El e noul Calancea!** Halterofilul Răzvan Martin ține pe umeri speranțele României la un podium olimpic

El e noul Calancea!** Halterofilul Răzvan Martin ține pe umeri speranțele României la un podium olimpic
  • Publicat:
  • Actualizat:

Lovit de suspendări și retrageri neașteptate, lotul olimpic de haltere e în căutare de noi lideri. La numai 20 de ani, Răzvan Martin (69 kg), triplu vicecampion european de seniori în 2011, este pregătit să ocupe golul lăsat de Valeriu Calancea, dar și să împlinească așteptările de medalie la Londra.

Perioadă de tranziție în haltere. Dacă anul trecut, lotul olimpic îl pierdea pe unul dintre cei mai valoroși sportivi din tânăra generație, pe Ninel Miculescu, suspendat pentru dopaj, zilele acestea a renunțat la performanță, din motive de sănătate și „greul” Valeriu Calancea. Două lovituri care au zguduit lotul pregătit de Petre Becheru (foto medalion), dar care nu au schimbat însă obiectivul olimpic. „Trebuie să trecem peste aceste pierderi și să privim mai departe. Retragerea lui Calancea nu a fost un șoc pentru noi, ne așteptam pentru că în ultima vreme nu mai putea să ducă pregătirea. La 32 de ani, din păcate te aștepti oricând să te lase organismul. Pentru noi șansele de medalie sunt totuși intacte și putem urca pe podium cu Roxana Cocoș sau Răzvan Martin”, explică Becheru.

Martin, șeful „greilor”
Astfel, odată cu retragerea lui Calancea, marele favorit în a-i călca pe urme celui mai titrat halterofil autohton din ultimul deceniu este Răzvan Martin (69kg). Triplu vicecampion european anul trecut în Kazan, chiar la prima lui competiție de seniori, clujeanul și-a clădit drumul spre vârf chiar de la juniori: trei titluri mondiale (2010) și încă o triplă europeană (2009). Sportivul de la CSM Bistrița este de altfel și pariul staff-ului tehnic în privința șanselor de medalie la JO. „Martin are stofă de campion, a stat mult timp în umbra lui Miculescu, ambii făcând aceeași categorie, dar în ultimul an a explodat practic. Avem mari speranțe pentru Londra și la felul cum s-a pregătit până acum, este atuul nostru. E foarte serios și ambițios!”, a spus Becheru. Deși este cel mai experimentat halterofil din lot, cu un loc 4 la JO, Antoniu Buci (22 ani) oscilează între categorii, 62 kg și 69 kg, ceea ce își pune amprenta și asupra performanțelor.

ALTE ȘTIRI

K1 / Gala de la Tg.Jiu, azi pe voyo.ro
„Bodyguardul”, show dedicat forțelor speciale din Poliție, Jandarmerie, SPP, dar și din cadrul firmelor de pază, în care luptătorii se bat pe reguli de Local Kombat pentru premii de 15.000 de euro, va avea loc azi la Târgu Jiu (în direct pe voyo.ro, de la 18:30). Învingătorii celor patru piramide se vor întâlni în patru super-fighturi, care vor decide noi eroi în Local Kombat.

TENIS DE MASĂ‚ / Stop în optimi la CM
Reprezentativa feminină a României (Samara / Dodean / Szocs) a fost eliminată ieri în optimile de finală ale Campionatului Mondial pe echipe de la Dortmund. Elevele lui Viorel Filimon au cedat în fața echipei Poloniei, scor 2:3. În decisiv, Eliza Samara a pierdut în fața Katarinei Grzybowska, scor 3:1. Fetele vor juca pentru locurile 9-12.

OLIMPISM / Nadia, stație în Londra!

Stațiile de metrou din Londra își vor schimba numele pe durata Jocurilor Olimpice cu cele ale unor foști mari sportivi, unele dintre acestea urmând să poarte numele multiplilor campioni olimpici români Nadia Comăneci, Ivan Patzaichin, Georgeta Damian-Andrunache, Iolanda Balaș și Elisabeta Lipă.

GIMNASTICĂ‚ / Vlad Cotuna a luat bronz
Prima zi a finalelor pe aparate la etapa de Cupă Mondială de la Doha a adus primul podium pentru români. Vlad Cotuna a cucerit bronz la sol (14.825), în timp ce Larisa Iordache a ocupat la paralele, locul 4 cu 14.525, urmată de Diana Bulimar, locul 5 cu 14.275. Cristian Bățagă a terminat pe 6 la cal cu mânere (14.525) și pe 7 la inele. Finalele continuă azi.

HOCHEI / Meci de titlu pentru Ciuc
HSC Csikszereda poate pune azi punct final Ligii Naționale de hochei, sezonul 2011-2012. În avantaj la general, 3-1, ciucanii mai au nevoie de o singură victorie în fața Coronei Brașov pentru a-și adjudeca al șaselea titlu național consecutiv. Meciul cinci al finalei are loc de la ora 19:30 (în direct pe Digi Sport 2), la Patinoarul „Vakar Lajos” din Miercurea Ciuc.

BOX / Bute – Froch, pe Money Channel!
Meciul dintre Lucian Bute și Carl Froch programat pe 26 mai, la Capital FM Arena din Nottingham, va fi difuzat în direct de postul de televiziune The Money Channel. Canalul TV a mai difuzat, în noiembrie anul trecut, duelul dintre Mister KO și Glen Johnson, adjudecat de pugilistul român.

BOX / Mickey Rourke îl laudă pe Mr. KO
Celebrul actor Mickey Rourke a declarat ieri, într-o conferință de presă care a avut loc la Snagov, că îi place stilul pugilistului Lucian Bute, pe care îl consideră un sportiv foarte bun și foarte inteligent. „Da, știu cine e Lucian Bute… luptă în Canada, nu? E un luptător foarte bun, foarte șiret și foarte intelligent. Sper că va câștiga cu Froch”, a spus starul hollywoodian.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Șoferii vor fi înregistrați. A intrat în vigoare din martie 2024. E imposibil să scapi
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…