Dezvăluiri la nivel înalt: Dobrescu a ascuns cifrele dezastrului din sportul românesc!? Gabi Szabo acuză: „Prin interpușii din minister și COSR a blocat inclusiv finalizarea legii sportului!” Reacția celui acuzat

Autor: Marius Hutu Publicat: 24 Jan. 2017, 15:33 Actualizat: 25 Jan. 2017, 15:46 Alte Sporturi
  • Sportul românesc se află la pământ. Într-un articol ProSport, zilele trecute semnalam faptul că toată „suflarea” sportivă din țară mai numără aproximitov 80.000 de „legitimați”, exceptând fotbalul. Materialul poate fi CITIT AICI. Gabriela Szabo a afirmat că această cercetare prezentată de Elisabeta Lipă la sfârșitul mandatului îi aparține, iar Ioan Dobrescu, fostul secretar general al COSR, a blocat publicarea cifrelor.

În urma prezentării subiectului, susținut și de niște grafice întocmite de Elisabeta Lipă & echipa la prezentare bilanțului MTS, au existat destule reacții, cea mai des vehiculată fiind tot în privința numărului de legitimați: „Și acești 80.000 de legitimați sunt mulți. Sunt mulți care figurează cu legitimații mai vechi la federații, deși s-au retras din activitate, în special în sectorul de copii și juniori”. O reacție a avut și fostul ministru al Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, care s-a aflat în fruntea sportului românesc înaintea venirii Elisabetei Lipă.

„Este cercetarea pe care am realizat-o împreună cu echipa din departamentul sport/ coordonator- Ingrid Istrate în perioada mandatului meu, cifrele puse frumos pe grafice de Elisabeta Lipă… minciuna din partea federațiilor, a cluburilor și COSR!”, a susținut campioana olimpică la Sydney pe pagina personală de Facebook.

Mai mult, Gabriela Szabo a dezvăluit că Ioan Dobrescu, fost secretar general al COSR, a ținut cu orice preț ca aceste cifre să nu devină publice: „Cel care s-a opus vehement sa nu public cifrele a fost Secretarul General al COSR, Ion Dobrescu. Dobrescu prin interpușii din minister și COSR a blocat inclusiv finalizarea legii sportului”.

  • Reacția lui Ioan Dobrescu:
  • „Nu avem cum să blochez Legea Sportului, inițiativa pe legislație aparține doar Ministerului.  Nu aveam nici calitatea, nici forța să blochez Legea Sportului. Eram două instituții complet diferite, nu am ce comenta. Suntem în zodia aberațiilor”
  • „Nu aveam cum să ascund datele pentru că nici nu am avut acces la ele. Este un studiu al MTS, nu are nicio treabă cu COSR, nici nu am avut cunoștințe despre acest studiu. Bunul simț m-a făcut să-mi asum rezultatele de la Rio, am fost cam singurul care m-am retras, dar e ușor cam mult, neelegant să mi se pună în cârcă toată starea sportului românesc. Dacă e un studiu făcut de doamna Lipă, de doama Szabo, nu știu, Ministerul își asumă cifrele, COSR nu a avut nicio legătură”

Pe marginea afirmațiilor făcute de ex-ministrul Tineretului și Sportului a comentat și Cristian Dragomir, reputat antrenor de atletism la fond și semifond, dar și membru în Consiliul Federal al forului de specialitate: „Am colaborat cu Ingrid la realizarea acestui document pe care l-ați solicitat, fac precizarea că minciuna este una singură, sportul este subfinanțat, cluburile nu au cu ce să țină sportivii, federațiile sunt subfinanțate și toate aceste fonduri puține sunt de multe ori dirijate prost. E o discuție pe care am avut-o de multe ori în cabinet, am realizat o strategie sub comanda dumneavoastră, dar….nu s-a pus în practică”.

