Giani Kiriță, provocat la luptă: „Așa, mergem la colț de stradă și o ‘dăm’ frumos”! Mircea Badea ar fi următorul pe listă

Bogdan Savin
Giani Kiriță, provocat la luptă: "Așa, mergem la colț de stradă și o 'dăm' frumos"! Mircea Badea ar fi următorul pe listă

Giani Kiriță a fost chemat să lupte în ring. Dacă fostul căpitan al lui Dinamo nu va onora propunea, atunci Mircea Badea ar putea fi următorul adversar. Provocarea a fost lansată de Daniel Chiriță, fost fotbalist al Petrolului. Gala Oss Fighter 4 ar urma să aibă loc la Constanța, în august.

„În gala care se va ține la Constanța, Oss Fighter 4, în august. În asta, de pe 28, de la Sala Polivalentă, o să fac provocarea…Îl provoc pe Giani Kiriță, care e ‘câine’. Și eu fac de vreo 3 ani, mă antrenez. Mulțumesc lui Florin Stănică, pe calea asta, el m-a convins și am acceptat cu drag. Mă antrenez de vreo 3-4 ani la sală, mă antrenez cu Amansio (n.red. – Amansio Paraschiv), sunt cu Doroftei, ne antrenăm și au zis: ‘Băi, dar tu când te bați? Te antrenezi, dar când te bați?’. Eu nu știu dacă el se bate, dar am zis să fac o provocare, să mă vadă oamenii, să simt, pentru că e altceva când te antrenezi și altceva când ești în ring, în meci oficial, ai alte trăiri”, a anunțat Daniel Chiriță la Digi Sport.

Câștigător al Cupei României cu Petrolul, în 1995, și al titlului cu Rapid, în 1999, a anunțat și care e varianta de „rezervă”: „O să-i dau mesaj și îl aștept cu drag să răspundă. Dacă nu acceptă, m-am gândit la Mircea Badea. Provoc tot. Foarte serios. Vreau neapărat să ajung în ring, să mă bat. Vreau să simt senzația. Îi iau pe rând. M-ar bucura cu Giani, că și el e fost fotbalist, e aproape de vârsta mea, e la kilograme puțin mai mult ca mine, dar eu cred că pot să-i fac față”.

Dar, Kiriță a răspuns provocării și a urmat un dialog „încins”:
Kiriță: „Aoleo!”
Chiriță: „Salut, lupule, câine!”
Kiriță: „Ușor, ușor că eu sunt câine! Ușor! Păi lupul a provocat câinele. În ce sens m-ai provocat?”
Chiriță: „La o gală de kickbox. Se va ține în august. O să vii acasă până atunci”
Kiriță: „Da? Păi să vedem cum stăm, în ce condiții… Eu sunt pentru. Cu Giani vor să se bată mulți, dar e greu. E greu tare cu mine. În anumite condiții, că nu stau așa, să vină lumea să vadă că s-a bătut Giani. Noi o facem profesionist. Păi s-a luat de cel mai bun.”
Chiriță: „Știu că tu mergi la orice concurs în anumite condiții”
Kiriță: „Că așa, mergem la colț de stradă și o dăm frumos. Eu nu prea am timp de antrenament.”
Chiriță: „Te aducem de acolo, de unde ești, reziliem contractul, te aducem aici.”
Kiriță: „Ar fi premieră și pentru mine”
Chiriță: „Bravo! Asta e și pentru mine.”
Kiriță: „Haideți să punem puțin frână, să nu accelerăm. Eu vreau să fac frumos, să vadă lumea un spectacol. Îți dau numărul meu de telefon, spune-i managerului tău sau cine se ocupă. Când vreodată dau eu înapoi? Niciodată”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania