Sala Sporturilor din Deva a găzduit joi seara prima ediție a „Memorialului Mihai Leu”, o gală puglisitică la care au fost prezente multe personalități.
Un eveniment organizat la inițiativa lui Victor Leu, vicepreședinte al Federației Române de Box, fratele marelui campion.
Poate pentru prima dată în ultimii ani lumea boxului, de multe ori împărțită în diferite tabere, a fost prezentă la unison pentru a cinsti memoria lui Mihai Leu.
Nume precum Francisc Vaștag, Leonard Doroftei și Vasile Câtea au stat la aceeași masă, urmărind meciurile unei gale atractive.
„Eu cred că această primă ediție a Memorialului Mihai Leu a fost o reușită. Sala a fost plină în ciuda căldurii toride din aceste zile. Vreau să mulțumesc și Prosport pentru promovarea acestei gale”, a ținut să precizeze Victor Leu.
Evident că de la acest eveniment nu puteau lipsi Anna și Marco Leu, soția și fiul marelui dispărut. Cei doi au urcat în ring pentru a oferi plachete invitaților.
În timpul vieții Mihai Leu, primul campion mondial la box profesionist din România, s-a înconjurat de o mulțime de prieteni din toate domeniile de activitate.
Printre aceștia s-a numărat și Elisabeta Lipă, cea mai valoroasă canotoare a lumii din toate timpurile. Lipă a fost și ea prezentă la Deva alături de soțul ei.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F08%2Fgala-mihai-leu-3-1400x647.jpg)
Până la finalul anului Victor Leu intenționează să organizeze o nouă gală, de astă dată la Sebeș.
„Va fi un meci de prietenie între România și Germania. Vom avea invitați la această gală nu doar pugiliști din ambele țări dar și foarte mulți oameni de afaceri iubitori ai boxului”, a declarat Victor Leu.
Gala a fost organizată de Asociația Județeană de Box Hunedoara, în colaborare cu Federația Română de Box, Primăria Municipiului Deva și Clubul Sportiv Sakura Deva.
„Mihai Leu a plecat dintre noi, dar nu și din inimile celor care l-au cunoscut, l-au admirat și l-au considerat un model.
Iar memoria unui campion adevărat nu se păstrează doar prin cuvinte, ci prin ceea ce lasă în urma sa: pasiune, valori, exemplu și oameni care aleg să continue drumul”, au scris cei de la Primăria Deva.