Duceți povestea mai departe! De la 21:00, Larisa Iordache ne poate aduce primul podium la individual compus, după șase ani de pauză

Iordache va intra în această seară (ora 21:00) în prima sa finală, cea de la individual compus. Concurența este acerbă, cu gimnastele celor trei mari puteri mondiale
Duceți povestea mai departe! De la 21:00, Larisa Iordache ne poate aduce primul podium la individual compus, după șase ani de pauză

Iordache va intra în această seară (ora 21:00) în prima sa finală, cea de la individual compus. Concurența este acerbă, cu gimnastele celor trei mari puteri mondiale

În calificări, gimnasta română a terminat pe locul 4, la o zecime de podium

Una dintre cele mai așteptate finale ale unui Campionat Mondial de gimnastică, finala feminină de la individual compus, va fi și în acest an, la Anvers, o afacere între cele patru mari forțe ale lumii, SUA, China, România și Rusia, în ordine după pozițiile ocupate în calificări. Echipa Statelor Unite merge chiar pe două gimnaste, Simone Biles și Kyla Ross, care au și cele mai mari șanse de a câștiga titlul mondial după ce au obținut primele două poziții în calificări. Iar ștacheta este foarte ridicată în SUA, în condițiile în care la ultimele șase ediții patru gimnaste au devenit campioane absolute! Din linia a doua vin Yao Jinnan (China), Aliya Mustafina (Rusia), campioana din 2010 de la Rotterdam, și Larisa Iordache (foto). Ultimele două au terminat în afara podimului în calificări, însă ambele au potențial de creștere. Reprezentanta României a încheiat pe locul 4, la o zecime distanță de chinezoaica Jinnan, însă a avut și un exercițiu cu probleme la paralele. La execuția din calificări, Larisei i-a alunecat mâna pe aparat, însă în finala de azi totul începe de la zero. Cu un „plus” la paralele, Iordache poate spera la o primă medalie în Belgia. Steliana Nistor a fost ultima româncă medaliată la individual compus, argint în 2007 la Stuttgart. Ultimul titlu absolut a poposit în România, în urmă cu 14 ani, când a fost adus de Maria Olaru de la Tianjin (China).

Larisa Iordache va mai concura în finalele de la sol și bârnă, Sandra Izbașa la sol și Marius Berbecar la sărituri și paralele. Toți vor fi în corcurs duminică

Ultimele campioane absolute
2011 (Tokyo)    Jordyn Wieber (SUA)
2010 (Rotterdam)    Aliya Mustafina (RUS)
2009 (Londra)    Bridget Sloan (SUA)
2007 (Stuttgart)    Shawn Johnson (SUA)
2006 (Aarhus)    Vanessa Ferrari (ITA)
2005 (Melbourne)    Chellsie Memmel (SUA)
2003 (Anaheim)    Svetlana Khorkina (RUS)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania