Vânzările Mazda continuă să crească pe piața din România

Autor: Daniel Remes Publicat: 18 Oct. 2013, 12:46 Actualizat: 18 Oct. 2013, 12:47 Auto-Moto
Vânzările Mazda continuă să crească pe piața din România

Volumul de vânzări Mazda continuă trendul ascendent pe piața din România. După primele nouă luni compania a comercializat local 409 unități, mai mult cu 27% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Modelul care a înregistrat cea mai mare creștere a fost noua Mazda6, al cărui volum s-a triplat, ajungând la 111 autovehicule vândute. SUV-ul CX-5 și-a adjudecat poziția de cel mai bine vândut model, cu 161 de vehicule livrate, în timp ce compacta Mazda3 a ocupat locul doi în topul celor mai bine vândute autoturisme din gamă cu 127 de unități. „Am fost plăcut surprinși să observăm că actuala Mazda3, aflată la final de generație, a reprezentat al doilea cel mai bine vândut model în primele nouă luni. Avem încredere că noua Mazda3, care integrează aceeași linie de design impresionantă Kodo ca și vârful de lance Mazda6, va continua și chiar va depăși performanțele de vânzări ale modelului actual. Totodată, noua Mazda3 introduce noua platformă MZD Connect care va permite o paletă largă de opțiuni de comunicare între smartphone și vehicul”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România. Odată cu lansarea noii generații Mazda3, care va ajunge în showroom-uri spre sfârșitul acestei luni, principalele trei modele ale gamei Mazda (pentru clasele compactă, medie și SUV) vor fi complet noi.

Daniel REMEȘ

Autor: Daniel Remes Publicat: 18 Oct. 2013, 12:46 Actualizat: 18 Oct. 2013, 12:47 Auto-Moto
Pe aceeași temă
O supervedetă din România a fost filmată la hotel cu camera ascunsă în timp ce…
O supervedetă din România a fost filmată la hotel cu camera ascunsă în timp ce…
Judeţele din topul ruşinii, unde românii nu stau în casă
Judeţele din topul ruşinii, unde românii nu stau în casă
Care este cea mai periculoasă expunere la coronavirus? Doza virală este decisivă
Care este cea mai periculoasă expunere la coronavirus? Doza virală este decisivă
Premiera istorica pentru Romania! Sezonul de fotbal s-a terminat pentru ei din cauza tragediei provocate de coronavirus! Reactie oficiala: „Mai devreme sau mai tarziu se intampla peste tot!”
Premiera istorica pentru Romania! Sezonul de fotbal s-a terminat pentru ei din cauza tragediei provocate de coronavirus! ...
Atenţie la mesajele false despre coronavirus! Nu crede tot ce primeşti pe Facebook sau WhatsApp
Atenţie la mesajele false despre coronavirus! Nu crede tot ce primeşti pe Facebook sau WhatsApp
Bătaie la iUmor! Mihai Bendeac a făcut anunțul! Producătorii de la Antena 1 au șters instant imaginile și au vrut să oprească filmările
Bătaie la iUmor! Mihai Bendeac a făcut anunțul! Producătorii de la Antena 1 au șters instant imaginile și au vrut să ...
Poze interzise cu Anamaria Prodan din izolare! La 47 de ani are corp de puștoaică
Poze interzise cu Anamaria Prodan din izolare! La 47 de ani are corp de puștoaică
Influenceriţele au stârnit furie cu un nou trend - măşti de protecţie pe post de bikini: „Să vă fie ruşine, nu aveţi niciun respect“ FOTO
Influenceriţele au stârnit furie cu un nou trend - măşti de protecţie pe post de bikini: „Să vă fie ruşine, nu ...
Maşina de făcut bani. Fraţii Pavăl de la Dedeman nu ratează nicio ocazie să facă milioane. Cea mai nouă lovitură
Maşina de făcut bani. Fraţii Pavăl de la Dedeman nu ratează nicio ocazie să facă milioane. Cea mai nouă lovitură
Descoperire ULUITOARE despre un gest sexual pe care îl fac toate femeile. Este plăcerea SUPREMĂ
Descoperire ULUITOARE despre un gest sexual pe care îl fac toate femeile. Este plăcerea SUPREMĂ
Psihologia pierderii locului de muncă în timpul coronavirusului
Psihologia pierderii locului de muncă în timpul coronavirusului
Preferatul lui Gigi Becali, gratis la CFR Cluj din vară! Poate fi o nouă lovitură după plecarea lui Cristian Bălgrădean
Preferatul lui Gigi Becali, gratis la CFR Cluj din vară! Poate fi o nouă lovitură după plecarea lui Cristian Bălgrădean
Îngheață anul școlar? Orban a anunțat decizia oficială
Îngheață anul școlar? Orban a anunțat decizia oficială
Simona Halep, anunț uriaș. E prima dată când i se întâmplă așa ceva: ”E cea mai lungă perioadă!”
Simona Halep, anunț uriaș. E prima dată când i se întâmplă așa ceva: ”E cea mai lungă perioadă!”
BREAKING! Unul dintre cele mai cunoscute branduri de modă intră în faliment din cauza crizei coronavirusului
BREAKING! Unul dintre cele mai cunoscute branduri de modă intră în faliment din cauza crizei coronavirusului
Mașini noi, găsite abandonate după 30 de ani. Toate funcționează încă perfect!
Mașini noi, găsite abandonate după 30 de ani. Toate funcționează încă perfect!
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul a plecat de la o APLICAŢIE oferită de toate smartphone-urile moderne. Avocat: „Merită o medalie!”
Modul în care şi-a prins nevasta care îl înşela cu şeful ei i-ar putea aduce unui bărbat 15 ANI de închisoare. Totul ...
Austria ar putea deveni prima ţară europeană care ridică restricţiile impuse de COVID-19
Austria ar putea deveni prima ţară europeană care ridică restricţiile impuse de COVID-19
Îngheață anul școlar? Orban a anunțat decizia oficială
Îngheață anul școlar? Orban a anunțat decizia oficială
ANUNȚUL așteptat de toți românii a fost făcut azi de prof. Alexandru Rafila
ANUNȚUL așteptat de toți românii a fost făcut azi de prof. Alexandru Rafila
Despartire SOC in showbiz: si-au spus din nou ADIO, la 3 luni de cand se impacasera! Cei doi nu au rezistat prea mult impreuna
Despartire SOC in showbiz: si-au spus din nou ADIO, la 3 luni de cand se impacasera! Cei doi nu au rezistat prea mult impreuna
Doliu imens in lumea MODEI! A murit dupa ce a fost infectat cu CORONAVIRUS. O lume intreaga il plange acum. Ce s-a intamplat cu designerul in doar cateva zile
Doliu imens in lumea MODEI! A murit dupa ce a fost infectat cu CORONAVIRUS. O lume intreaga il plange acum. Ce s-a intamplat ...
Arafat face un apel urgent! Ce trebuie să faceți înainte de a ieși din casă
Arafat face un apel urgent! Ce trebuie să faceți înainte de a ieși din casă
FOTO. Anca Țurcașiu arată fabulos la 49 de ani! Se pozează fără rețineri în carantină
FOTO. Anca Țurcașiu arată fabulos la 49 de ani! Se pozează fără rețineri în carantină
FOTO. Adelina Pestrițu, incendiară la ieșirea din duș! S-a pozat așa, iar fanii s-au încins: "Are pe ce să stea prosopul"
FOTO. Adelina Pestrițu, incendiară la ieșirea din duș! S-a pozat așa, iar fanii s-au încins: "Are pe ce să stea ...
Acestea sunt mașinile cu care SAMSARII fac mai mulți bani decât cu Audi, BMW și Mercedes. Pe seama ta!
Acestea sunt mașinile cu care SAMSARII fac mai mulți bani decât cu Audi, BMW și Mercedes. Pe seama ta!