Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Ce moştenire a lăsat Cristina Neagu: „Astea vor rămâne”

Ce moştenire a lăsat Cristina Neagu: „Astea vor rămâne”

Ce moştenire a lăsat Cristina Neagu: „Astea vor rămâne"
SURSA FOTO: MEDIAFAX. 5 mai 2025

Luni, 5 mai 2025, în cadrul unei conferințe de presă, Cristina Neagu (26 de ani) a vorbit despre moștenirea pe care a lăsat-o handbalului românesc.

Neagu se va retrage oficial la finalul sezonului actual și spune că nu trofeele, nici golurile și nici recordurile bifate nu sunt cele mai de preț detalii care vor rămâne în urma ei.

Ce lasă Cristina Neagu în urmă, după 25 de ani petrecuți în handbalul românesc

Copleșită de emoții, Cristina Neagu a luat parte, luni, la o conferință de presă specială și a anunțat un eveniment grandios care va fi organizat, la data de 8 iunie, pentru a celebra retragerea ei din handbalul profesionist.

De asemenea, Cristina Neagu a dezvăluit că nu a primit nicio ofertă de a continua în sportul care a consacrat-o, însă nu pentru că nu a fost dorită, ci pentru că toată lumea știa deja că are alte planuri pentru perioada imediat următoare.

Întrebată fiind despre moștenirea pe care o lasă handbalului românesc, Cristina Neagu a spus că nu trofeele, golurile și recordurile sunt cele mai importante, ci ambiția, determinarea și pasiunea pe care le-a arătat de fiecare dată când a pătruns pe terenul de joc:

(n.r. – Va rămâne spiritul Cristinei Neagu pentru infinit în handbalul românesc?) Mi-ar plăcea să cred că da. Mi-ar plăcea să cred că am lăsat o moștenire în handbal și dacă unii copii iau mingea de handbal și vor să fie Cristina Neagu, înseamnă că am făcut ceva bine. Și mai presus de atât, determinarea, ambiția, pasiunea, pe care le-am arătat pe teren dincolo de meciuri, goluri și alte recorduri, cred că astea vor rămâne…”, a declarat Cristina Neagu, în cadrul unei conferințe de presă.

Handbalul a însemnat aproape tot pentru Cristina Neagu

Cristina Neagu a spus că handbalul a reprezentat pentru ea mai mult decât un sport. „A fost ca o școală a vieții”, a transmis eroina celor de la CSM București, care din cei 36 de ani pe care îi are, peste 25 i-a petrecut pe terenul de antrenament:

Pot spune că handbalul a fost ca o școală a vieții pentru mine. Practic, tot ceea ce sunt astăzi sunt datorită handbalului. Sigur, cu educația pe care am primit-o acasă în primii ani și așa mai departe. Dar nu știu, determinarea, dedicarea, munca, perseverența, sacrificiile, m-am autoeducat cumva prin handbal. Și cel mai important lucru care mi-as dori să rămână e faptul că am putut inspira și alți oameni, da? Și nu doar tineri/tinere să facă sport. Am întâlnit atâția oameni care au venit la mine și mi-au spus: „M-ai inspirat și pe mine și, deși nu fac sport, sunt un om mai bun în viața mea acum”. Sau: „Îmi fac jobul mai bine”. Și sincer, lucrul ăsta pentru mine e cel mai important, mai presus de orice am reușit eu în handbal”, a completat Neagu.

Cât despre sfatul pe care l-ar da pentru puștii ce vor să îi urmeze cariera, Cristina Neagu e punctat:

Cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost „Să ai grijă de tine!”. Și nu l-am urmat, având în vedere câte probleme medicale am avut și de câte ori mi-am dus corpul la extrem și practic m-am accidentat din motivul ăsta… Deci nu am urmat sfatul ăsta. Ce sfat aș da eu? Să crezi în visul tău cu adevărat. Pentru că atunci când crezi cu adevărat, eu sunt de părere că aproape nimic nu e imposibil. Atunci când îți setezi ceva, trebuie să fii conștient că trebuie să faci și anumite sacrificii, da? Vor fi mulți care vor veni să îți spună că nu poți, că nu ești suficient de înalt, puternic și așa mai departe. Dar dacă tu crezi cu adevărat în tine, poți să îți îndeplinești visul”, a adăugat Neagu.