Spaniolii au comparat noua Dacia Spring cu Citroen e-C3 și au dat verdictul: „Poziție complicată din cauza prețului”

Cristian Hitruc
Prezentare Dacia Spring 2027 SURSĂ: Profimediaimages 16.10.2027

Noua Dacia Spring, care va ajunge pe piață în 2027, are deja concurență serioasă în segmentul mașinilor electrice accesibile, iar jurnaliștii spanioli au comparat modelul românesc cu Citroen e-C3, analizând prețul, autonomia, spațiul interior și posibilitățile de încărcare.

Spaniolii au dat un verdict clar și au precizat că modelul francez oferă un raport mai avantajos când vine vorba despre preț și ceea ce primește cumpărătorul și consideră că „poziția Daciei Spring este complicată din cauza prețului”.

Concluzia spaniolilor: Citroen e-C3 este mai ieftin și oferă mai mult spațiu

Conform comparației pe care jurnaliștii spanioli de la movilidadelectrica.com au făcut-o, se pare că Citroen e-C3 pornește de la prețul de 17.350 de euro, în timp ce prețul estimat pentru Dacia Spring 2027 ar urma să fie sub 20.000 de euro.

Astfel, aceștia precizează că diferența dintre cele două mașini electrice ajunge la aproximativ 2.650 de euro în favoarea mașinii franceze.

„Poziția Daciei Spring este complicată din cauza prețului”, notează sursa menționată antreior.

Citroen e-C3 are o lungime de peste patru metri, în timp ce noua Dacia Spring măsoară 3.85 metri. Diferența, susțin spaniolii, se simte mai ales la locurile din spate, unde modelul produs de francezi oferă mai mult spațiu pentru pasageri.

Cu toate acestea, Dacia Spring recuperează la capitolul portbagaj, având o capacitate de 337 de litri, față de cei 310 litri oferiți de Citroen e-C3. În plus, modelul românesc dispune de un compartiment frontal de 18 litri, util pentru depozitarea cablurilor de încărcare, mai evidențiază spaniolii.

Diferențe la autonomie și încărcare

Dacia Spring 2027 va avea un model electric de 80 CP și o baterie de 27.5 kWh, cu o autonomie declarată de până la 250 de kilometri. Astfel, autoturismul este gândit în special pentru deplasările urbane și drumurile care trebuie făcute în fiecare zi.

De partea cealaltă, Citroen e-C3 oferă un motor de 113 CP și două variante de baterie. Vorbim despre cea de 30 kWh, care asigură o autonomie omologată de 213 kilometri, și despre versiunea de 44 kWh, care poate ajunge la 324 de kilometri.

La încărcare, Dacia Spring acceptă o putere de până la 6.6 kW în curent alternativ. Pentru Citroen, încărcarea rapidă de 30 sau 50 kW este disponibilă opțional, în funcție de configurație, contra unui cost suplimentar de 500 de euro, mai notează spaniolii.

Verdictul spaniolilor: avantaj pentru Citroen

În analiza realizată de publicația din Spania, Citroen e-C3 iese în evidență datorită prețului mai mic de pornire, datorită spațiului pe care îl oferă pasagerilor, dar și datorită posibilității de a alege între două baterii.

Totodată, spaniolii punctează faptul că modelul francez poate ajunge la un preț de 11.950 de euro, în cazul în care sunt luate în calcul reducerile oferite de producător și ajutorul obținut prin Plan Auto+.

Spaniolii sunt de părere că Dacia Spring rămâne o mașină compactă, ușor de folosit în oraș, care oferă un portbagaj mare, dar care poate fi dezavantajată de preț.

„Citroën ë-C3 prezintă un raport mai favorabil între preț, spațiu și echipare”, este concluzia la care au ajuns jurnaliștii spanioli.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]