Prințul din deșert!

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Urmărește-ne în Discover

Alexandru Mihăilescu (28 de ani) este unul dintre pilonii
atletismului masculin românesc din ultimul deceniu. Multiplu
campion național la 60 m și 110 m garduri, semifinalist la
Europenele din 2006 și la Mondialul indoor din 2008 – iată câteva
borne bifate. „Makelele”, cum îi spun prietenii, e una dintre
vedetele Națio­nalelor indoor din acest weekend, un personaj ca mai
toți sportivii din atletism, cu o poveste aparte, cu un spirit de
sacrificiu și o determinare duse la extrem.

Urmaș demn al lui George Boroi, Alex a vrut să renunțe la pantofii
cu cuie în dese rânduri de-a lungul carierei începute acum 18 ani,
dar, în pofida unui lanț interminabil de accidentări sau a unei
recompense financiare precare, el n-a dat niciodată cu oiștea-n
gard! „Doar pasiunea și adrenalina pe care mi le conferă această
probă m-au făcut mereu să revin asupra deciziei”, întoarce prima
filă a povestirii bucureșteanul. Iar pașii l-au purtat de-a lungul
carierei în diferite colțuri ale lumii și în medii diametral opuse.
În timpul Jocurilor Mondiale Militare din 2003, din Catania, a fost
escortat de carabinieri de frica unor atacuri asupra sportivilor
declanșate de Mafia siciliană, iar patru ani mai târziu, la aceeași
competiție, a simțit sărăcia lucie a Indiei. „La Hyderabad, abia la
finalul concursului am văzut că bucătarii de la restaurantul
complexului în care mâncam se ușurau chiar în curte, la ieșirea din
bucătărie, fără să se spele pe mâini. Dar nu mă plâng, atletismul
m-a purtat și în zone mirifice”, continuă Mihăilescu, al cărui
câștig maxim din atletism a atins 1.400 de euro „în 13,88 secunde”,
la o Balcaniadă din trecut.

Vezi galeria foto
22 poze

Lânga
Africa
Punctul de cotitură a avut loc însă spre finele lui 2008, când a
simțit că pământul îi fuge de sub picioare. Exact acel moment pe
care-l conștientizează orice sportiv, atunci când insatisfacțiile
materiale sau sportive îl determină să-și ia tălpășița din țară,
deși organismul mai rezistă. „Aveam 26 de ani și am plecat în
Spania, la Gran Canaria, la un prieten, Adrian Ștefan, fost
sprinter. M-am apucat să muncesc acolo, câștigam bine și atletismul
îmi părea deja un capitol rămas doar într-un sertar cu amintiri. O
perioadă n-am mai făcut mișcare, dar dintr-o dată un impuls
interior m-a atenționat că încă mai pot”. Așa a revenit elevul lui
Marian Ciser în block-start, unul imaginar însă, situat într-o
fâșie de deșert numită Maspalomas, aproape de continentul african.
„Câte fire de nisip am înghițit, numai eu știu. Parcă eram în
legiune. E groaznic să faci antrenament sistematic în deșert, dar
alergarea pe nisip îți dezvoltă forța, iar pregătirea pe o astfel
de suprafață îngreunată te face apoi să simți altfel alergarea pe
pistă”, explică stelistul.

Surpriză mare pe banca Chindiei. Patru nume grele au refuzat echipa din Târgoviște, care se desparte de 11 jucători

22:41

Întrebat despre acuzațiile de violență domestică ale fostei iubite de origine română, Alex Zverev a răfubnit: „Cred că trebuie să oprim interviul aici”

22:19

E
„surdo-mut”
A depășit zona nisipurilor mișcătoare, iar în vara lui 2009 s-a
întors în probele de sprint cu garduri (60 m sau 110 m). Acum, Alex
ne introduce în atmosferă: „Înainte de cursă, cu câteva zeci de
minute, nu vorbesc cu absolut nimeni. Privirea trebuie să fie
direcționată doar spre înainte în alergare și nu ai voie să zărești
silueta adversarului din stânga sau din dreapta ta pentru că ți se
distrage atenția. De obicei, încerc să nu aud absolut nimic, și de
cele mai multe ori reușesc. Atunci când percep freamătul tribunei,
concentrarea scade și cursa poate fi compromisă. Timp de câteva
secunde sunt rupt de lume, ca și cum aș fi singur, într-un deșert,
iar apoi mă trezesc buimac”. Duminică, în sala din complexul „Lia
Manoliu”, Alex va fi pentru câteva secunde din nou singur pe
lume.