Cadou pentru soție în stilul Leonard Doroftei la aniversarea a 32 de ani de căsătorie: „Cel mai frumos!”. EXCLUSIV

Daniel Nazare
Una dintre fotografiile dragi ale cuplului Leonar și Monica Doroftei. Foto: Instagram/Monica Doroftei

„Am cerut-o cu tupeu”. Așa și-a început povestea Leonard Doroftei (56 de ani), campion mondial la box, atunci când a fost întrebat cum și-a cerut soția în căsătorie. Prilej cu care a dezvăluit și acest special cadou pentru soție!

Monica Doroftei (52 de ani) l-a întâlnit pe Leonard Doroftei în primăvara anului 1992, pe când ea avea doar 18 ani, iar el 22, și s-au căsătorit în 1994. Acum, cadou pentru soție în stilul Leonard Doroftei la aniversarea celor 32 de ani de căsătorie!

Leonard Doroftei, cadou pentru soție în stilul său

Cei doi, Leonard și Monica, au decis anul trecut să participe în cadrul cunoscutului show TV de pe Antena 1, Power Couple România. De asemenea, după o perioadă de 6 ani petrecuți în Canada, familia s-a întors definitiv în România.

„Știți că eu nu prea sunt cu partea romantică, dar când i-am oferit inelul și am cerut-o pe Monica în căsătorie mi-am făcut curaj și asta a fost tot”, a declarat el pentru ProSport.

Discuția cu cel supranumit „Moșul” despre căsătorie nu a plecat din neant. La mijlocul acestei săptămâni el și Monica au împlinit 32 de ani de la căsătorie.

„O viață de om. Cu bune și cu rele. Dar alături de Monica au fost mai mult cu bune. Acum lăsând gluma la o parte, pot spune că Monica a fost și a rămas principalul meu sprijin în viață.

Am o soție senzațională căreia vreau să-i mulțumesc pentru tot”, a spus Doroftei.

În ziua în care a împlinit cei 32 de ani de căsătorie pe care i-a serbat alături de Monica, fostul mare pugilist a declarat că nu a făcut nimic special.

„Ne-am plimbat prin mall. Cadou din partea mea către ea? Păi ce cadou? Eu sunt cel mai frumos cadou”, a declarat Doroftei pentru ProSport, cu mult umor.

Cadou pentru soție în familia Doroftei, dar unul special

Familia Doroftei este una extrem de fericită. Foto: Instagram / @leonarddorofteioficial

Cei doi au împreună trei copii: Adrian, Alex și Vanessa. Mai nou au devenit și bunici.

Antrenează de dimineața până seara

Programul pe care Doroftei îl are la sala box pe care o patronează, unde e și antrenor, este unul zi-lumină.

„Muncesc de dimineață până seara. Am mulți cursanți dar ăsta e un lucru foarte bun. Oricum sunt foarte mulți cei care doresc să vină să-i antrenez”, a mai explicat el.

Leonard Doroftei a fost unul dintre cei mai mari pugiliști români ai tuturor timpurilor, având o carieră impresionantă atât la amatori, cât şi la profesioniști, unde a fost deținătorul centurii la categoria semi-uşoară (61,9 kg), versiunea WBA, în perioada 5 ianuarie 2002 – 23 octombrie 2003.

Pugilistul, originar din Ploiești, are și o bogată carieră la amatori (239 victorii din peste 250 de meciuri) înainte de a trece la profesionism în 1998.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]