Cele 28 de jucătoare din România care sunt în cărți pentru a evolua la Campionatul European de handbal din Franța

Redactor:
Marius Hutu
Cele 28 de jucătoare din România care sunt în cărți pentru a evolua la Campionatul European de handbal din Franța
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ambros Martin și staff-ul său s-au decis asupra lotului lărgit de 28 de jucătoare pentru Campionatul European din Franța, care va debuta în 29 noiembrie. În câteva zile, vor fi stabilite și cele două echipe, România A și România B, care vor participa la Trofeul Carpați, alături de Rusia și Serbia, în 23-25 noiembrie, la București.

Din lot fac parte șapte jucătoare care activează în străinătate. În atenția selecționerului sunt și nu mai puțin de șapte handbaliste din generația 96-97, care au câștigat medalia de aur la Mondialul de junioare din 2014 și medalia de bronz la Mondialul de tineret din 2016. Ar mai fi de adăugat faptul că pentru fiecare post, mai puțin cel de extremă dreapta, sunt reținute cel puțin patru jucătoare, semn că există soluții și pentru cazurile mai puțin fericite, apariția unor accidentări. 

Lotul lărgit al României

  • Portari: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska, Paula Teodorescu, Diana Ciucă
  • Extreme stânga: Valentina Ardean-Elisei, Elena Florică, Ana Maria Popa, Nicoleta Dincă
  • Interi stânga: Bianca Bazaliu, Cristina Neagu, Gabriela Perianu, Cristina Zamfir
  • Centri: Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Laura Pristăvița, Ana Maria Țicu, Mădălina Zamfirescu
  • Interi dreapta: Ana Maria Dragut, Alina Ilie, Melinda Geiger, Anca Polocoșer
  • Extreme dreapta: Laura Chiper, Aneta Udriștioiu, Sonia Seraficeanu
  • Pivoți: Raluca Băcăoanu, Lotena Ostase, Crina Pintea, Daniela Rațiu

România face parte din Grupa D a Campionatului European, alături de Norvegia, Cehia și Germania. Lotul se va reuni pe data de 19 noiembrie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”

Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

PERICOL pentru pisicile care stau în APARTAMENT. Anunț important pentru cei care stau la bloc

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen