Sârbii sunt fascinați de zeița din România și își pun „marea întrebare”: „Cum a fost creată Nadia Comăneci?”

În ziua de 18 iulie se vor împlini 50 de ani de la celebrul 10 al Natiei Comăneci la JO. Sârbii își pun întrebarea cum a fost „creată” cea care a devenit Zeița de la Montreal.

Anca Grigoraș, vicecampioană olimpică în 1976 medaliată cu argintul mondial în 1978, de fiecare dată cu echipa, a vorbit despre circumstanțele care au dus la apariția Nadiei.

Sârbii au căutat răspunsul la marea întrebare „Cum a fost creată Nadia Comăneci?”

Se împlinesc, în vară, 50 de când Nadia Comăneci a primit cea dintâi notă 10 din istoria Jocurilor Olimpice. Sârbii au ajuns la concluzia că, pentru ca acest episod să se întâmple, a fost nevoie ca multe lucruri să se combine ca un puzzle perfect asamblat.

Vezi galeria foto
5 poze

Începând cu JO de la Melbourne, din 1956, România a devenit una dintre protagonistele competițiilor de gimnastică feminină. În Australia, echipa compusă din Sonia Iovan, Elena Leuștean, Elena Mărgărit, Elena Săcălică și Emilia Vătășoiu a câștigat bronzul, iar Leuștean a devenit prima medaliată individuală a României la JO, câștigând bronzul la sol.

La următoarea ediție, de la Roma, Atanasia Ionescu, Iovan, Leuștean, Vătășoiu, Mărgărit și Uța Poreceanu au dus România pe locul 3.

La Tokyo s-a consemnat un recul, în sensul în care Iovan, Leuștean, Elena Ceampelea, Ionescu, Vătășoiu și Cristina Doboșan au încheiat concursul pe echipe pe locul 6. Iar faptul că România nu a reușit să trimită o echipă la JO de la Mexico City a provocat îngrijorare în întreaga lume a sportului.

U-lu-i-tor! Franța a câștigat Turneul celor 6 Națiuni după ce a învins Anglia când ceasul arăta zero în dreptul timpului!

02:13

Marius Șumudică a pierdut un nou meci și are postul în mare pericol la arabi

01:07

A fost momentul în care a ieșit la rampă Maria Simionescu, care a pus în aplicare ideea de a reuni un grup format din cele mai bune gimnaste din țară, în cele mai bune condiții și cu cei mai buni antrenori. A început de la 0, pentru a putea crește o nouă generație, după cum a spus Anca Grigoraș, participantă la două ediții ale Jocurilor Olimpice, 1972 și 1976.

Cum au fost convinși experții din întreaga țară să se mute cu familiile la Onești

Maria Simionescu, antrenoare și arbitru internațional, decedată în august 2012, a convins experți din Cluj, Timișoara, București sau Bacău să se mute cu întreaga familie la Onești, pentru un ciclu olimpic și să lucreze la Liceul de Cultură Generală cu program special de gimnastică.

Respectivii au primit apartamente, iar partenerilor lor de viață li s-au asigurat locuri de muncă. Majoritatea erau profesori de educație fizică sau alte materii, iar soțul Mariei, George, a obținut funcția de director al școlii din Onești.

„Am venit aici, în acest oraș, sperând să găsesc o atmosferă bună de lucru, cu gândul că voi găsi înțelegere și sprijin din partea autorităților locale.

(…) Mi-am dorit să obțin rezultate care să-i convingă pe toți experții în gimnastică că se pot realiza lucruri mărețe chiar și acolo unde nu există tradiție, unde exista doar fotbal, ci handbalul, luptele, judo-ul, canotajul și atletismul au început să prindă rădăcini solide.

Cu oameni entuziaști și pricepuți – antrenori, profesori, tehnicieni – am obținut rezultatele pe care ni le-am dorit. Am perseverat și am câștigat”, sunt cuvintele Mariei Simionescu în „Nadia Comăneci și Echipa de Aur”.

În cadrul antrenamentelor au fost introduse cursuri de balet

Cartea, scrisă de D. Dimitriu, a fost publicată pe 23 octombrie 1976, într-un tiraj de 60.000 de exemplare și descrie aspectele neobișnuite ale formării celebrului centru de gimnastică din Onești.

„Era complicat cu sportivele, pentru că părinții le lăsau singure, atât de multe fete foarte tinere se adunau acolo. Îmi amintesc că erau grupa A și grupa B, împărțite pe vârste. Sunt din Onești, știu exact ce s-a întâmplat și îmi amintesc și când a fost construită sala, pentru că la început ne antrenam într-o altă sală, mai mică”, a povestit Anca Grigoraș, potrivit Sportal.

Când a început acest program, sesiunile de antrenament au devenit mult mai organizate și au fost introduse cursuri de balet, conduse de Simionescu.

„A fost extraordinar. Am fost extrem de fericită, pentru că le-am găsit pe surorile mele acolo. Nu am stat mult timp acasă, am fost mereu cu ele. Așa a început totul și foarte repede a ieșit în evidență acel cerc al «celor mai buni dintre cei mai buni».

A fost o centralizare mult contestată. După aceea, s-a numit mereu centralizare, iar acum încercăm cu toții să descentralizăm, dar toată lumea a adoptat modelul nostru”, și-a mai amintit ea.

