Primul șoc din 2017 la MotoGP: Jorge Lorenzo nu are timp de top 10 pentru calificări. Vinales e cel mai rapid, Rossi pe 10

Primul șoc din 2017 la MotoGP: Jorge Lorenzo nu are timp de top 10 pentru calificări. Vinales e cel mai rapid, Rossi pe 10
  • Publicat:
  • Actualizat:

La capătul a două zile extrem de interesante în ceea ce privește felul în care piloții s-au adaptat condițiilor dificile de pe Losail International Circuit din Qatar, clasa MotoGP și-a stabilit ierarhiile în așteptearea sesiunii de calificări. Prima mare surpriză este prezența lui Jorge Lorenzo în rândul celor care vor merge în Q1, adică partea calificărilor care va da doar doi piloți ce se vor bate pentru pole-position. Pilotul care a venit în acest sezon la Ducati a avut trei sesiuni de antrenamente libere foarte dificile, iar cel mai bun timp pe care l-a obținut a fost 1:55.461 cu 1.145 secunde mai slab decât timpul reper al lui Maverick Vinales. Lorenzo a venit abia pe poziția a 12-a în clasamentul cumulat și are de trecut prin Q1 în programul de astăzi.

Vestea bună pentru spaniolul de la Ducati este faptul că din acest sezon cei doi piloți care vor promova din Q1 în Q2 vor avea la dispoziție un set în plus de gume soft Michelin cu care să aibă șanse reale în duelul cu primii zece. 

Antrenamente grele a avut și Valentino Rossi. Uriașul pilot italian de la Yamaha are în continuare probleme reale în a găsi setările potrivite pentru motocicleta M1 așa cum a reușit colegul său, Maverick Vinales. „Il Dottore” a avut emoții pe finalul FP3 și s-a calificat totuși de pe locul 10 în Q2 cu timpul obținut în cea de-a doua sesiune de antrenamente: 1.55.414. Vinales a fost, în ciuda unei trânte, într-o formă de zile mari și este cel mai rapid în clasamentul cumulat al timpilor cu acel 1:54.316 scos în prima sesiune de antrenamente.

Timpii cumulați în antrenamente și ordinea intrării în sesiunile de calificare:

 

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen