Am pierdut starul, dar România intră cu dreptul într-o nouă eră! Așa s-a scris povestea unei calificări spectaculoase la Euro: „Acesta a fost punctul nostru forte!” EXCLUSIV

Andrei Preotu
Am pierdut starul, dar România intră cu dreptul într-o nouă eră! Așa s-a scris povestea unei calificări spectaculoase la Euro: „Acesta a fost punctul nostru forte!” EXCLUSIV

România intră cu succes într-o nouă eră, iar Florentin Pera a dezvăluit secretul succesului din deplasare cu Croația, care a adus „biletele” pentru Euro.

Selecționerul este convins că apărarea a reprezentat „punctul forte” pentru echipa noastră, care s-a impus la o diferență de două goluri și pe teren propriu în fața aceluiași adversar.

Secretul calificării la Euro pentru România: „S-au dedicat exemplar!”

Fără Cristina Neagu, România intră practic într-o nouă era. Debutul este însă promițător, după ce șirul calificărilor la turneele finale continuă pentru reprezentativa noastră. Asta chiar dacă competiția internă este plină de jucătoare din străinătate, iar munca unui selecționer este extrem de dificilă.

Florentin Pera a avut numai cuvinte de laudă pentru jucătoarele României, în condițiile în care acestea au revenit spectaculos pe terenul Croației, favorita acestui duel la casele de pariuri.

După succesul de duminică, România se gândește deja la următorul turneu final, la care vor ajunge nu mai puțin de 24 de echipe.

„În primul rând, aș felicita fetele pentru ambele victorii, pentru faptul că s-au dedicat exemplar și au reușit să revină de la – 4, obținând a doua victorie pe terenul Croației, echipă medaliată cu bronz în 2020. Eu consider că am obținut maximum din această dublă, cu o echipă tânără și fără experiență în astfel de jocuri, motiv de bucurie pentru toți suporteri adevărați ai echipei naționale.

Apărarea a reprezentat punctul nostru forte în ambele jocuri, rotația liniei de nouă metri ne-a favorizat un plus de prospețime pe finalul jocului și consistenta porții”, a spus Florentin Pera, pentru ProSport.

Principalele marcatoare ale partidei de duminică au fost Simara 6 goluri, pentru Croaţia, respectiv Seraficeanu 6, Lupei 5, pentru România.

„Totodată, vreau să evidențiez atmosfera foarte bună de la echipa națională, unitatea grupului și dorința de a performa pentru România, fapt ce ne-a asigurat calificarea la Campionatul European de pe locul 1 în grupă”, a completat selecționerul primei reprezentative, contestat destul de puternic după parcursul de la ultimul Mondial.

Florentin Pera, alături de jucătoarele României la finalul meciului din Croația

România, într-o companie selectă alături de Franța, Suedia și Muntenegru

Astfel, România este între reprezentativele importante care s-au calificat fără emoții la următorul Euro. Compania este una selectă, din moment ce suntem alături de Franța, Suedia, Muntenegru, Olanda și Spania.

Clasamentul grupei României

La ultimele două ediţii ale Campionatului European, România a fost însă mai degrabă o dezamăgire și s-a clasat de fiecare dată pe locul 12.

  • 2010 este anul în care România a cucerit medalia de bronz la Euro
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Salariul uriaș cerut de Guardiola pentru a deveni selecționerul Italiei
Mediafax
Câți bani încasează lunar pilotul care a doborât 3 drone rusești în 3 zile? Ce salarii oferă statul român persoanelor care pilotează avioane F-16
Cancan.ro
Pentagonul elaborează scenarii pentru o operațiune terestră de amploare în Iran pentru extragerea uraniului îmbogățit din țară
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Imagini cu Bianca Drăgușanu la plajă, în costum de baie. Cum arată în realitate, la 44 de ani
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El și ea la prima întâlnire: – Știi, eu sunt cam timid!
Râzi cu lacrimi
Astronomii ar fi descoperit primul satelit natural în afara sistemului nostru solar. Sau este ceva mai ciudat?
Descopera.ro
Mr. Pink, DAT AFARĂ cu scandal din Beverly Hills: 'A trebuit să facem evacuarea'
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Când se lansează EA SPORTS FC 27. Ce noutăți aduce ediția de anul acesta
Go4Games
VW Touareg a supraviețuit exploziei unei rachete balistice în Ucraina. SUV-ul a pornit și a plecat pe roți după atac
Promotor.ro