Campionatul Mondial al Schiorilor Jurnaliști: România de două ori pe podium la feminin! FOTO

Campionatul Mondial al Schiorilor Jurnaliști: România de două ori pe podium la feminin! FOTO
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa jurnaliștilor-schiori din România a obținut două medalii la Campionatul Mondial al Schiorilor Jurnaliști din Ponte di Legno-Tonale (Italia), la categoria senior women, prin reprezentanta sa Codruța Sederiaș, locul trei la slalom uriaș și locul doi la combinată (slalom uriaș+cross country).

Campionatul a avut loc în perioada 9-16 martie, echipa României fiind reprezentată de opt jurnaliști: Lucian Lipovan (Pro Sport), Cătălin Mihăilă (Mediafax Group), Marius Danci și Radu Ionescu (TVR Timișoara), Bartha Csaba (Radio Timișoara), Ovidiu Vanghele (Centru de Investigații Media), Marcel Neag (Crystal Publishing Group) și Codruța Sederiaș (Mediafax Group), dintre ceilalți paticipanți Marius Danci calificându-se în primii zece.

Campionatul Mondial al Schiorilor Jurnaliști se organizează anual de către una din țările membre asociate Asociației Internaționale a Schiorilor Jurnaliști (SCIJ) – www.scij.info. Ideea unei organizații a schiorilor jurnaliști s-a născut în 1951, din dorința unor jurnaliști entuziaști, în frunte cu Gilles de La Rocque, de a înființa o asociație care să permită comunicarea jurnaliștilor de pretutindeni care împărtășesc aceleași pasiuni: schiul și muntele. Prima întălnire a SCIJ a avut loc în 1955, în stațiunea franceză Meribel, la asociație afiliindu-se până în prezent 40 de țări din întreaga lume. România s-a afiliat în 1990, prin asociația SCIJ România.

Campionatul de anul acesta s-a desfășurat în stațiunea de schi Ponte di Legno (Italia), care are peste 100 de ani de tradiție în domeniu și care s-a extins în ultimii 5-6 ani prin legătura între Ponte di Legno și Passo Tonale.

Echipa italiană, având suportul autorităților locale, a găzduit 250 de jurnaliști-schiori din 30 de țări, timp de o săptămână, într-o zonă de schi bine întreținută și cu o infrastructură excelentă. Au fost organizate două probe – slalom uriaș (schi alpin) și cross country, probele desfășurându-se fără incidente datorită bunei organizări tehnice, adecvate participanților și condițiilor meteorologice.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Chetă pentru un violator: cine a plătit, de fapt, milionul de euro care l-a scos pe Dani Alves din închisoare
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Este oficial! Încă un Faimos, eliminat de la Survivor All Stars de la Pro TV
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Durere supremă! A murit o LEGENDĂ a sportului din România: Cel mai mare din istorie
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Atleta Viorica Viscopoleanu şi gimnastul Dan Grecu au primit Colanul de Aur la 110 ani de la înfiinţarea COSR
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură îngrijise, de fapt
A crezut că salvează un pui de arici, dar mare i-a fost surpriza când a ajuns la veterinar. Ce creatură…