Situația lui Schumacher devine imposibilă! Medicul a făcut un anunț sumbru, care a clarificat într-o mare măsură totul

Autor: Dan Mirea Publicat: 09 Jul. 2018, 12:40 Actualizat: 10 Jul. 2018, 12:55 Auto-Moto
Situația lui Schumacher devine imposibilă! Medicul a făcut un anunț sumbru, care a clarificat într-o mare măsură totul

Șansele ca Michael Schumacher să-și revină din comă sunt aproape nule. Afirmația îi aparține unui reputat specialist în medicină, care a explicat ce ar putea urma pentru fostul pilot din Formula 1. 

Steven Laureys, profesor în comă, a afirmat, în cadrul unei întruniri de cercetare în Belgia, că starea lui Michael Schumacher este una extrem de delicată, iar șansele ca el să-ți revină sunt infime.

Deși familia refuză să facă publică starea de sănătate a fostului campion mondial, specialiștii au adus în spațiul public câteva detalii foarte alarmante: „Medical, Schumacher nu se mai află în comă. Aceasta durează pentru câteva zile sau, în cel mai bun caz, câteva săptămâni. Cu cât trece mai mult timp, cu atât scade și probabilitatea ca persoana să-și revină. Recuperarea din comă trebuie să aibă loc într-o perioadă cât mai scurtă. Situația lu Michael Schumacher este foare dificilă. Se află de 5 ani în comă, iar recuperarea neurologică este mică. Timpul este împotriva lui”, a declarat profesorul Steven Laureys, unul dintre cei mai bine cotați specialiști în descifrarea stării comatoase, într-un interviu pentru portalul sudinfo.be și preluat de ziare.com.

Michael Schumacher se află în comă de 4 ani și jumătate, după ce a suferit un accident de ski.
 

Autor: Dan Mirea Publicat: 09 Jul. 2018, 12:40 Actualizat: 10 Jul. 2018, 12:55 Auto-Moto
Pe aceeași temă
O elevă din Iași i-a trimis iubitului poze cu ea dezbrăcată! Ce a urmat: tot orașul vuiește acum
O elevă din Iași i-a trimis iubitului poze cu ea dezbrăcată! Ce a urmat: tot orașul vuiește acum
George Buhnici pleacă de la Pro TV după 15 ani: prima declaraţie
George Buhnici pleacă de la Pro TV după 15 ani: prima declaraţie
Ilie Nastase, SCANDAL in public cu Ioana: Ti-ar rupe FATA! Scene IREALE
Ilie Nastase, SCANDAL in public cu Ioana: Ti-ar rupe FATA! Scene IREALE
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
Experţii avertizează că motoarele maşinilor electrice ar putea provoca daune mediului înconjurător
Reactie neasteptata! Ce a facut Sergio Ramos cand l-a vazut pe Florin Andone pe culoar, inainte de Galatasaray – Real Madrid
Reactie neasteptata! Ce a facut Sergio Ramos cand l-a vazut pe Florin Andone pe culoar, inainte de Galatasaray – Real Madrid
Vestea care a pus pe jar Romania. Cazul Elodia, rezolvat cu ajutorul unui caine politist!
Vestea care a pus pe jar Romania. Cazul Elodia, rezolvat cu ajutorul unui caine politist!
Un şofer amendat pentru că vorbea la telefon a dat O REPLICĂ GENIALĂ
Un şofer amendat pentru că vorbea la telefon a dat O REPLICĂ GENIALĂ
Top 25 bancuri interzise pentru care românii făceau puşcărie: „Diferenţa între un hamal român şi unul sovietic“
Top 25 bancuri interzise pentru care românii făceau puşcărie: „Diferenţa între un hamal român şi unul sovietic“
Schimbări MAJORE la vârful USR după o demisie de răsunet. Anunţul fulger făcut astăzi
Schimbări MAJORE la vârful USR după o demisie de răsunet. Anunţul fulger făcut astăzi
S-A TERMINAT! Cea mai puternică economie europeană a intrat în RECESIUNE. Criza a lovit în INIMA Europei, iar România este la rând
S-A TERMINAT! Cea mai puternică economie europeană a intrat în RECESIUNE. Criza a lovit în INIMA Europei, iar România ...
GALERIE FOTO: Cum arată mormona „reprimată sexual” care a părăsit secta pentru a deveni actriţă de filme pentru adulţi
GALERIE FOTO: Cum arată mormona „reprimată sexual” care a părăsit secta pentru a deveni actriţă de filme pentru adulţi
5 milioane de euro pentru FCSB. Becali e de neoprit şi dă o nouă lovitură financiară:
5 milioane de euro pentru FCSB. Becali e de neoprit şi dă o nouă lovitură financiară: "E bine, nu e chiar aşa puţin"
Avertisment ANM! Fenomene periculoase în toată România: Mii de oameni, în pericol
Avertisment ANM! Fenomene periculoase în toată România: Mii de oameni, în pericol
S-a aflat! Nimeni nu se aștepta la așa ceva! MOTIVUL real pentru care Buhnici a plecat de la PRO TV
S-a aflat! Nimeni nu se aștepta la așa ceva! MOTIVUL real pentru care Buhnici a plecat de la PRO TV
Victor Ponta arunca in AER scena politica! Decizia care provoaca un SOC in Parlament
Victor Ponta arunca in AER scena politica! Decizia care provoaca un SOC in Parlament
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică pe Dan Voiculescu: Voi discuta cu avocaţii
SCANDALUL înregistrărilor cu prezidenţiabili. Ramona Bruynseels, după convorbirile făcute publice în care îl critică ...
George Buhnici pleacă de la Pro TV! Emisiunea va continua, dar cu alt prezentator!
George Buhnici pleacă de la Pro TV! Emisiunea va continua, dar cu alt prezentator!
Reacția piloților Tarom în cazul scandalului! Ce s-ar fi întâmplat de fapt la sediu
Reacția piloților Tarom în cazul scandalului! Ce s-ar fi întâmplat de fapt la sediu
Nunta mare in showbiz: se marita dupa ce a fost parasita de primul sot! A divortat in 2017 de sotul infidel. Cum a aflat ca avea o amanta
Nunta mare in showbiz: se marita dupa ce a fost parasita de primul sot! A divortat in 2017 de sotul infidel. Cum a aflat ...
Câte operaţii estetice are Andreea Bănică? Artista a recunoscut TOT. A suferit o intervenție chirurgicală încă de la 16 ani
Câte operaţii estetice are Andreea Bănică? Artista a recunoscut TOT. A suferit o intervenție chirurgicală încă de ...
Cât de ecologice sunt de fapt maşinile electrice? Latura ascunsă a electromobilităţii
Cât de ecologice sunt de fapt maşinile electrice? Latura ascunsă a electromobilităţii
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
Anna Lesko s-a despărțit de iubit și acum pozează fără rușine! Imagini cu ea GOALĂ au ajuns pe internet ! FOTO
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii au reacţionat vehement
FOTO! Loredana Groza, cea mai indecentă apariţie la 49 de ani! IMAGINILE FĂRĂ RUŞINE au ajuns pe internet şi fanii ...
Horoscop Minerva pentru săptămâna în curs! Zodiile trec prin foc înainte de mercur retrograd
Horoscop Minerva pentru săptămâna în curs! Zodiile trec prin foc înainte de mercur retrograd
Femeia din Belgia care a ales să moară prin eutanasiere
Femeia din Belgia care a ales să moară prin eutanasiere