Manipulare prin mărturie

Manipulare prin mărturie
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ciclistul a mărturisit încă din primele secunde ale interviului că s-a dopat în toate cele șapte Tururi ale Franței câștigate

Lance s-a contrazis deseori în timpul interviului și a părut că nu regretă ceea ce a făcut

„Îmi pare rău pentru cinici și pentru cei care nu cred în miracole. Turul Franței e o competiție incredibilă și poate fi câștigată de un sportiv curat. Eu am demonstrat asta. Vive le Tour!”. Acesta este discursul lui Lance ținut în urmă cu aproape opt ani, pe podiumul final al Turului Franței din 2005. Ultimul Tur din cele șapte câștigate de Armstrong. O ultimă înțepătură pentru cei care l-au acuzat că s-a dopat. Un discurs trufaș și arogant pe care Oprah Winfrey i l-a arătat lui Armstrong la câteva minute după ce texanul de 41 de ani mărturisise că s-a dopat.

„Cocktailul meu? EPO, testosteron și transfuzii sanguine”
Ieri dimineață a fost difuzată doar prima parte a interviului de două ore și jumătate filmat luni în holul unui hotel din Austin. Oprah nu a menționat textual că Lance ar fi mărturisit că a folosit substanțe dopante înaintea interviului, însă a lăsat de înțeles că fostul ciclist a mărturisit că a luat substanțe interzise. Cei care se așteptau la un interviu regizat din partea prezentatoarei s-au înșelat. În chiar primele secunde ale discuției, Armstrong a recunoscut public pentru prima oară că s-a dopat: „Am folosit produse dopante, substanțe care îmbunătățesc performanțele și EPO”. Clar, concis, fără remușcări. Discuția nu a deviat deloc de la subiect. „Eu am ales să fac asta. Îmi cer scuze. Cocktailul meu norocos? EPO, testosteron și transfuzii sanguine. M-am dopat din 1999 până în 2005. Dar atât! În 2009 și în 2010 nu am luat nimic. Pentru noi dopajul era ceva normal, ca și cum ai avea apă în bidon”, a continuat Armstrong.

S-a contrazis des
Însă cam atât din partea texanului. Sfătuit în prealabil de avocați să nu se lanseze în prea multe dezvăluiri, ciclistul a parat abil unele întrebări, mai ales cele legate de procesul cu compania de asigurări SCA, unul dintre sponsorii lui Lance, care i-a plătit ciclistului 12 milioane de dolari în 2005, după un proces lung, în care Armstrong a mințit sub jurământ. „Prefer să nu răspund la aceste întrebări”, a parat texanul întrebările lui Oprah. Realizatoarea a încercat însă să afle de unde a venit această dorință de victorie. Iar Armstrong a fost pregătit. Aici a jucat perfect cartea supraviețuitorului de cancer, încercând să manipuleze adevărul: „Întotdeauna în viață mi-am dorit să înving, iar lupta împotriva bolii mi-a dat o dorință mai mare pe care am canalizat-o în ciclism”. Totuși, așa cum realizatoarea remarcase, Armstrong se dopase și înainte să se îmbolnăvească de cancer. Una dintre multele contradicții pe care texanul le-a făcut în doar o oră și jumătate!

Prestația lui Lance din interviul cu Oprah a fost descrisă de presa mondială drept „lipsită de suflet”. Iar pauzele de câteva secunde înaintea răspunsurilor au fost semne clare de ezitare și lipsă de încredere în ceea ce spune. Lipsa detaliilor privind cultura dopajului la echipa US Postal a fost o constantă în răspunsurile lui Armstrong, care au fost predominant negații și păreri de rău.

Totuși, ciclistul american s-a depășit pe sine însuși atunci când Oprah l-a chestionat cu privire la relațiile cu Betsy Andreu și Emma O’Reilly. Ambele au fost date în judecată de Lance, deși au spus adevărul, că Armstrong s-a dopat. Andreu, soția unuia dintre foștii colegi ai lui Lance la US Postal, a mărturisit că l-a auzit pe fostul ciclist spunând că s-a dopat chiar pe patul de spital în 1996, atunci când suferea de cancer. „Ea a spus că am numit-o o târfă nenorocită și grasă. Nu e adevărat. I-am spus doar că e o târfă nenorocită”, a comentat sec și aproape sadic Armstrong. Cât despre O’Reilly, fosta lui maseuză (Lance i-a intentat un proces pentru calomnie pe care l-a și câștigat), a putut spune decât că „nu-mi amintesc de ea, sincer, pentru că am dat în judecată prea mulți oameni care aveau dreptate”.


Dacă vrea ca numele lui să fie curat, atunci va depune mărturie sub jurământ că s-a dopat. Până atunci, declarațiile lui nu valorează nimic
Travis Tygart, președintele Agenției Americane Anti-Doping

În acele vremuri, nu puteai să câștigi nimic dacă nu te dopai. Era pur și simplu o cultură în pluton
Lance Armstrong, fost ciclist

E adevărat că în acea vreme trebuia să te dopezi ca să câștigi. Trebuia să îl bați pe Armstrong, cel mai mare dopat din istorie
Andy Parkinson, președintele Agenției britanice Anti-Doping


Părere
Michele Ferrari, „un geniu”

Poate una dintre cele mai controversate mărturii ale lui Armstrong a venit când Oprah l-a chestionat cu privire la doctorul Michele Ferrari, italianul care a creat programul de dopaj și care indica produsele pe care Armstrong și coechipierii săi erau nevoiți să le ia. „Sunt oameni în această poveste care au făcut multe greșeli. Sunt oameni care nu sunt monștri, iar Ferrari e un om de calitate. Încă cred că el e un om bun, un om genial”, a spus Armstrong.

Atac
Djokovic: „Este o rușine pentru sport să aibă un sportiv ca Armstrong”

Novak Djokovic, aflat la Australian Open, a avut una dintre cele mai dure atacuri la adresa lui Lance Armstrong imediat după difuzarea interviului. „Ar fi fost ridicol din partea sa să nege ceea ce era evident, deoarece există mii de dovezi despre cum a fost depistat pozitiv. Este o rușine pentru sport să aibă un sportiv ca el. A trădat sportul. A trădat mulți oameni din lumea întreagă cu povestea sa, cariera sa”, a șocat Djokovic.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen