Antrenament la Universitate! Vedetele galei „Careul de Ași”, care va avea loc vineri seară la Circul din stat, au făcut spectacol în mijlocul Capitalei

Antrenament la Universitate! Vedetele galei "Careul de Ași", care va avea loc vineri seară la Circul din stat, au făcut spectacol în mijlocul Capitalei

Evenimentul lunii în boxul românsc a ieșit în public. Gala Careul de Ași, organizată vineri la Circul de stat din Capitală de King Promotion, a avut parte de o promovare inedită, în chiar mijlocul Bucureștiului, în Piața Universității. Deși afară au fost la ora prânzului în jur de 8-9 grade Celsius, pugilitștii au făcut un antrenament pentru public, chiar în perimetrul esplanadei cu statui. Au fost 20 de minute intense, în care băieții au lucrat la palmare și au dat declarații. „Îi invităm pe toți să vină să vadă gala de vineri, nu vor regreta. Pe ring se vor afla boxeri extrem de valoroși, precum Viorel Simion, Bogdan Dinu, Cristian Ciocan sau Cezar Juratoni”, a declarat promotorul galei, Sorin Florea.

Gala „Careul de Ași” va avea loc vineri, de la ora 20:00, și va avea ca main-event meciul dintre românul Viorel Simion și belgianul de origine georgiană Alexander Miskirtchian, pentru titlul IBF Intercontinental la categoria pană. În gală sunt implicați boxeri din 10 țări.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania