Ziua Ayrton Senna. 1-5-1994. „Am vrut să-l conving să se retragă. N-am reușit”

Dacă ar mai fi trăit, Ayrton Senna, triplu campion mondial, considerat de unii specialiști drept cel mai bun pilot din toate timpurile, ar fi împlinit azi 54 de ani. Pentru a marca acest moment, ProSport vă oferă povești necunoscute din viața și cariera pilotului brazilian, cuprinse în volumul "Memories of Senna", scrisă de Christopher Hilton. Poveștile reprezintă amintiri ale celor care l-au cunoscut pe Ayrton Senna în cei 34 de ani de viață. Ultimul capitol îl reprezintă ziua decesului lui Senna. 1 mai 1994 a devenit o dată neagră în istoria motorsportului, la fel ca întreg week-end-ul de la Imola. Sâmbătă, pilotul austriac Roland Ratzenberger a decedat, iar doctorul Formulei 1, Sid Walker, a încercat să îl convingă pe Senna să se retragă. Brazilianul a răspuns negativ, crezând că mai are ce oferi Marelui Circ
Ziua Ayrton Senna. 1-5-1994. "Am vrut să-l conving să se retragă. N-am reușit"

Dacă ar mai fi trăit, Ayrton Senna, triplu campion mondial, considerat de unii specialiști drept cel mai bun pilot din toate timpurile, ar fi împlinit azi 54 de ani. Pentru a marca acest moment, ProSport vă oferă povești necunoscute din viața și cariera pilotului brazilian, cuprinse în volumul „Memories of Senna”, scrisă de Christopher Hilton. Poveștile reprezintă amintiri ale celor care l-au cunoscut pe Ayrton Senna în cei 34 de ani de viață. Ultimul capitol îl reprezintă ziua decesului lui Senna. 1 mai 1994 a devenit o dată neagră în istoria motorsportului, la fel ca întreg week-end-ul de la Imola. Sâmbătă, pilotul austriac Roland Ratzenberger a decedat, iar doctorul Formulei 1, Sid Walker, a încercat să îl convingă pe Senna să se retragă. Brazilianul a răspuns negativ, crezând că mai are ce oferi Marelui Circ

„ERA UN SUPERSTAR ÎN BRAZILIA”

„Înaintea cursei de la Imola, am mers în Brazilia pentru a realiza un reportaj pentru emisiunea „Sportsnight”. Senna a fost o gazdă incredibilă. Trebuia să ajungem la ferma lui, dar am realizat, până la urmă, interviul în biroul său. A petrecut toată ziua cu noi, ne-a arătat și redacția revistei „Senninha”, pe care abia o înființase. A fost singura dată când m-am întâlnit cu Ayrton Senna în afara pistei și a fost interesant să văd cum e ca persoană. Era foarte greu să fii lângă el în Brazilia pentru că era deja un superstar, iar oamenii se adunau în jurul lui. Am mers pe heliportul clădirii sale doar pentru a scăpa de mulțime. A fost incredibil să putem să ne relaxăm fără să realizăm un interviu.

Mark Wilson, producător BBC


„TOCMAI ÎNVĂ‚ȚASEM SĂ‚ PRONUNȚ CORECT NUMELE LUI”

„L-am intervievat vineri, la Imola, cu două zile înainte de deces. Obișnuiam să fac un interviu cu el înaintea fiecărei curse. Câteodată era difuzat, alteori nu. La Imola, situația a făcut ca eu să fi urmărit pe câteva casete bătălia dintre el și Martin Brundle, din Formula 3, din 1984. Mi-am dat seama că îi pronunțam numele greșit, „Eye-rr-tun” în loc de „Airtun”. Când l-am întrebat la Imola, „Airtun, ce faci? Schumacher are 20 de puncte, tu niciunul”, el a zâmbit și mi-a zis: „Ce s-a întâmplat cu Eye-rr-tun”? Am fost șocat. I-am zis că el pilotează când eu comentez! Mi-a răspuns senin: „Murray, eu țin aproape și aud tot”.

Murray Walker, comentator BBC


„L-AM RUGAT SĂ‚ SE RETRAGĂ‚. NU A VRUT”

„Cea mai puternică amintire este că nu am insistat pe lângă Senna suficient de mult – sau mai mult decât am insistat – să îl conving să se retragă. Am avut o siguranță că e vorba de el atunci când am văzut steagurile roșii. În momentele alea mi-am spus „de ce naiba nu ai încercat mai mult”. Sâmbătă, Senna venise la centrul medical pentru a încerca să îl vadă pe Roland Ratzenberger, care suferise un accident grav. Vineri, Senna reușise să îl vadă pe Rubens Barrichello, care suferise și el un accident, și a reușit. Dar acum, situația a fost mult mai gravă. Când a sărit gardul, am mers cu el, și am stat pe iarbă în fața centrului medical, Roland murise.

A fost atât de supărat când a auzit, încât a început să plângă. L-am luat în brațe și am încercat să îl consolez. Atunci mi-am dat seama că nu ar trebui să concureze ziua următoare, era atât de supărat! Nu mai fusese niciodată pe un circuit pe care murise un pilot. I-am spus că trebuie să se retragă. Câștigase trei titluri mondiale, era cel mai rapid și cel mai bogat. I-am zis că mergem împreună să pescuim, că mă voi retrage și eu. S-a gândit ceva timp și a spus că nu, că trebuie să concureze. Cu toții știm ce a urmat

Sid Walker, doctorul Formulei 1


Pasajele de mai sus sunt extrase din cartea „Memories of Senna”, scrisă de Christopher Hilton.

Potrivit autorului, Christopher Hilton, un singur personaj important din Formula 1 care l-a cunoscut pe Senna a refuzat să contribuie cu amintiri pentru această carte, însă nu a dorit să îi facă public numele. Cititorii cărții au observat însă că singurul personaj important absent este Michael Schumacher

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]