Marian Drăgulescu (38 de ani) a obținut luni seara, în timpul Campionatelor Mondiale de gimnastică de la Stuttgart, la finele calificărilor de la sărituri, accesul la cea de-a cincea ediție a Jocurilor Olimpice din carieră, devenind membrul nr. 50 al delegației tricolore pentru balul celor cinci cercuri de vara viitoare. Indiferent de rezultatul din finala de duminică, din Germania (ora 14:00, TVR), sportivul de la Steaua (a șasea notă în lupta pentru intrarea în ultimul act) își poate configura planul de antrenament pentru Tokyo 2020.
„Secretul meu!? Hmmm… Pe lângă faptul că sunt și un tip foarte norocos, aș putea spune că am fost înzestrat cu un corp și cu o minte care au rezistat multor încercări. Dar ca să-ți răspund punctual la întrebarea pe care mi-ai adresat-o… Aș putea spune pasiune, dăruire, ambiție, perseverență, determinare și curaj”, puncta Drăgulescu, ieri, într-un interviu pentru ProSport.
Puțină lume știe însă că din puzzleul Jocurilor Olimpice din 2000 până azi, lui Marian îi lipsește o singură piesă: ediția de la Londra.
În iulie 2012, bucureșteanul avea 31 de ani, revenise după o accidentare și intrase în programul firesc de pregătire. Condusă de antrenorul Ioan Suciu, echipa masculină era calificată pentru Olimpiada de la Londra, însă Drăgulescu fusese sărit din schemă, deși evoluțiile din acea perioadă îl recomandau să fie inclus în teamul României. „Se detașează clar, din toate punctele de vedere, de colegii săi”, spunea pentru ProSport, în acea perioadă, o voce autorizată din gimnastică.
Comisia Tehnică a COSR, mereu sub tutela omului care tăia și spânzura – secretarul COSR, Ioan Dobrescu -, cea care validează loturile în urma unor discuții, nu s-a implicat într-o problemă acută în acea vreme și a pasat gălușca fierbinte în curtea Federației Române de Gimnastică. Deși triplul medaliat de la Atena 2004 solicitase expres ca forul olimpic să se implice, Comitetul Olimpic a pus batista pe țambal. Mingea a rămas astfel în terenul FRG, iar forul din strada Vasile Conta a apelat la o soluție cu un caracter îndoielnic pentru a-l testa pe Drăgulescu. A încropit ad-hoc, la sala din Complexul Lia Manoliu, o reprezentație a bucureșteanului în fața unui juriu. Pentru a transmite senzația de transparență, șeful FRG, Adrian Stoica, a lăsat ușile deschise, iar reprezentanții canalelor de sport din România au putut să vizioneze de la câțiva metri distanță prestația gimnastului născut în 1980.
Neîmpăcat cu ideea de a rata JO de la Londra, Drăgulescu a jucat cu cărțile pe masă, deși „indiferent ce ar fi făcut Marian atunci, nu ar fi prins echipa”, spune, azi, pentru ProSport, o gimnastă importantă din România.
Drăgulescu a prezentat, în verificarea făcută la sol, un exercițiu cu notă de plecare din 6.7 și o bară fixă din 5.9, iar la sărituri 7.0 și 5.4.
Verdictul: „Nu e pregătit pentru Jocurile Olimpice!”.
„N-a avut timpul necesar să acumuleze și să intre în echipă. Nu este însă o tragedie. Rămâne în continuare în pregătire, ferească Dumnezeu de ceva!, și vom vedea ce vom face până la plecare”, explica, în acea vară, pentru ProSport, antrenorul coordonator Ioan Suciu.
Imediat după ieșirea din infernul de la Lia Manoliu, Drăgulescu încerca să-și găsească echilibrul. Continua să-și exprime nedumerirea, dar arunca, deja, un ochi spre viitor. Într-un interviu acordat pentru ProSport „la cald”, gimnastul care a dat numele săriturii „Drăgulescu” spunea pe un ton apăsat: „Suntem prea puțini ca să avem orgolii mărunte!”. Iată, mai jos, interviul acordat în acel moment, pentru ProSport, de fostul component al clubului Dinamo, actual sportiv la CSA Steaua.
Marian, cum te simți? Sunt extrem de dezamăgit pentru că simțeam că am o șansă reală de medalie, mai ales la sol. Am tras tare în aceste ultime săptămâni să îi prind pe colegi din urmă și apoi totul s-a dus.
Dar ce s-a întâmplat la verificare? Nu știu. Mi-am făcut exercițiile cât am putut de bine, la sărituri nu a ieșit așa cum mi-am dorit, dar la sol și la bară fixă a fost bine. Am făcut același sol ca la Mondialele din 2011 cu care am obținut a doua notă în calificări, am avut aterizări fixe, nu am lăsat zecimi, deci nu știu ce s-a întâmplat.
Ce ți-au spus membrii Comisiei de evaluare? După testare mi-au oferit două motive care, sincer, nu mi s-au părut obiective. Nu vreau să vorbesc despre ce mi s-a spus, pentru că nu vreau să lovesc în nimeni.
Cum vezi tu această situație? Mi se pare nedrept că mi se ia o șansă, României i se ia până la urmă o șansă de medalie și nu e normal. Suntem prea puțini ca să avem orgolii mărunte sau să dăm cu piciorul la o șansă, ne tăiem singuri craca de sub picioare.
Spuneai că decizia de a fi lăsat în afara echipei fusese luată mai demult. De ce ai mai acceptat să dai acel ultim test? Pentru că am sperat că se vor răzgândi și vor judeca numai după ceea ce pot face în sală. Într-o lună și jumătate de pregătire i-am ajuns pe colegii mei, iar acum, în teste, fără a fi răutăcios, mulți au făcut mult mai multe greșeli decât mine, de aceea mi se pare atât de frustrantă situația.
Ai mai trecut printr-o astfel de situație? Da, la Europenele din 2004 de la Ljubljana, când Comitetul Tehnic nu a dorit să fiu în echipă. Atunci, tot așa, am ieșit public, mi-am spus punctul de vedere, s-au răzgândit și am venit de acolo cu patru medalii de aur, la individual compus, sol, sărituri și am ajutat și echipa.
Formată din Flavius Koczi, Cristian Bățagă, Marius Berbecar, Ovidiu Buidoso și Vlad Cotună, echipa masculină a României a ratat accesul în finala de la Jocurile Olimpice de la Londra. Unica performanță a fost înregistrată de Flavius Koczi, locul 7 în finalele de la sol (15.100), respectiv sărituri (15,633).
Cu trei șuruburi în picior, omul respectat de toată gimnastica mondială s-a lăsat pentru puțin timp, și-a pus treningul de antrenor și i-a învățat pe cei mici din Ghencea cum să-și cizeleze tehnica, apoi și-a construit, cot la cot cu muncitorii, o casă.
Drăgulescu n-a stat mult timp departe de concursuri, a revenit și mai puternic atunci când alții îi recomandau să se lase, și-a reluat antrenamentele și a urcat din nou pe podiumuri. A mers și la Olimpiada de la Rio de Janeiro, iar luni seara, calificarea la JO de la Tokyo 2020 a venit ca un balsam pe fruntea asudată în sala de gimnastică – mereu a doua lui casă.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER