Anacronic, inadaptat cerințelor de astăzi, traseul de la Monaco are farmecul său unic. Deși considerat periculos, piloții îndrăgesc acest circuit, oricare dintr ei ar da orice alt GP pentru a se încorona, măcar o dată în viață, câștigători ai unei probe istorice. Fără Monte Carlo, Formula 1 nu ar mai fi ea însăși. Pur și simplu, și-ar pierde inocența. Este un veritabil cult, un fel de pelerinaj al fanilor care îi sufocă pe driveri cu dragostea lor fanatică. Pe urmă, mai este și geografia, dar nu vom insista neapărat asupra acestui subiect. Un spectactol unic al celor 750 CP, un zgomot de fond asurzitor și o cursă nebună pe străduțele orășelului cu o arhitectură tipic italienească. Oricum, monștrii supersofisticați ai Formulei 1 au probleme mari aici, media orară nu depășește 150 km/oră, iar anumite viraje se negociază cu mai puțin de 50 km/oră.
Elvețianul de la Toro Rosso este perfect neutru, pe cât de obiectiv poate fi unul care este încă supărat după accidentul de la Shanghai. „Da, îmi place ‘șarpele’ imens de la Monte-Carlo, mi-aș da un an din viață pentru o victorie aici, dar din punct de vedere psihic, cursa este o adevărată probă de foc. Trebuie să ai nervii tari”, spune Buemi. Invitat de presa din țara sa, Sebastien a acceptat să facă o disecție a ceea ce înseamnă traseul și cum trebuie el abordat de către un meseriaș adevărat. Deci, motor!
Șicana Sainte-Devote
„Linia de plecare este destul de lungă, drept pentru care sosești aproape imediat la șicană și trebuie s-o abordezi după o rețetă bine studiată. Dacă frânezi doar o fracțiune de secundă prea târziu, se cheamă că ai venit degeaba până acolo. End of story! Dimpotrivă, trebuie să muți acea fracțiune de secundă chiar un pic mai aproape de subconștient, trebuie să apeși pedala un pic mai devreme pentru a putea imediat reaccelera și a urca panta. Aceasta, lungă fiind, trebuie urcată cu maximum de viteză. Deci, trebuie doar să muști un pic frâna, în niciun caz să nu apeși prea brusc, altfel riști ca roțile din față să se blocheze. Oricum, trebuie folosită toată lățimea pistei, în momentul frânării să fii cât mai la stânga, chiar să ștergi marginea și, ținând roțile drept, deoarece atunci când frânezi fiind în curbă pe un caldarâm cu o aderență extrem de aproximativă riști, repet, să îți blochezi roțile. Cel mai important, atunci când brachezi, este faptul de a atinge lejer bordura pe interiorul acesteia, pe urmă să bagi accelerația la greu cât mai curând posibil și, atingând placa de protecție să te desprinzi brusc atacând mijlocul șoselei. Este momentul în care atingi bordura cu pneurile, dar deja este acceptabil. Ești încă în cursă!
Urcușul de pe Bd Ostende Aici urci în zig-zag, ceea ce nu este deloc simplu, pentru ca peisajul îți defilează mult prea rapid prin fața ochilor. Habar n-ai ce se petrece în jurul tău, deoarece ești undeva prea jos. Iar în momentul în care atingi vârful pantei, trebuie să frânezi exact în capătul cocoașei pentru a putea vira la stânga pe strada Massenet. Acesta este un loc extrem de critic, vizibilitatea este foarte redusă și trebuie să frânezi și să virezi simultan la stânga. Mașina are un moment în care ar vrea să te tragă înapoi, pe urmă roata din dreapta are tendința de a refuza să se mai învârtească, trebuie să ții volanul perfect drept pentru o fracțiune de secundă, pentru că dacă ajungi în vârful cocoașei altfel decât perfect drept și cu piciorul pe frână, ți-ai făcut rost garantat de un tete-a-queue.
Curba Massenet
Un viraj foarte lung care trebuie negociat în doi timpi, aproape ca și cum ar fi vorba nu de unul singur, ci de două viraje consecutive. Trebuie mai întâi să atingi un pic bordura pe interiorul ei pentru a ști exact unde ești și de unde pleci, pe urmă te îndepărtezi către mijloc preț de un metru, dar ulterior revii la coardă, tot lângă bordură, dar nu o mai atingi cu roata, ci te ghidezi după panourile de reclamă care trebuie să fie la un lat de palmă de mașină. Dacă nu procedezi în felul acesta, n-o să ataci cum trebuie linia dreaptă de lângă Cazinou. Și nu uitați un lucru fundamental, la Monco nu există decât o singură traiectorie, dacă ieși de pe ea pierzi până și umbra de aderență de care te-ai bucurat până atunci și te duci aiurea în decor.
Virajul de la Cazino
O semicurbă care urcă, pe urmă coboară brusc. Ai tendința de a pierde controlul botului mașinii și chiar trebuie să fii foarte atent atunci când forțezi nota la ieșirea din viraj. Aici e chiar o cocoașă imensă (este vorba despre vârful pantei, acolo unde este vizibilitate zero; termenul este împrumutat din jargonul feroviar, mai exact acest cuvânt indicând locul de unde vagoanele, nelegate între ele și împinse până în vârf de locomotiva de manevră, o iau la vale, fiecare pe o cale diferită, ghidate fiind de acele de macaz și intrând, fiecare dintre ele, în componența trenului în formare pentru care erau predestinate n.n.). Acest maximum de pantă trebuie atacat cu mâna trăgând de volan și cu un picior pe pedala de frânare. Nu faci asta, se cheamă că decolezi ca un avion veritabil.
Coborârea și curba de la Mirabeau
Imediat ce te-ai lansat pe traiectorie, în coborâre fiind, începi procesul de frânare pentru a putea aborda acul de păr dreapta de la Mirabeau. Din nou, trebuie să simți bordura frecându-se de cauciucuri. Cu cât mai strâns abordezi curba, cu atât aderența este mai mare (legea forței centripete n.n). O să observi că roata din dreapta față se ridică deasupra asfaltului, mașina pare că pierde din viteză, dar nu trebuie să te impacientezi, ești pe drumul cel bun și ai făcut totul corect. Cel mai important este să fii în viteza a II-a și să reaccelerezi imediat ce ai depășit momentul Mirabeau.
Momentul Loews sau Grand Hotel Aici trebuie să frânezi când ești perfect drept, aștepți până vezi că ai 45km/oră, pe urmă tragi brusc de volan urmând traseul bordurii, unicul mod de a te autoghida. Tragi de volan la maximum posibil, dar să știți că nu este chiar așa de complicat cum pare. Inginerii Formulei 1 au pregătit mașinile special pentru acest viraj extrem de complicat, drept pentru care poți să tragi de volan mai mult decât o puteai face cu alte ocazii. Totuși, trebuie băgată forță în mașină la maximum și eliberat volanul din strânsoare, acesta urmând să revină singur-singurel în poziția inițială.
Momentul Portier
Aici escaladezi chiar un pic bordura, calci lejer pe trotoar și simți că ești parcă împins de la spate. Prima dată, m-am uitat în oglindă, crezând că vreun netot a intrat în mine… Aici e aici… Trebuie să simți bordura frecându-se de roți, să frânezi tot timpul, nu prea tare, după cum nu trebuie să forțezi frecarea cauciurilor de bordură, încerci să desfaci contactul dintre acestea și margine după prima parte a virajului, moment în care accelerezi ușor, dar s-o faci înainte de a ieși din curbă. Deaoarece, deși nu este vizibil, urmează tunelul și o linie dreaptă.
Tunelul
Aici pierzi cam 30 de procente din eficacitatea aerodinamică, și asta doar din însăși forma tunelului. Nu mă întrebați cum se petrece acest lucru, nu știu, nu sunt fizician, asta mi-au spus inginerii noștri, asta vă spun și eu. Poți să ataci curba cu viteză maximă, dar nu în primele tururi, atunci când nu prea e aderență.
Șicana din port
În momentul coborârii de după ieșirea din tunel se ajunge la recordul de viteză al circuitului, undeva către 300 de km/oră. Trebuie să frânezi brusc atunci când vezi semnul „100 de metri”, pe care înțeleg că l-au făcut mare cât secolul începând cu această ediție. Este bine așa, anul trecut piloții frânează atunci când trebuie și, în plus, șoseaua din zona aceasta a fost reasfaltată și a crescut mult aderența, reducându-se la minimum porțiunea tasată. După care, ataci șicana de lângă port. Prima bordură, cea de pe partea stângă, nu trebuie atinsă, în schimb, te urci de-a binelea pe cea de-a doua. Cum ai terminat curba, dai bice la maxim și, ștergând panourile, încerci să reduci patinarea. Fiind în viteza a doua, sunt șanse mari ca acest lucru să se și întâmple.
Chioșcul de țigări Aici e o curbă grea de tot, pentru că ajungi cu viteză mare, ceva în jur de 180 de km/oră. Trebuie să virezi mai întâi la dreapta, către exterior, pe urmă să tragi brusc de volan către stânga. Și aici este important să mergi pe traiectoria ideală, deoarece aderența este foarte mică în această porțiune a circuitului. Dar, atenție mare la roțile din față, nu cumva să încalce vreo bordură, pentru că ești out. Din nou, bagi accelerația pentru că urmează piscina…
Înconjurul piscinei Prima șicană a ștrandului nu este ceea ce pare a fi. Aproape că nu e un viraj în sensul propriu al cuvântului. Ajungi aici cu 220 la oră și ai impresia că ești într-un fel de linie dreaptă. Pe urmă, urmează adevărata șicană, aici trebuie să frânezi brusc, deoarece este greu de abordat. Nu trebuie să atingi bordura decât foarte puțin prima oară, deloc dacă se poate în a doua parte sau, în cel mai rău caz, dacă ai făcut-o, ai grijă să nu implici și șasiul, pentru că ești terminat. Se cheamă că decolezi. Nu ca avionul, ca în primul caz, ci ca un adevărat elicopter. Pe verticală, adică.
Rascasse
La Rascasse (pește oceanic care intră în componența rețetei celebrei bouillabaisse, cunoscuta ciorba marseillaise n.n) frânezi cu mașina perfect dreaptă. E un pic în curbă și, dacă nu știi acest lucru și apeși pedala cu volanul strâmb, riști să îți blochezi roata din dreapta. Trebuie să îți iei bine ținta, exact ca la tir, tocmai în ideea de a avea roțile perfect fixate pe direcția îninte. Aici, ataci acul de păr cu 60 de km/oră, dar partea bestială urmează la ieșire, unde te-ai scos de o cocoașă de dromader (Buemi își permite o glumă n.n.), iar senzația de urcare vine din spate, exact ca un Montagne Russe atunci când urci o panta puternic înclinată cu ajutorul cremalierei (un lanț metalic care urcă obiectele pe planul înclinat, cam cum sunt trenurile elvețiene pe ecartament îngust n.n.).
Virajul Anthony Noghes Climaxul, tot peisajul este pe invers și faci totul pe bâjbâite. Oricum, frânezi cu atenție, pe urmă îndrepți roțile și accelerezi pentru a ataca ultima linie dreaptă dinaintea standurilor. Ei bine, ați încheiat cu succes această buclă. O mai faceți de încă 50 de ori și sunteți pilot de Formula 1″, încheie, râzând, simpaticul Buemi. „Dar, vă dezvălui un secret. Faceți un tur cu o motocicletă, credeți-mă pe cuvânt, este mult mai fun decât să stai înghesuit într-un nenorocit de cockpit și să sugi lichide de parcă ai avea maxilarul fracturat”.
Seb nu a făcut decăt o singură eroare. Probabil, voluntară. Circuitul trebuie făcut de 78 de ori, nu de 50. Pe urmă, ne-a scutit de explicații privind depășirile, aproape imposibil de reușit pe circuitul monegasc.
Dar, iată ordinea de start:
1 Mark Webber Red Bull 2 Robert Kubica Renault 3 Sebastian Vettel Red Bull 4 Felipe Massa Ferrari 5 Lewis Hamilton McLaren 6 Nico Rosberg Mercedes GP 7 Michael Schumacher Mercedes GP 8 Jenson Button McLaren 9 Rubens Barrichello Williams 10 Vitantonio Liuzzi Force India 11 Nico Hulkenberg Williams 12 Adrian Sutil Force India 13 Sebastien Buemi Toro Rosso 14 Vitaly Petrov Renault 15 Pedro de la Rosa Sauber 16 Kamui Kobayashi Sauber 17 Jaime Alguersuari Toro Rosso 18 Heikki Kovalainen Lotus 19 Jarno Trulli Lotus 20 Timo Glock Virgin 21 Lucas di Grassi Virgin 22 Bruno Senna HRT 23 Karun Chandhok HRT 24 Fernando Alonso Ferrari
articol de Octavian METONI
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER