Arde Belgradul! Serbia a bătut Franța și va juca semifinala Europeanului de handbal cu Muntenegru!

Arde Belgradul! Serbia a bătut Franța și va juca semifinala Europeanului de handbal cu Muntenegru!
  • Publicat:
  • Actualizat:

 

Naționala Serbiei e marea surpriză de la acest Campionat European de handbal feminin. După ce a câștigat cu 18-17 meciul cu Franța în această seară, sârboaicele sunt în semifinale, acolo unde vor întâlni naționala Muntenegrului.

Sârboaicele au început furibund

Încurajate de cei peste 5.000 de suporteri prezenți în Arena din Belgrad, sârboaicele au început furibund meciul. După 13 minute, gazdele conduceau cu 6-3. Și erau în semifinalele Europeanului, pentru prima dată în istorie. Însă chiar dacă au condus cu 10-5 în apropierea finalului primei reprize (min.26), grație intervențiilor senzaționale ale lui Tomasevic (foto, cu fața), elevele lui Sasa Boskovic știau că nu pot să aibă decât un meci extrem de dificil în partea secundă, mai ales că vedeta Lekic a fost scoasă din joc de defensiva franceză.

Un final plin de nervi

Și așa a fost! Franța a revenit imediat și a egalat în doar șapte minute (11-11). Iar de aici a fost un meci tipic al echipei lui Krumbholz, care s-a apărat excelent, dar a suferit teribil în atac. S-a mers cap la cap până la final (17-17, min.53), dar Serbia a reușit să puncteze prin Ognjenovic cu trei minute și jumătate înainte de final. A fost și ultimul gol al partidei. Cele două defensive au rezistat excepțional, în timp ce portarul Tomasevic a scos de două ori în duel unu la unu cu Tervel, respectiv Ayglon în ultimul minut. Iar după un gol anulat pentru Franța, din cauza căruia Olivier Krumbholz s-a agitat asemenea unui leu în cușcă, jucătoarele din Hexagon au cedat! Serbia e în semifinalele Campionatului European, pentru prima oară în istorie. O performanță istorică. O performanță care poate fi dublată de un meci bun sâmbătă. Chiar în fața Muntenegrului, o rivală la care evoluează Bulatovic sau Djokic! Jucătoare care au părăsit naționala sârbă acum câțiva ani tocmai pentru a juca în tricoul Muntenegrului! O semifinală care va pune cu siguranță Belgradul pe foc.

Serbia – Franța 18-17 (10-6)

Serbia: Tomasevic 17 intervenții – Rajovic 5, Ognjenovic 4, Liscevic 2, Damnjanovic 2, Lekic 1, Filipovic 1, Milosevic 1.

Franța: Darleux 7 intervenții – Signate 4, Pineau 3, Baudouin 3, Tervel 2, Lacrabere 1, Dancette 1, Kamto 1, Ayglon 1, Dembele 1.

Clasament: 1. Norvegia 8p (4j), 2. Serbia 7p (5j), 3. Suedia 5p (5j), 4. Danemarca 4p (4j), 5. Franța 4p (5j), 6. Cehia 0p (5j)


Semifinale (sâmbătă)
Serbia – Muntenegru
Norvegia – Ungaria

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele