Până pe data de 17 august, Florin Ioniță și Arun Tudoroiu, cei doi pugiliști antrenați de legendarul Dorel Simion, se află în pregătire la Constanța.
Campionatele Nationale Under 23 reprezintă o competiție la care și-au anunțat prezența cei mai buni sportivi ai momentului, la această categorie de vârstă.
Întrecerea va debuta pe data de 18 august 2025, în Bacău.
„Avem un stagiu de pregătire foarte util în vederea participării la Campionatele Naționale Under 23 ce vor fi organizate în Bacău. Băieții au la Constanța sparring parteneri iar Ionuț Gheorghe, fostul medaliat de la Jocurile Olimpice este tot timpul alături noi și ne sprijină aici cu tot ceea ce avem nevoie”, a declarat Dorel Simion.
Florin Ioniță, principala speranță a boxului masculin românesc la Jocurile Olimpice din 2028, dar și Arun Tudoroiu s-au impus detașat la Cupa României, competiție organizată cu ceva timp în București.
„Nu aveam nici cea mai mică emoție pentru că le cunosc valoarea. Așa cum am mai declarat Cupa României a reprezentat o repetiție deschisă, cu public. Pentru ei și pentru mine contează competițiile internaționale”, a mai explicat Dorel Simion.
Acum când toată lumea vorbește despre decesul lui Ion Iliescu, fostul Președinte al României, Dorel Simion a povestit că și el a fost decorat de Ion Iliescu.
„Dumnezeu să-l ierte! Îmi amintesc că ne-a decorat, pe mine, pe Marian și pe tata. Nu-mi aduc aminte cu exactitate acele momente dar știu că eram foarte emoționat. Poate că la vârsta aia a tinereții nu prea realizezi exact însemnătatea unui astfel de moment.
Abia peste ani când stai și te gândești, și îți aduci aminte, îți dai seama cu adevărat ce a însemnat să te onoreze șeful statului. Eu am fost primit la Palatul Cotroceni și de către domnul Emil Constantinescu. Atunci a fost chiar un moment drăguț, pentru că eu eram singurul bărbat care a fost decorat.
Când am dat mâna cu dânsul știu că mi-a spus: „Ei bine, avem și un băiat premiat”. Sunt clipe memorabile pe care nu le poți uita vreodată”, a încheiat Dorel Simion.