Acasa » Alte Sporturi » 4 țări, printre care și România și-au decis campioanele la volei înainte de finalul întrecerii. Ce s-a întâmplat în Bulgaria

4 țări, printre care și România și-au decis campioanele la volei înainte de finalul întrecerii. Ce s-a întâmplat în Bulgaria

Daniel Nazare
4 țări, printre care și România și-au decis campioanele la volei înainte de finalul întrecerii. Ce s-a întâmplat în Bulgaria

Federația de Volei din Bulgaria a decis oprirea definitivă a campionatelor și acordarea titlurilor de campioane la masculin, respectiv feminin, echipelor care se aflau pe primul loc în clasament în momentul întreruperii întrecerilor, chiar dacă nu se încheiase nici măcar sezonul regulat.

Mărturia voleibalistei din naționala României, „evadată” din Italia după declanșarea pandemiei de coronavirus. „Sunt în carantină. M-au adus cu ambulanța”

Astfel, la masculin titlul l-a câștigat Neftochimic Burgas, iar la feminin Maritza Plovdiv, echipă care nu a pierdut decât un set în cele 19 meciuri disputate, scrie doarvolei.ro.

Bulgaria se alătură astfel altor țări care au desemnat campioane chiar dacă nu s-au încheiat campionatele: România, Rusia sau Polonia.

Campionul european care a jucat la patru echipe din România a câştigat cel mai greu meci din viaţă, contra Sars CoV-2. Cum a descoperit că a fost infectat cu noul coronavirus, ce a simțit și sfaturile pe care le dă: ”Mă adresez tuturor cu această ocazie”

Autoritățile sanitare bulgare au înregistrat 565 de cazuri de infecţii cu noul coronavirus de la începutul epidemiei. Bilanțul provizoriu al deceselor este de 22. În total, peste 200 de persoane infectate sunt cu Sars-CoV-2 sunt internate în spitalele din țara de la sud de Dunăre.

Parteneri
Liderii ruși, FĂCUȚI PRAF de românul care reprezintă SUA la ONU: „Invadarea Ucrainei a fost un eșec strategic”
Mediafax
Așa tată, așa fată! Ce reușită a bifat fiica lui Gabi Tamaș, la 2 zile după ce fotbalistul a câștigat Survivor 2026
Cancan.ro
Ce-și amintesc legendele tenisului mondial despre „nebuniile” lui Năstase: „Era insuportabil. Oamenii veneau să-l vadă ca să-l fluiere”
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Câți bani face Andreea Bostănică din TikTok. „Regina TikTok-ului” a arătat sumele, iar fanii au rămas cu gura căscată: „30.000 de dolari doar într-o zi”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. – L-am avertizat pe fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Râzi cu lacrimi
Locuri incredibile: Unde se află muntele care unește marea cu cerul?
Descopera.ro
3x3-4x2=? Cum a răspuns Gabi Tamaș la întrebarea profesoarei Loredana de la Survivor. Tu știi cât face?
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
După 12 ani de absență, seria se întoarce
Go4Games
Cea mai mare flotă auto din istoria Campionatului Mondial de Fotbal. Vor fi folosiți inclusiv roboți de partulare
Promotor.ro