Anca Grigoraș spuen că toată lumea are amintiri extrem de bune din acele vremuri

Printre antrenorii chemați la invitați la Onești s-a numărat și Marta Karoly, care a venit alături de soțul ei, Bela. Ea era specializată în gimnastică, în timp ce el era versatil, pentru că făcuse atletism, handbal, decatlon, dar era foarte interesat să încerce această disciplină.

A fost ajutat de soția lui și de Maria Simionescu, astfel că și-a format propriul grup de fete, următoarea generație. Între Anca Grigoraș și Nadia există o diferență de 4 ani, adică exact o generație

„Numărul de ore de instruire a crescut, am fost foarte bine îndrumați, n-aș spune controlați, pentru că nu era control, aveam și un pedagog. S-a creat o școală foarte serioasă, nimic nu a fost lăsat la voia întâmplării, absolut nimic.

Dar da, disciplină și strictețe. Până la urmă, toată lumea are amintiri extrem de bune din acele vremuri, nu a fost nimic rău, ca să zic așa.

Limita de vârstă a scăzut semnificativ, iar pe atunci la finalele la aparate nu puteau participa mai mult de două gimnaste din aceeași țară”, mai spune Anca Grigoraș.

Unde s-a produs întâlnirea dintre Anca Grigoraș și Nadia Comăneci

În perspectiva JO de la Montreal, o altă fată avea să devină parte a lotului României, aceeași pe care Anca Grigoraș a întâlnit-o în sala de sport din Onești, Nadia Comăneci.

„Primul ei antrenor a fost Marcel Duncan, care m-a descoperit pe mine. El a adus gimnastica în Onești. Ca să zic așa, a inventat acest sport în orașul nostru și a fondat primul club.

Nadia a apărut pe hol, după ce ne-am mutat în clădirea mare. Când o întâlneai, vedeai ceva special, ieșea în evidență printre toate fetele. Toate erau drăguțe, dar ea era uimitoare.

Era ca o păpușă vie și îmi plăcea să o privesc pentru că talentul ei extraordinar era clar vizibil. În general, ce visa noaptea antrenorul și voia să facă cu ea a doua zi, era realizabil.

A fost talent, dar și muncă asiduă. Ar fi câștigat niște medalii dacă nu ar fi muncit atât de mult. Dar una e să fii campioană olimpică și alta e să câștigi o medalie de bronz sau locul 6, când poți face mai mult. A muncit foarte mult, încă de copil, a înțeles și a acceptat”, a mai povestit Grigoraș.

Ce părere avea Bela Karoly despre gimnastele care se pregăteau la București

Ea s-a mutat de la Onești la București în 1975, dar s-a întâlnit cu Nadia în echipa națională înainte de a pleca la Montreal.

„Am privit într-un mod complet normal faptul că o nouă generație vine după noi. A existat o competiție sănătoasă. Trebuie să existe competiție, pentru că altfel nu există progres. Dar nu a fost genul de rivalitate în care «vin niște copii să ne bată». Nu! Când vezi un asemenea talent, nu poți decât să te bucuri că e româncă și să te bucuri de ea.

Selecția s-a făcut prin campionate naționale, pentru că pe atunci existau două echipe, «mică» și «mare». Echipa națională era practic la București și eu făceam parte din ea. Dar era și acel grup al lui Bela Karoly din Onești, cu 5-6 gimnaste excelente. Nadia și Teodora (n.r. – Ungureanu) erau cu o clasă mai sus, dar și celelalte erau foarte talentate”, spune Anca Grigoraș.

Fosta sportivă a dezvăluit că, la un moment dat, Bela Karoly i-a recunoscut că a crezut că fetele care se pregăteau la București nu erau suficient de serioase, mai ales că aveau în jur sportivi care fumau și beau cafea.

Povestea alcătuirii lotului României pentru JO de la Montreal

În 1974, la doi ani după JO de la Munchen, Grigoraș a petrecut un an lucrând cu un antrenor rus, Alexander Bagdasarov. Era un expert de top și un om excepțional, care a introdus două sesiuni de antrenament încă din prima zi.

Fota gimnastă și-a amintit că primele 6 luni au fost epuizante, în contextul în care sportivele se pregăteau cel puțin 6 ore pe zi. Ritmul s-a menținut până în ziua de azi, iar principiul a fost aplicat și de Bela Karoly.

„Au fost multe repetiții și cred că ritmul a fost diferit. Pentru că una e să faci ceva, să te odihnești puțin, să iei magneziu, să treci la următorul lucru când ești gata și alta e să te pregătești fără pauză.

Poate că au fost diferențe, așa că nu știu dacă ar trebui să spun că a fost suprasolicitat. Nu s-a făcut. Să luăm în considerare că a trebuit să facem 4 exerciții obligatorii și 4 libere. Când să le pregătești? A trebuit să le faci pe toate la un nivel înalt.

După 3 săptămâni, membrii echipei au călătorit în Germania, unde au avut reprezentații demonstrative, apoi au continuat spre Canada pentru alte competiții. Abia după aceea au intrat în Satul Olimpic. Aceasta este toată povestea Montrealului”, a mai povestit Grigoraș.