Fără să fie foarte spectaculoasă, cursa găzduită de circuitul Montmelo din Barcelona i-a avut în prim plan pe Kimi Raikkonen (Ferrari), care a dominat cu autoritatea unui adevărat campion, și pe Heiki Kovalainen (McLaren), scăpat teafăr deși mașina sa a percutat violent un parapet! Previziunile pe care le făceam înaintea cursei s-au adeverit. Ferrari a izbutit "dubla". Raikkonen a dominat cursa de la start până la final, iar în spatele său s-a clasat brazilianul Felipe Massa, ceva mai ascultător decât de obicei. Deși a plecat de pe prima linie a grilei de start, favoritul gazdelor, Fernando Alonso (Renault) a fost trădat din nou de mașină (abandon turul 34). Și cum nici Nelson Piquet jr. n-a ajuns la finish, se poate spune că echipa franceză mai are drum lung de parcurs până să ajungă din nou pe podium. Ceva mai slab s-a comportat BMW Sauber, însă dacă Nick Heidfeld nu ar fi intrat la boxe pe "roșu" rezultatul echipei germane ar fi fost cu totul altul. În ceea ce o privește pe McLaren-Mercedes, situația ei nu este foarte roză. E adevărat, Lewis Hamilton a izbutit mai mult decât în Bahrain, însă ce i s-a întâmplat lui Kovalainen umbrește revirimentul team-ului anglo-german. Aflat la conducere (ceilalți piloți fruntași intraseră la boxe), în turul 22, finlandezul s-a dus direct într-un parapet, pe când rula cu peste 200 km/h, monopostul său nemaiputând fi controlat din cauza unei probleme la pneul stânga-față. Cum pneurile din parapet s-au desprins din cauza șocului, acoperindu-l pe finlandez, pe moment cei care au văzut accidentul s-au gândit la ce e mai rău. Mai cu seamă că și comisarii de cursă aflați în preajma mașinii deteriorate au dat senzația că este vorba despre ceva grav. Apoi, pe când era purtat pe targă, Kovalainen a făcut semn cu mâna că este OK, iar toți au răsuflat ușurați. Transportat la Spitalul Sant Cugak del Valles, finlandezul de la McLaren a fost supus unor examene medicale amănunțite. "N-a suferit răni la cap, fracturi sau hemoragii. Suntem optimiști. Cred că îl vom recupera rapid, sperăm noi până la cursa din Turcia", a declarat Ron Dennis. Șeful echipei anglo-germane n-a putut spune ce a cauzat accidentul. "Cauciucul din față, care era nou, s-a deteriorat, iar aceasta ar fi putut să fie cauzat de o problemă la jantă. Impactul a fost dur, însă mașina, dispozitivele de securitate pasivă, construite conform normelor FIA, l-au protejat pe pilot. Vreau să mulțumesc și echipei medicale care a fost foarte rapidă și eficace".    MARELE PREMIU AL SPANIEI (66 tururi / 307,23 km) 1         K. Raikkonen (Ferrari / Fin)    1h 38:19,051 (*) 2         F. Massa (Ferrari / Bra)           la 3,228 s 3         L. Hamilton (McLaren / MBr)  la 4,187 s 4         R. Kubica (BMW / Pol)          la 5,694 s 5         M. Webber (Red Bull / Aus)    la 33,938 s 6         J. Button (Honda / MBr)          la 53,010 s 7         K. Nakajima (Williams / Jap)   la 58,244 s 8         J. Trulli (Toyota / Ita)   la 59,435 s …………………………………………………………………. 9         N. Heidfeld (BMW / Ger)       la 1:03,073 10       G. Fisichella (Force India / Ita) la 1 tur 11       T. Glock (Toyota / Ger)           la 1 tur 12       D. Coulthard (Red Bull / MBr) la 1 tur 13       T. Sato (Super Aguri / Jap)      la 1 tur (*)Medie orară: 187,5 km/h  Cel mai bun tur: 46       K. Raikkonen  1:21,670  Abandonuri 14       N. Rosberg (Williams / Ger)    turul 41 15       R. Barrichello (Honda / Bra)    turul 36 16       F. Alonso (Renault / Spa)        turul 34 17       H. Kovalainen (McLaren / Fin) turul 22 18       A. Davidson (Super Aguri / MBr)        turul 11 19       S. Bourdais (Toro Rosso / Fra) turul 6 20       N. Piquet Jr (Renault ( Bra)     turul 6 21       A. Sutil (Force India / Ger)      turul 1 22       S. Vettel (Toro Rosso / Ger)    turul 1  CLASAMENTE GENERALE PILOȚI 1         K. Raikkonen  29p 2         L. Hamilton     20p 3         R. Kubica        19p 4         F. Massa         18p 5         N. Heidfeld     16p 6         H. Kovalainen 14p 7         J. Trulli  9p 8         M. Webber       8p  CONSTRUCTORI 1         Ferrari 47p 2         BMW 35p 3         McLaren         34p 4         Williams          12p 5         Toyota  9p 6         Red Bull            8p 7         Renault  6p 8         Honda   3p
 Foto: EPA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER