Simone Tempestini a început sezonul cu o victorie în Raliul Brașovului!

Simone Tempestini a început sezonul cu o victorie în Raliul Brașovului!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sezonul 2018 din Campionatul Național de Raliu a debutat în weekend-ul 23-25martie cu Tess Rally – Raliul Brașovului, iar Simone Tempestini a fost cel mai rapidîn raliul de la poalele Tâmpei. Pilotul Napoca Rally Academy s-a impus pentru apatra oară consecutiv în Raliul Brașovului.După ce vineri shakedown-ul de pe Valea Cetății, Râșnov, s-a desfășurat în veritabile condiții de iarnă, cu zăpadă pe asfalt și ninsoare continuă, sâmbătă ninsoarea a încetat, probele transformându-se într-un amalgam de asfalt ud, zone cu multă apă provenită de la topirea zăpezii de pe marginea drumului și zone cu asfalt uscat. Duminică a fost o zi cu soare, însă startul matinal (7:48 ) pe cea mai lungă probă specială din raliu, PS 6 Babarunca 27,60 km, a făcut ca aproape întreaga suprafață de rulare să fie extrem de alunecoasă, din pricina poleiului și a temperaturii scăzute de -7 C. Simone Tempestini și Sergiu Itu, noul său copilot, au stabilit timpul de referință pe cinci dintre cele 10 probe speciale ale Raliului Brașovului, printre acestea numărându-se Babarunca și Brașov Rally Show, speciala din centrul orașului.

Cum s-a comportat Citroen DS3 R5 de-a lungul raliului?
Testele și shakedown-ul ne-au ajutat să facem setările potrivite, iar de la prima urcare pe Poiană ne-am dat seama că putem lupta pentru câștigarea raliului.

Brașovul are probe speciale cunoscute, însă este foarte imprevizibil din pricina schimbărilor de aderență. A fost Babarunca din acest an precum o probă din Raliul Monte-Carlo?
Condițiile au fost foarte asemănătoare cu cele de la Monte-Carlo. Pe Babarunca, în multe locuri, chiar dacă era asfalt uscat, mașina echipată cu slick-uri, compoziție moale, aluneca foarte mult și asta pentru că era prezentă în cantitate mare acea clorură de calciu folosită pentru dezghețarea rapidă a străzilor. Mix temperatură scăzută -7 grade C + clorură de calciu = suprafață foarte, foarte alunecoasă.

Ce urmează pentru voi până în luna mai, când se va concura în Transilvania Rally, etapa de la Cluj-Napoca?
Săptămâna viitoare vom merge în Corsica să facem recunoașterile pentru raliul din WRC. Astfel, vom fi la curent cu noile probe și voi fi pregătit în eventualitatea în care la anul voi concura în „Tour de Corse”. În plus, este un bun prilej de a-mi consolida relația cu Sergiu Itu, copilotul alături de care am început să concurez în acest sezon. Iar înainte de Raliul Portugaliei vom merge și la o sesiune de teste cu Citroen C3 R5.

Clasament general Raliul Brasovului
1. Simone Tempestini/Sergiu Itu 1h12min45sec
2. Bogdan Marișca/Sebastian Itu +1min05sec
3. Valentin Porcișteanu/Dan Dobre +4min31sec
4. Manu Mihalache/Jancsi Soos +4min48sec
5. Titi Aur/Silviu Moraru +7min51sec

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie. Intră în vigoare de astăzi, 25 APRILIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…