Acasa » Alte Sporturi » Auto-Moto » Un fost pilot din Formula 1 a murit. A fost considerat unul dintre cei mai buni concurenți din „Marele Circ”

Un fost pilot din Formula 1 a murit. A fost considerat unul dintre cei mai buni concurenți din „Marele Circ”

Un fost pilot din Formula 1 a murit. A fost considerat unul dintre cei mai buni concurenți din "Marele Circ"
  • Chris Amon a încetat din viață, la vârsta de 73 de ani, după ce în ultimii ani a încercat să țină piept unei boli necruțătoare, cancerul, luptă pe care a pierdut-o. Pilotul neozeelandez a fost considerat unul dintre cei mai buni piloți din Formula 1, care n-a câștigat niciodată un Grand Prix.

Chris Amon a intrat în lumea sporturilor cu motor în 1963, când a debutat la Monaco pentru echipa din Formula 1, Parnell. Bruce McLaren a fost cel care avea să vadă potențialul uriaș al neozeelandezului, iar în 1966 câștiga cursa de 24 de ore de la Le Mans într-un Ford GT40 Mk II. Anul următor semna cu Ferrari unde avea să aibă evoluții incredibile, dar ghinionul, care avea să-l urmărească pe tot parcursul carierei în F1, a fost cel care nu i-a adus nicio victorie într-un Grand Prix.

Martor la accidentul lui Nicki Lauda

În 1976 semna cu echipa Ensign, dar o serie de accidente de-a lungul sezonului au confirmat din nou statutul său de pilot ghinionist. A fost martor la accidentul lui Niki Lauda din 1976, din Marele Premiu al Germaniei, iar după evenimentul tragic a decis să boicoteze cursa. Oficialii echipei Ensign, pentru care pilota Amon, l-au dat afară, iar neozeelandezul s-a retras din lumea sporturilor cu motor.

Familia lui Amon a confirmat decesul fostului pilot din motorsport printr-o declarație: „Chris s-a luptat cu cancerul în ultimii ani, dar a rămas aproape de Formula 1, iar, în același timp, și-a păstrat simțul umorului„.  

Amon a concurat pentru 13 echipe din motorsport și a urcat de 11 ori pe podium, dar niciodată pe cea mai înaltă treaptă.

Articol scris de DAN MIREA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]