Abia ce s-a stins flacăra Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano că doar peste câteva zile vor debuta Jocurile Paralimpice de Iarnă (6-15 martie 2026).
Dacă la Jocurile Olimpice de uarnă România a avut o delegație alcătuită din 28 de persoane, la disciplinele sportive paralimpice tricolorii vor avea doar doi sportivi.
Aceștia vor concura la schi alpin și snowboard. Eduard Novak, președintele Comitetului Național Paralimpic Român, a vorbit despre obiectivul sportivilor noștri: „Eu voi fi foarte mulțumit dacă unul dintre ei se va clasa în primii zece. La condițiile inexistente de pregătire, ar fi o mare performanță o astfel de clasare”, a precizat Eduard Novak.
Chiar și în condițiile în care România participă la Jocurile Olimpice de iarnă cât și la cele Paralimpice doar din respect pentru faptul că avem Munții Carpați și nu din ideea de a scoate vreo performanță, Novak rămâne, totuși, un optimist incurabil privind viitorul sportivilor paralimpici români la edițiile de iarnă ale Jocurilor.
„Eu sunt ferm convins că dacă ne vom trezi la realitate și vom începe să investim în infrastructură, vom începe să avem și performanțe. Uitați, eu sunt gata să pun pariu cu oricine că dacă vom avea condiții de pregătire în țară, vom putea califica cel puțin 15 sportivi la viitoarele ediții paralimpice de iarnă”, a mai spus medaliatul cu aur la Jocurile Paralimpice de vară.
După mai bine de treizeci de ani de așteptare echipajul de bob-2 persoane al României a reușit o performanță uluitoare la Jocurile Olimpice – clasarea pe locul cinci. „Este o performanță uluitoare în condițiile în care acești băieți nu au nici acele condiții minime de pregătire în România. Pentru mine ei sunt ca și campionii olimpici de valoroși”, a mai spus Novak.
Fostul ministru al sportului nu a fost însă de acord cu faptul că ne tot fălim cu acel loc 17 la patinaj artistic. „Dacă am ajuns să ne bucurăm pentru un loc 17 nu este deloc bine”, a mai punctat Novak.
Comitetul Naţional Paralimpic a anunţat oficial participarea României la Jocurile Paralimpice de Iarnă Milano-Cortina 2026, competiţie care va reuni, în perioada 6-15 martie 2026, cei mai buni sportivi paralimpici ai lumii în disciplinele de iarnă.
Aceștia sunt Mihăiţă Papară – para snowboard (clasa SB-LL1) și Andrei-Sorin Popa – para schi alpin (clasa LW9-2, Standing).
Participarea celor doi sportivi a fost confirmată oficial la 16 februarie de Federaţia Internaţională de Schi şi Snowboard (FIS), prin aprobarea invitaţiilor bipartite, mecanismul prin care România a obţinut accesul în competiţie, în absenţa unor locuri cotă directe.