Moment emoționant în familia Schumacher! Anunțul a fost făcut de șeful Formula 1: „Atinge inimile multora într-un fel aparte”

Moment emoționant în familia Schumacher! Anunțul a fost făcut de șeful Formula 1: "Atinge inimile multora într-un fel aparte"

Mick Schumacher (19 ani), fiul mareului campion Michael Schumacher, are gânduri mari și încearcă să-i calce pe urme tatălui său. Ultima victorie i-a dat „aripi” juniorului familiei, care a anunțat că țintește să ajungă în Formula 1.

Fiul fostului campion mondial de Formula 1 a câștigat, sâmbătă, în Formula 3, pe pe circuitul de la Spa-Francorchamps (Belgia), obținând prima sa victorie în circuit: „Ar fi grozav, bineînțeles (n.r. – pătrunderea printre piloții din F1). Vreau să devin campion mondial, asta își dorește fiecare pilot, cred”, a declarat Mick Schumacher, potrivit t-online.de. Fiul lui Michael e văzut ca unul dintre cei mai promițători piloți din Formula 3, unde a reușit, din 15 curse în acest sezon, să câștige una și de doup ori să se claseze pe podium. De asemenea, Mick e dublu vicecampion mondial în Formula 4. 

Iar visul poate deveni realitate mai rapid decât s-ar aștepta, întrucât fiul celebrului german a fost „ochit” de șeful din Formual 1, Chase Carey, care a vorbit despre Mick: „Ar fi o poveste superbă, bineînțeles. Prezența fiului lui Michael în F1 ar fi specială, ar atinge inimile multora, într-un fel aparte”.

Victima unui grav traumatism cranian în decembrie 2013, în timp ce se afla la schi, în Alpii francezi, Michael Schumacher (49 ani) nu a mai reușit să revină la viața normală în ultimii cinci ani, aflându-se sub supraveghere permanentă la domiciliul său din Gland (Elveția). Steven Laureys, profesor în comă, a afirmat, în cadrul unei întruniri de cercetare în Belgia, că starea lui Michael Schumacher este una extrem de delicată, iar șansele ca el să-ți revină sunt infime.

Deși familia refuză să facă publică starea de sănătate a fostului campion mondial, specialiștii au adus în spațiul public câteva detalii foarte alarmante: „Medical, Schumacher nu se mai află în comă. Aceasta durează pentru câteva zile sau, în cel mai bun caz, câteva săptămâni. Cu cât trece mai mult timp, cu atât scade și probabilitatea ca persoana să-și revină. Recuperarea din comă trebuie să aibă loc într-o perioadă cât mai scurtă. Situația lu Michael Schumacher este foare dificilă. Se află de 5 ani în comă, iar recuperarea neurologică este mică. Timpul este împotriva lui”, a declarat profesorul Steven Laureys, unul dintre cei mai bine cotați specialiști în descifrarea stării comatoase, într-un interviu pentru portalul sudinfo.be și preluat de ziare.com.

Michael Schumacher a câștigat de șapte ori titlul mondial înainte de accidentul din Alpii francezi: Benetton (1994, 1995), Ferrari (2000, 2001, 2002, 2003 și 2004).

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
FOTO: Actrița FIERBINTE din „Euphoria” într-o reclamă sportivă. Ipostaze PROVOCATOARE
Mediafax
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Ce se întâmplă, doctore?
De ce cheltuiesc românii miliarde de euro pe vacanțe în străinătate?
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Semnale misterioase detectate în jurul Pământului
Descopera.ro
BREAKING | Toto Dumitrescu a fost condamnat definitiv! Ce pedeapsă a primit fiul lui Ilie Dumitrescu
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Zece mașini celebre lansate pe 11 septembrie 2001, în ziua când America a fost atacată
Promotor.ro
SE SCHIMBĂ VREMEA RADICAL: furtuni violente și grindină după zilele de căldură! Alertă pentru românii care călătoresc în Italia
Mediafax Italia
Aici găsești CELE MAI IEFTINE CASE PE PLAJĂ! Prețurile sunt cu 72.000 de euro mai mici decât în zonele cunoscute
Mediafax Spania