Campionul european care a jucat la patru echipe din România a câştigat cel mai greu meci din viaţă, contra Sars CoV-2. Cum a descoperit că a fost infectat cu noul coronavirus, ce a simțit și sfaturile pe care le dă: ”Mă adresez tuturor cu această ocazie”

  • Publicat:

Liberoul sârb Nikola Rosici (35 de ani), care a jucat multe sezoane în România, la Tomis Constanţa, Arcada Galaţi, SCMU Craiova şi CSM Bucureşti, a ieşit învingător din cel mai important meci din viaţă: a fost diagnosticat cu COVID-19 şi, cu ajutorul medicilor dintr-un spital din Belgrad, pe care îi numeşte eroi, s-a vindecat.

”După multe victorii pe terenul de volei, acum am reuşit-o pe cea esenţială, să câștig cea mai mare luptă din viaţă, împotriva noului coronavirus. Am avut febră minoră şi am decis să intru la autoizolare, cu multe semne de întrebare şi temeri legate de coronavirus. A urmat testul, care a arătat că sunt pozitiv. Din acel moment, mi-am pus un milion de întrebări: cum, unde, ce urmează? Mi-au spus că simptomele mele sunt mai ușoare și că îmi voi reveni rapid cu terapia. Și au avut dreptate. Este vorba de medicii de la clinica „Slavka” și spitalul „Dragisa Misovic”, eroi care au grijă de pacienții din Belgrad cu situaţii clinice mai uşoare, în cele mai bune condiții posibile. Aplauzele şi respectul total din partea noastră sunt prea puţin, comparativ cu tot ce fac acești oameni, cu sacrificiu zlnic pentru noi și țara noastră”, a povestit Nikola.

Voleibalistul a spus că este fericit pentru că el, familia şi prietenii săi sunt bine în acest moment: ”Mulțumesc lui Dumnezeu că familia mea și prietenii mei, cu care am ținut legătura în timpul acestei mari încercări, sunt bine, că fiecare este în casa lui și urmează instrucțiunile autorităților. Le sunt recunoscător pentru sprijinul și dragostea imensă pe care mi le-au oferit tot timpul. Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru oamenii deosebiţi pe care i-am întâlnit în timpul șederii la spital. Am avut parte de un tratament grozav în fiecare moment şi, după două teste negative, în sfârșit am ajuns acasă, alături de familie.”

Sfatul învingătorului Nikola Rosici

Nikola Rosici ne recomandă să ne protejăm stând acasă, iar în cazul apariţiei primelor simptome să contactăm medicii.

”Mă adresez tuturor cu această ocazie. Pentru a fi în siguranță, stați acasă și aveți grijă de voi și de ai voștri. Dacă simți primele simptome, nu aștepta, ci contactează medicii și testează-te, dacă este posibil. Toți, în situații de genul ăsta, trebuie să dăm dovadă de responsabilitate, să ne gândim unii la alții, pentru că doar așa putem face față situației în care ne aflăm. Vom învinge împreună!”, spune Rosici.

Nikola Rosici este absolvent al Liceului de Educaţie Fizică şi al Facultăţii de Ştiinţe Economice. De la vârsta de 15 ani a fost legitimat la OK Belgrad. De-a lungul carierei a reprezentat culorile cluburilor: Budvanska Rivijera Budva (Serbia), Moers Sport Club, VfB Friedrichshafen (Germania), PV Lugano (Elveţia), Tomis Constanţa şi Dragons Lugano (2015-2016, Elveţia); la Arcada Galaţi a evoluat în sezonul 2016-2017, iar apoi a mai jucat în România pentru SCMU Craiova şi desfiinţata CSM Bucureşti.

Cu echipa naţională a Serbiei a fost medaliat cu bronz la Campionatul Mondial din 2010 şi campion european în 2011.

După plecarea de la Arcada, a continuat să ţină legătura cu cei din voleiului gălăţean, printre alte ajutându-i pe juniorii de la CS Şcolar Galaţi să fie printre participanţii la unul dintre cele mai puternice campusuri de pregătire din lume, cel din oraşul sârb Ivajca.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Supermarketuri ÎNCHISE în weekend. A venit anunţul fulger: A apărut o problemă
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Inspectorii RAR au ieșit la control în trafic. Ce au descoperit? GALERIE FOTO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup