Nico Rosberg va pleca din pole position la MP al SUA

Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, va pleca de pe prima poziție a grilei de start a Marelui Premiu de Formula 1 al SUA, a 16-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, după ce a fost cel mai rapid într-o ședință de calificări scurtată din cauza ploii care cade la Austin (Texas).
Nico Rosberg va pleca din pole position la MP al SUA

Pilotul german al echipei Mercedes, Nico Rosberg, va pleca de pe prima poziție a grilei de start a Marelui Premiu de Formula 1 al SUA, a 16-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, după ce a fost cel mai rapid într-o ședință de calificări scurtată din cauza ploii care cade la Austin (Texas).

Calificările ar fi trebuit să aibă loc sâmbătă, dar au fost reprogramate pentru a doua zi din cauza vremii nefavorabile. Duminică, piloții au disputat doar primele două reprize ale calificărilor din cele trei regulamentare, apoi organizatorii au decis să întrerupă definitiv ședința și să stabilească după Q2 ordinea în cursa care va avea loc tot azi, de la ora 21.00.

Astfel, Rosberg va fi urmat pe grila de start de colegul său Lewis Hamilton și de piloții Red Bull, Daniel Ricciardo și Danil Kviat. Piloții de la Ferrari, Sebastian Vettel (locul 5) și Kimi Raikkonen (locul 8) vor fi penalizați cu 10 locuri pe grilă, din cauza faptului că au schimbat motoarele înaintea acestei curse.

Rezultatele înregistrate, duminică, în calificările MP al SUA, sunt următoarele:

1. Nico Rosberg (Germania/Mercedes AMG) 1:56.824;

2. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes AMG) 1:56.929;

3. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull Renault) 1:57.969;

4. Danil Kviat (Rusia/Red Bull Renault) 1:58.434;

5. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 1:58.596;

6. Sergio Perez (Mexic/Force India Mercedes) 1:59.210;

7. Nico Hulkenberg (Germania/Force India Mercedes) 1:59.333;

8. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) 1:59.703;

9. Felipe Massa (Brazilia/Williams Mercedes) 1:59.999;

10. Max Verstappen (Olanda/Toro Rosso Renault) 2:00.199;

11. Fernando Alonso (Spania/McLaren Honda) 2:00.265;

12. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams Mercedes) 2:00.334;

13. Romain Grosjean (Franța/Lotus Mercedes) 2:00.595

14. Jenson Button (Marea Britanie/McLaren Honda) 2:01.193

15. Pastor Maldonado (Venezuela/Lotus Mercedes) 2:01.604

16. Marcus Ericsson (Suedia/Sauber Ferrari) 2:02.212;

17. Felipe Nasr (Brazilia/Sauber Ferrari) 2:03.194;

18. Alexander Rossi (SUA/Manor Ferrari) 2:04.176;

19. Will Stevens (Marea Britanie/Manor Ferrari) 2:04.526;

20. Carlos Sainz jr. (Spania/Toro Rosso) 2:07.304.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania