David Popovici, pe drumul amintirilor! Cadoul primit în copilărie de la Moș Crăciun pe care campionul român îl păstrează și astăzi!

David Popovici, pe drumul amintirilor! Cadoul primit în copilărie de la Moș Crăciun pe care campionul român îl păstrează și astăzi!
  • Publicat:

David Popovici (18 ani), cel mai prolific sportiv român în 2022, își amintește cu drag de perioada când îl aștepta cu sufletul la gură pe Moș Crăciun!

2022 a fost un an excepțional pentru David Popovici. Sportivul a reușit să bată recorduri mondiale și europene și să devină multiplu campion european și mondial. Acum, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, David are câteva zile libere pe care le va petrece cu familia.

„Le transmit oamenilor să se relaxeze în această perioadă, să stea cu familia, nu strică niciodată o întrunire, noi asta vom face. Este puțin trist că avem nevoie de ocazii să ne vedem cu toții mai des”, a spus David Popovici.

Sportivul abia așteaptă să retrăiască emoțiile sosirii Moșului: „Crăciunul pentru mine înseamnă să nu pot adormi seara de entuziasm și să-mi doresc să-l prind noaptea când vine, dar să nu-l văd niciodată de obosit ce sunt și să dorm ca un buștean. Când mă gândesc la Crăciun, mă gândesc și la zăpadă, n-am mai avut parte noi în ultimii ani, dar sper să avem parte anul acesta”.

David Popovici nu se desparte de două cozi de mătură!

Popovici n-a fost des cu colindul atunci când era mic, însă amintirile lui legate de Crăciun și de copilărie sunt puternice. Înotătorul are un obiect special primit de la Moș, pe care îl păstrează și acum.

„Cea mai frumoasă amintire cu dimineața de Crăciun este de când mi-am dorit și i-am cerut moșului să devin shaolin și m-am trezit dimineața cu două bețe, de fapt două cozi de mătură, pe care erau scrise cu markerul niște litere aleatoriu în japoneză. A fost cel mai tare cadou, încă am bețele acelea, a dezvăluit David Popovici.

Campionul în vârstă de 18 ani nu știe ce să-i ceară lui Moș Crăciun în acest an și recunoaște că-i place mai mult să ofere daruri decât să primească. Deși n-a avut timp de shopping, campionul este dispus să le ofere părinților săi absolut orice.

„Nu m-am gândit ce îmi doresc eu de Crăciun, nici la ce le voi lua părinților, dar știu ceea ce mă bucură pe mine cel mai mult: să fac cadouri oamenilor dragi. Mereu când ofer un cadou si fac fericit pe cineva mă simt mai bine decât dacă primesc eu ceva. Nu știu dacă neapărat anul acesta, dar vreau să le dau alor mei măcar ce mi-au oferit ei de-a lungul vieții, dacă nu chiar înmulțit” – David Popovici

Medaliile cucerite de David Popovici în 2022

Campionatul Mondial de seniori

Aur – 100 m liber

Aur – 200 m liber

Campionatul Mondial în bazin scurt

Argint – 200 m liber

Campionatul European de seniori

Aur – 100 m liber

Aur – 200 m liber

Campionatul European de juniori

Aur – 50 m liber

Aur – 100 m liber

Aur  – 200 m liber

Aur – 4×100 m liber

Argint juniori – 4×100 m liber mixt

Campionatul Mondial de juniori

Aur – 100 m liber

Aur – 200 m liber

Aur – 4×100 m liber

Argint– 4×100 m liber mixt.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…