Cătălin Cherecheș, primarul orașului Baia Mare, a fost trimis în judecată într-un alt dosar de corupție în care a fost implicat și clubul HCM Baia Mare

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare și principalul susținător al echipelor de handbal Minaur, a fost trimis în judecată de DNA, într-un nou dosar de corupție. Edilul-șef este inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, fals în declarații în formă continuată și corupere a alegătorilor în formă continuată.
Cătălin Cherecheș, primarul orașului Baia Mare, a fost trimis în judecată într-un alt dosar de corupție în care a fost implicat și clubul HCM Baia Mare

Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare și principalul susținător al echipelor de handbal Minaur, a fost trimis în judecată de DNA, într-un nou dosar de corupție. Edilul-șef este inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț, incompatibile cu funcția pe care o îndeplinește, fals în declarații în formă continuată și corupere a alegătorilor în formă continuată.

Potrivit DNA, 150.000 USD și 12.000 de lei ar fi primit Cătălin Cherecheș de la doi oameni de afaceri în anul 2013 pentru a elibera o autorizație de acces a mașinilor de mare tonaj din oraș. Mita, spun procurorii anticorupție, ar fi fost disimulată sub forma unor sponsorizări acordate Primăriei Baia Mare și clubului municipal de handbal.

„Pentru eliberarea unei autorizații de acces a autovehiculelor de mare tonaj pe raza Municipiului Baia Mare, inculpatul Cherecheș Cătălin a primit de la inculpatul Wermelinger Marco (ajutat de inculpatul Trifa Nicolae Dan care a intermediat printre altele și discuțiile cu edilul) 150.000 USD.

Această sumă de bani a fost disimulată de inculpatul Wermelinger Marco în două contracte de sponsorizare, unul în valoare de 60.000 USD încheiat cu Primăria municipiului Baia Mare și unul în valoare de 90.000 USD încheiat cu Handbal Club Municipal Baia Mare-Secția de fete. Ulterior, din această ultimă sumă de bani, 50.000 lei, au fost virați în contul unei societăți controlată de edil în baza unui contract privind derularea de campanii de comunicare multimedia.

În aceeași perioadă, tot pentru eliberarea unei autorizații de acces a autovehiculelor de mare tonaj pe raza Municipiului Baia Mare, inculpatul Cherecheș Cătălin a pretins de la inculpații Mihai Doru Adrian și Mihai Sorinel o sumă de peste 10.000 lei și a acceptat de la aceștia suma de 12.000 lei, ce urma să fie disimulată tot sub forma unui contract de sponsorizare încheiat cu Handbal Club Municipal Baia Mare – Secția de fete (contract care nu s-a mai concretizat din cauza începerii urmăriri penale „in personam” în această cauză – comunicat nr. 567/VIII/3 din 18 iunie 2013)”, se specifică, printre altele, în comunicatul DNA.

Cătălin Cherecheș se află la al doilea caz de acest gen, după ce în 2016, procurorii anticorupție au dispus trimiterea lui în judecată într-un alt dosar, în legătură cu săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită, în formă continuată.

În ceea ce privește HCM Baia Mare, clubul a dispărut de pe harta handbalului românesc în 2016, din cazua problemelor financiare, în locul acestuia apărând o altă grupare susținută de primărie, CS Minaur Baia Mare. Sub denumirea de HCM, Baia Mare a cucerit două titluri la handbal, unul cu fetele îân 2014 și altul cu băieții în 2015. Ulterior, ambele formații au jucat și în Liga Campionilor.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Anunțul momentului! SE RETRAGE din fotbal la 41 de ani, după șase Cupe Mondiale: Am dat TOTUL
Mediafax
DOLIU la Hollywood! Actrița din Godzilla a murit la doar 18 ani
Cancan.ro
Paradoxul imobiliar din România: vânzările scad, dar prețurile cresc. Gabriel Biriș: „Ne așteaptă o ajustare de durată, de circa 5 ani”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cine este iubita lui Lamine Yamal. Ines Garcia Santos a dezvăluit cum l-a cunoscut: "Mi-ar plăcea să vă spun că l-am văzut într-un aeroport sau că ne-am ciocnit unul de altul, dar nu!"
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Aseară, nevastă-mea s-a îmbrăcat în polițistă!
Râzi cu lacrimi
Tot mai mult praf ajunge în Europa. Care este explicația?
Descopera.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
S-a decis înlocuirea actorului principal din serialul God of War. Care este motivul
Go4Games
Update surpriză pentru Tesla în România. Grok vine cu modul 18+ și alte personalități AI
Promotor.ro