17p, 7. Steaua – 17p, 8. Minaur – 16p, 9. CSM Focșani – 16p, 10. CSM Bacău – 9p, 11. HC CS Buzău – 6p, 12. CSU Suceava – 5p, 13. CSM Făgăraș – 5p, 14. U Cluj – 0p.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]