Finală dramatică la polo. CSM Digi Oradea a egalat scorul la general, după o victorie la penaltyuri de departajare obținută în fața Stelei. Meciul decisiv e vineri la București

Finală dramatică la polo. CSM Digi Oradea a egalat scorul la general, după o victorie la penaltyuri de departajare obținută în fața Stelei. Meciul decisiv e vineri la București

Finala Superligii de polo capătă accente dramatice. Cele două meciuri de la Oradea au fost identice cu cele de la București. Și într-o parte, și în cealaltă, a fost câte un meci decis la penatyuri de departajare în favoarea gazdelor. După patru jocuri, scorul general este egal, 2-2, iar campioana se va decide vineri, la București. În jocul al patrulea, CSM Digi s-a impus cu 11-10 la penaltyuri, după ce la finele timpului regulamentar a fost 7-7 (1-1, 1-2, 3-2, 2-2).

Partida de marți a fost pe muchie de cuțit. Steaua a fost aproape tot timpul la conducere pe tabelă, chiar și cu două goluri (4-2 și 5-3), dar orădenii au revenit de fiecare dată. Ultima dată, oaspeții au avut avantaj cu două minute înainte de final, dar Ramiro Georgescu a egalat pentru gazde la o situație de superioritate: 7-7.

S-a ajuns astfel la penatyuri de departajate. Oradea a ratat prima, dar imediat militarii n-au găsit spațiul porții la următoarele două șuturi. Golul decisiv pentru CSM Digi a fost marcat de Cupic.

Evoluția scorului

Repriza 1
0-1 Teohari
1-1 Negrean
Repriza 2
1-2 Călin
1-3 Filipovic
2-3 Markovic
Repriza 3
2-4 Murisic
3-4 Ramiro Georgescu
3-5 Murisic
4-5 Gheorghe
5-5 Negrean
Repriza 4
5-6 Mursic (5m)
6-6 Ramiro Georgescu
6-7 P. Popescu
7-7 Ramiro Georgescu

Credit foto: Christian Sandor – Oradea

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania