Acasa » Alte Sporturi » Gimnastică » Americanii au reacționat imediat. Ce a scris Stanford University Women’s Gymnastics despre Ana Bărbosu: „Nu avem adjective să descriem cât suntem de mândri de studenta noastră”

Americanii au reacționat imediat. Ce a scris Stanford University Women’s Gymnastics despre Ana Bărbosu: „Nu avem adjective să descriem cât suntem de mândri de studenta noastră”

Americanii au reacționat imediat. Ce a scris Stanford University Women's Gymnastics despre Ana Bărbosu: „Nu avem adjective să descriem cât suntem de mândri de studenta noastră”
Foto: European Gymnastics, facebook

Gimnasta română Ana Bărbosu a devenit campioană europeană la sol, iar reacția americanilor de la Stanford University Women’s Gymnastics a venit imediat.

Delegația României a câștigat 4 medalii la Campionatul European de gimnastică de la Leipzig, toate ajungând la o singură sportivă.

Americanii de la Stanford University Women’s Gymnastics nu au adjective să descrie cât sunt de mândri de Ana Bărbosu

După toată tevatura din vara anului 2024, legată de câștigarea medaliei olimpice de bronz la sol, Ana Bărbosu le-a demonstrat tuturor că merită cu vârs și îndesat respectiva disctincție.

Ea a participat la 4 finale la Campionatul European de gimnastică organizat în Germania, la Leipzig, urcând pe podium de fiecare dată. Cele mai recenter performanțe le-a obținut sâmbătă, 31 mai, când a câștigat medalia de argint la bârnă, după care a devenit campioană la sol.

„Nu mai avem adjective care să descrie cât de mândri suntem! AUR la sol şi ARGINT la bârnă pentru noua noastră studentă! Încă 2 medalii pentru Ana, ajungând la un total de 4 la Campionatele Europene din 2025!”, este mesajul transmis de oficialii instituției de învățământ.

Stanford University Women’s Gymnastics a felicitat-o pe Ana Bărbosu, care va studia acolo din toamnă, după fiecare medalie câştigată de româncă la întrecerea continentală care a avut loc la Leipzig.

Mesajul transmis de Comitetului Olimpic și Sportiv Român, după performanța Anei Bărbosu la Leipzig

Bărbosu a făcut un exercițiu impecabil la sol, recompensat cu 13,833. Medaliile de argint și bronz au fost câștigate de italianca Manila Esposito (13,700) şi spaniola Alba Petisco (13,566).

Anterior, a dovedit siguranță și stăpânire de sine la bârnă, primind 13,666. Podiumul a fost completat de belgianca Nina Derwael (14,033) și italianca Sofia Tonelli (13,633).

În prima finală în care a concurat, la individual compus, românca a adunat 52,299 de puncte, fiind devansată de italianca Manila Esposito (54,965) și Petisco (53,265). De asemenea, la paralele, a obținut 13,733.

„Aur și argint pentru România la Campionatele Europene de Gimnastică de la Leipzig! Ana Bărbosu a reușit să câștige aurul la sol după o evoluție sigură și în care a mizat pe experiență și multă maturitate.

Ana a primit cea mai mare notă la acest aparat la Leipzig, 13.833 cu o notă excelentă la execuție, 8.133 și o dificultate de 5.7. Este cea mai prețioasă medalie din cariera ei după bronzul olimpic de la sol câștigat la JO Paris 2024.

Ana a dublat aurul de la sol cu argint la bârnă. Sigură pe ea, fără emoții vizibile, Ana și-a dus la capăt integralul și a primit 13.666. Doar Nina Derwael, Belgia, a depășit-o cu 14.033.

Denisa Golgotă, a doua sportivă din România din această finală, a terminat competiția pe locul 8, fiind notată cu 12.000. Denisa a arătat tuturor pasiunea și determinarea ei de a reveni în elita gimnasticii europene după 5 ani de pauză.

Felicitări, Ana și Denisa! Capul sus, Sabrina! Felicitări antrenorilor! România se întoarce de la Leipzig cu 4 medalii, una de aur, una de argint și două de bronz”, au transmis, la rândul lor, oficialii Comitetului Olimpic și Sportiv Român.