Cele mai mari competiții internaționale de schi alpin din România încep în Poiana Brașov! Care sunt cele două premiere

Cele mai mari competiții internaționale de schi alpin din România încep în Poiana Brașov! Care sunt cele două premiere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Peste două sute de schiori din întreaga lume vor participa la două dintre cele mai mari competiții de schi alpin organziate la noi în țară. Este vorba despre FIS Children Trophy și FIS RACE, două curse înscrise în caldendarul oficial al Federației Internaționale de Schi (FIS).

În perioada 1 – 3 martie 2022, competiția FIS Children Trophy, ajunsă acum la cea de-a 5-a ediție, va alinia la start un număr de aproximativ 100 de sportivi schiori, fete și băieți, din categoriile U14 și U16, din țări precum Austria, Bulgaria, Bosnia și Herțegovina, Slovenia, Ungaria, Slovacia, Grecia, Turcia, Liban, Georgia, Brazilia, Argentina sau Ucraina.

De asemenea, după patru ediții spectaculoase ale concursului de schi alpin pentru copii și tineret, FIS Children Trophy (înscris în calendarul oficial al FIS), Asociația de Turism Poiana Brașov împreună cu Federația Română de Schi și Biatlon și cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov organizează, în perioada 22 – 25 februarie 2022, FIS RACE.

Cele mai mari competiții internaționale de schi alpin din România încep în Poiana Brașov

Anul acesta, FIS RACE aduce două premiere: sub egida sa vor avea loc Campionatele Naționale ale României, iar la linia de start și-au anunțat prezența până acum schiori de top, din afara țării, precum: Benjamin Szollos – Ski Team Israel, Jan Rechtenberg – Ski Team Czech Republic, Isac Hedstroem – Ski Team Sweden, Nikolaos Mavropoulos – Ski Team Greece sau Kristian Pavelka – Ski Team Slovakia.

„Încercăm ca prin buna organizare a acestor evenimente sportive să creăm un cadru propice pentru a primi de la Federația Internațională de Schi dreptul de a organiza competiții de clasă cum ar fi Cupa Europei. Năzuim către aceste idei, convinși fiind că munca echipei de organizare nu va fi în zadar. Un prim pas extrem de important a fost făcut și în perioada 22-25 februarie când vom avea pe pârtia SubTeleferic Campionatele Naționale ale României la Schi Alpin – o competiție organizată sub denumirea de FIS RACE”, spune Dan Ghiță, Președintele Comitetului de Organizare FIS Children Trophy și FIS Race.

În cinci ani s-au strâns 500.000 de euro din sponsorizări

Cheia succesului, explică Ștefan Țînț, principalul promotor al evenimentului, dincolo de sprijinul de care dispunem din partea Primăriei Brașov, este sponsorizarea din partea firmelor private care fac posibilă organizarea acestor evenimente: „Doar în 2022, noi am reușit să strângem sponsorizări în valoare totală de 105.000 de euro din sectorul privat. Aceste firme, inclusiv firma pe care eu am adus-o în România, respectiv Husqvarna, nu fac acte de caritate. Ele vor să își asocieze imaginea cu ceea ce facem noi și ne ajută să mergem mai departe. În total, în cei cinci ani de când organizăm aceste competiții, am reușit să obținem aproape 500.000 de euro pentru promovarea acestor evenimente”.

Mai mult, anul trecut, pentru organizarea FIS SES – Small Evolving Ski Nations în România, pentru prima data Federația Internațională de schi a alocat 15.000 de euro.

„Dacă initial am început cu firme mai mici, iată că în anii precedenți nume sonore din piață au urmărit să vadă ce facem noi aici, în Poiana Brașov și au hotărât că ne încadrăm în programul, bugetul și conceptul lor de promovare”, mărturisește Ștefan Țînț. „Nu am fi reușit să aducem aceste competiții de mare anvergură în România fără ajutorul sponsorilor noștri. Asociația noastră de turism, Asociația Poiana Brașov, este o asociație non-profit, iar banii pe care îi primim îi investim în promovarea acestor evenimente și a stațiunii” a mai precizat acesta.

La rândul său, viceprimarul Brașovului, Sebastian Rusu declară: „Am reușit să particip anul trecut la acest eveniment, unul desăvârșit din toate punctele de vedere. Se poate observa cu ușurință pasiunea oamenilor care fac parte din organizarea acestor concursuri. Cred că pasiunea i-a unit și că este de datoria noastră să le promovăm. Aceste competiții sunt un mod prin care ne putem apropia de țările care organizează mari campionate. Până la urmă, Poiana Brașov este cea mai mare stațiune din România”. Cele doua competiții, respectiv FIS RACE și FIS Children Trophy au fost finanțate de sponsori din sectorul privat precum Mastercard – preferat, Husqvarna, BCR, Omniasig, Baneasa Panificatie, MediaGalaxy si Izvoarele Călimani. De asemenea, Asociația de Turism Poiana Brașov se bucură de sprijinul unor entități private și de stat, alături de care organizează aceste competiții: Ana Hotels, Teleferic Grand Hotel, Hotel Alpin, Hotel Escalade, Ana Teleferic, Salvamont Poiana Brasov, IJJ “Nicolae Titulescu”, Politia Locala si Nationala și Comprest – Amenjare Partii.

Competițiile sunt organizate cu sprijinul Primăriei Municipiului Brașov și al Federației Române de Schi și Biatlon.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…