„Să nu-mi spuneți Sir”! Bradley Wiggins a fost înnobilat de Regina Elisabeta a II-a

  • Publicat:
  • Actualizat:

Câștigătorul ediției din acest an a Turului Franței, Bradley Wiggins, a fost înnobilat ieri de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, primind titlurile de cavaler și de Comandor al Imperiului Britanic.

Un sezon de excepție pentru Wiggins
Pentru prieteni, dar și pentru fani, Wiggins a fost și va fi întotdeauna același Bradley. Un personaj vulcanic, care nu se sfiește să arate degetul mijlociu fotografilor care îi urmăresc fiecare pas, dar care a muncit enorm și a avut un sezon de excepție în 2012. Popularitatea sa, în special, și a ciclismului, în general, au atins cote uriașe în timpul Turului Franței, desfășurat în luna iulie a acestui an. Într-una dintre cele mai grele competiții pe două roți de pe planetă, Wiggins a excelat. Chiar dacă nu a fost cel mai bun pe munte, britanicul de 32 de ani, născut la Gent, în Belgia, a dominat clar în probleme de contratimp și s-a impus cu 3 minute și 21 de secunde în fața coechipierului Chris Froome. Încă de la sosirea de la Paris, ziariștii englezi l-au numit pe ciclistul britanic drept „Sir Wiggins”. Iar medalia olimpică de aur din proba de contratimp de la Jocurile Olimpice de la Londra l-a propulsat pe „Wiggo” în topul celor mai titrați sportivi britanici din istorie, cu șapte medalii olimpice, dintre care patru de aur. Doar Sir Chris Hoy a câștigat mai multe medalii de aur decât Wiggins, șase! Mai mult, britanicul de la Sky a câștigat și Paris-Nisa, Turul Romandiei și Criteriul Dauphine, fiind primul ciclist care se impune în toate cele trei competiții importante de-a lungul unui singur an.

„Sunt onorat, dar nu voi folosi titlul de Sir”
Astfel, înnobilarea lui Wiggins de către Regina Elisabeta a II-a nu părea decât o formalitate. Care s-a împlinit în cursul serii de ieri, când Casa Regală britanică a anunțat tradiționalele înnobilări de Anul Nou. Alături de Ben Ainslie, medaliat cu aur la yachting, Wiggins a fost numit cavaler și poate folosi titlul de „Sir”. Cu toate acestea, Wiggins rămâne modest. „Este o onoare incredibilă să fiu înnobilat, dar nu cred că voi folosi acest titlu în viața de zi cu zi. Eu sunt o persoană simplă, dar titlul va rămâne la loc de cinste în vitrina mea cu medalii. Chiar am glumit cu familia și copiii mei, ei sunt obligați să mi se adreseze cu Sir, în rest toți prietenii vor continua să-mi spună Bradley”, a spus ciclistul britanic al echipei Sky. Performanța lui Wiggins, care a devenit primul britanic câștigător în Turul Franței, nu a trecut neobservată nici de jurnaliștii de la BBC, care i-au oferit titlul de „Sportivul anului” în 2012, unul dintre cele mai importante premii din întreg sportul britanic.

Alți 39 de sportivi au fost înnobilați

Pe lângă Wiggins, alți 39 de sportivi britanici participanți la Jocurile Olimpice au fost înnobilați. Dacă Wiggins și Ainslie au devenit Cavaleri ai Imperiului Britanic, canotoarea Katherine Granger, heptatlonista Jessica Ennis, fondistul Mo Farah și ciclista Victoria Pendleton au devenit Comandori ai Imperiului Britanic, a treia cea mai importantă distincție din Marea Britanie. Nici Jason Kenny (ciclism pe velodrom), Andy Murray (tenis), Alistair Brownlee (triatlon) sau Louis Smith (gimnastică) nu au trecut neobservați de Regină, care i-a înnobilat în cursul tradiționalei ceremonii de Anul Nou.

Ce e Ordinul Imperiului Britanic?

Ordinul Imperiului Britanic este un ordin cavaleresc al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care cuprinde cinci clase atât în sectorul civil, cât și în cel militar. Doar gradele de Mare Comandant și Cavaler Comandant În ordinea descrescătoare a importanței acestea sunt:

Knight Grand Cross sau Dame Grand Cross (Comandant – GBE)
Knight Commander sau Dame Commander (Cavaler Comandor – KBE)
Commander (Comandor – CBE)
Officer (Ofițer – OBE)
Member (Membru –  MBE)

 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Devine INTERZIS în statele UE! Intră în vigoare și în România
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele