Lorand „Boți” Balint, fost director de marketing al Federației Române de Handbal în primul mandat de președinte al lui Alexandru Dedu, și-a lansat de curând cartea „Handbalul este România! România este Handbal”. Un volum de aproximativ 200 de pagini cu povești din sânul echipelor naționale și lucruri care s-au făcut pe parte de marketing în perioada 2014-2017.
„Sunt foarte multe detalii din spatele gândurilor, pentru că oamenii văd doar execuția. Puțină lume înțelege gândirea din spate și de ce s-au făcut anumite lucruri. Sunt și multe probleme ridicate în media și online de diferiți oameni și era greu să le răspund la fiecare în parte, pe bucățele, atunci am spus: Hai să intrăm în detalii!”, ne-a relatat Lorand Balint, care apoi a explicat și titlul cărții: „Practic, este esența strategiei din spatele marketingului. Paradigma sub care operează sportul în general este un simbol. Baschetul cu acvilele, vulturii, rugby cu frunza de stejar, stejarii. Noi am avut <
Motto-ul cărții este un citat din Michelle Obama, „When they go low, we go high”. „Am încercat să rămân deasupra lucrurilor, când discuția degenera și era de un nivel empiric. Nu era context de dialog, prea de puține ori am avut șansa să stau de vorbă cu adevărat și să fie un schimb de gânduri. Aceasta este pornirea din spate”, a explicat Lorand Balint, care a scris cartea într-o lună, dar a evitat să o publice cu ocazia Mondialului din 2017, ci a acceptat să treacă Alegerile din handbal în februarie 2018.
Postfața este construită pe momentul ratării unei aruncări de la 7 metri de către Cristina Neagu, în sfertul de finală cu Danemarca la Mondialul din 2015, acolo unde România avea să câștige medalia de bronz, iar interul stânga să devină jucătoarea turneului final. „Cristina Neagu a ratat 7 metri și puteam să pierdem meciul în prelungiri cu Danemarca. Jucătoarea meciului, jucătoarea turneului, jucătoarea anului în handbalul mondial ratează. Indiferent, mergem mai departe! În România, este cultura să taxăm greșeala. Dacă elevul din clasa întâi, a opta ridică mână și spune ceva greșit ia nota 2. Și toți ne-am învățat să stăm liniștiți, să nu ieșim în față, să nu ridicăm mâna pentru că ne dă nota 2. Este o megagreșeală”, a adăugat Lorand Balint.

Cartea a fost tipărită în 1.000 de exemplare și se găsește în biblioteci din Galați, Cluj, Tg. Mureș, Brașov, București. În curând, ea va fi disponibilă în cât mai multe facultăți și biblioteci din țară
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?