Cristian Dragomir speră ca noul buget al MTS să se apropie de 1% din PIB, să nu fie ca în ultimii ani, de 0,025% din PIB. „Mai sper ca sporturile cu potențial să fie susținute, mai sper ca jocurile sportive să își vadă lungul nasului, nu aduc rezultate internaționale, cu mici excepții handbal feminin și rugby, mai sper ca și comunitățile locale să susțină sportul autentic”, a mai adăugat membrul federal al FRA.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Autor: Marius Hutu Publicat: 24 Jan. 2017, 15:33 Actualizat: 25 Jan. 2017, 15:46 Alte Sporturi
Pe aceeași temă
Prognoza meteo: România, sub cod galben de ninsori până mâine seară! Județele în care se dezlănțuie iadul alb
Prognoza meteo: România, sub cod galben de ninsori până mâine seară! Județele în care se dezlănțuie iadul alb
Viol înscenat propriei soţii. Scenariul diabolic prin care un bărbat gelos a vrut să-şi trimită amicul la puşcărie doar fiindcă i-ar fi făcut ochi dulci consoartei
Viol înscenat propriei soţii. Scenariul diabolic prin care un bărbat gelos a vrut să-şi trimită amicul la puşcărie ...
S-a dat LEGE! E OFICIAL! Acesti romani primesc BANI in plus la SALARIU! CADOU de la Guvernul Orban
S-a dat LEGE! E OFICIAL! Acesti romani primesc BANI in plus la SALARIU! CADOU de la Guvernul Orban
Femeie, la un pas să fie dată jos din avion din cauza tricoului purtat: Am fost umilită complet  / Cum vi se pare? | FOTO
Femeie, la un pas să fie dată jos din avion din cauza tricoului purtat: Am fost umilită complet / Cum vi se pare? | FOTO
Reactia care a intarziat sa vina! LeBron James, mesaj SFASIETOR dupa moartea lui Kobe Bryant: „Nu sunt pregatit, dar voi incepe, frate”
Reactia care a intarziat sa vina! LeBron James, mesaj SFASIETOR dupa moartea lui Kobe Bryant: „Nu sunt pregatit, dar voi ...
Cele mai bombate posterioare de pe Instagram! Galerie foto incendiară cu fetele la sală
Cele mai bombate posterioare de pe Instagram! Galerie foto incendiară cu fetele la sală
Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu
Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu
Cât costă în România noul RENAULT CAPTUR? Este mai ACCESIBIL decât ne imaginam!
Cât costă în România noul RENAULT CAPTUR? Este mai ACCESIBIL decât ne imaginam!
Povestea relaţiei nefireşti între doi bărbaţi din Buzău: provocau incendii din dragoste, iar unul a sfârşit ucis de iubit
Povestea relaţiei nefireşti între doi bărbaţi din Buzău: provocau incendii din dragoste, iar unul a sfârşit ucis ...
Mutare colosală. Ţara din Europa care vrea să RENUNŢE la euro. ”Trebuie să admitem că euro a fost o greşeală uriaşă”. Nu există altă cale de scăpare
Mutare colosală. Ţara din Europa care vrea să RENUNŢE la euro. ”Trebuie să admitem că euro a fost o greşeală uriaşă”. ...
Oraşul DESFRÂULUI! Arhiepiscopul era şeful prostituatelor, iar frumoasa Ana le învăţa cum să FACĂ sex ca o adevărată femeie
Oraşul DESFRÂULUI! Arhiepiscopul era şeful prostituatelor, iar frumoasa Ana le învăţa cum să FACĂ sex ca o adevărată ...
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
Atenţie, imagini too HOT! O româncă de 28 de ani i-a băgat în boală pe americani. Ipostaze incendiare
Atenţie, imagini too HOT! O româncă de 28 de ani i-a băgat în boală pe americani. Ipostaze incendiare
Mulți bani în plus la salariu! Cine sunt românii care îi vor primi imediat
Mulți bani în plus la salariu! Cine sunt românii care îi vor primi imediat
150.000 de euro dintr-un foc! Ce a făcut Prodanca de banii ăștia. Reghe știe tot
150.000 de euro dintr-un foc! Ce a făcut Prodanca de banii ăștia. Reghe știe tot
Cine i-a fost alaturi Cristinei Topescu cand A MURIT! Si-a dat SUFLAREA langa ea! Rasturnare de situatie
Cine i-a fost alaturi Cristinei Topescu cand A MURIT! Si-a dat SUFLAREA langa ea! Rasturnare de situatie
Raluca Afrăsinei a murit fulgerător din cauza unei boli rare, pe care o are și Selena Gomez. Avea 20 de ani și multe visuri de îndeplinit
Raluca Afrăsinei a murit fulgerător din cauza unei boli rare, pe care o are și Selena Gomez. Avea 20 de ani și multe ...
Un mare site pornografic a introdus această nouă CATEGORIE pentru a testa apele. Acum nu mai face faţă cererii. „Ne pică SERVERELE!”
Un mare site pornografic a introdus această nouă CATEGORIE pentru a testa apele. Acum nu mai face faţă cererii. „Ne ...
Înţelegerea dintre Kobe Bryant şi soţia lui: nu zburau niciodată împreună. Motivul din spatele deciziei celor doi
Înţelegerea dintre Kobe Bryant şi soţia lui: nu zburau niciodată împreună. Motivul din spatele deciziei celor doi
Cristina Țopescu avea o fetiță, Eva Maria! Ce s-a întâmplat cu micuța a marcat-o pe viață!
Cristina Țopescu avea o fetiță, Eva Maria! Ce s-a întâmplat cu micuța a marcat-o pe viață!
„Iarna pe dos”! ANM a făcut anunţul: Cum va fi vremea în acest weekend
„Iarna pe dos”! ANM a făcut anunţul: Cum va fi vremea în acest weekend
Kobe Bryant, omagiat la Premiile Grammy 2020!  Vedetele i-au adus un tribut emotionant fostului baschetbalist
Kobe Bryant, omagiat la Premiile Grammy 2020! Vedetele i-au adus un tribut emotionant fostului baschetbalist
Nunta mare in showbiz! Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare tv s-a maritat in secret cu tatal fiului sau
Nunta mare in showbiz! Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare tv s-a maritat in secret cu tatal fiului sau
Tragedie aviatică. Avion Prăbușit sunt cel puțin 83 de morți
Tragedie aviatică. Avion Prăbușit sunt cel puțin 83 de morți
Direcția ANTIDROG a vândut un SUV confiscat, însă cu el a vândut și un „pachet surpriză”
Direcția ANTIDROG a vândut un SUV confiscat, însă cu el a vândut și un „pachet surpriză”
FOTO. Loredana Chivu, apariție INTERZISĂ cardiacilor pe internet! Și-a pozat corpul fără jenă, iar fanii au atacat-o dur
FOTO. Loredana Chivu, apariție INTERZISĂ cardiacilor pe internet! Și-a pozat corpul fără jenă, iar fanii au atacat-o dur
Oana Zăvoranu FACE PRAF O VEDETĂ: 'Mogula frumuseții… really? Bine că măcar operațiile sunt totuși ok, nu ca la pocnitori'
Oana Zăvoranu FACE PRAF O VEDETĂ: 'Mogula frumuseții… really? Bine că măcar operațiile sunt totuși ok, nu ca la ...
15 semne că femeia te înşală - care sunt cele două motive ale infidelităţii
15 semne că femeia te înşală - care sunt cele două motive ale infidelităţii