Adrian Modestino!** Mutu a este îndrăgit deja de fani, dar nu vrea să fie văzut „ca un star” în Corsica

Adrian Modestino!** Mutu a este îndrăgit deja de fani, dar nu vrea să fie văzut
  • Publicat:
  • Actualizat:

*Atacantul român spune că nu va debuta decât la mijlocul lunii septembrie
*Mutu va purta numărul 12 la noua sa echipă, pentru că 10 este ocupat în acest moment
*”Briliantul” a fost ofertat și de CFR Cluj, însă a refuzat oferta campioanei României

De ieri, povestea de dragoste dintre Adrian Mutu și Ajaccio este oficială! Atacantul român, care a fost primit ca un adevărat star de suporterii echipei și s-a declarat încântat de peisajele Corsicii, a semnat un contract pe doi ani cu gruparea corsicană, după o amplă vizită medicală care a durat aproape trei ore! Deși a declarat că nu este vedeta echipei, transferul lui Mutu a fost ca un magnet pentru presa locală, care îl consideră deja cel mai important străin care a evoluat vreodată la Ajaccio. Iar cotidianul „Corse Matin” a publicat chiar pe prima pagină poze de la sosirea lui Mutu pe aeroportul din localitate. Acolo, „Briliantul” a fost așteptat de circa 300 de suporteri, care i-au dăruit un fular cu însemnele clubului și au aprins torțe. „E cel mai mare transfer din istoria noastră”, a declarat unul dintre fanii lui Ajaccio.

„Nu am venit ca un star”

Îmbrăcat cu o cămașă albastră și blugi, Mutu a fost extrem de zâmbitor la prima conferință de presă în calitate de jucător al lui Ajaccio. În cele 30 de minute în care a dialogat cu jurnaliștii, atacantul român l-a lăudat pe președintele Orsoni și a ținut să sublinieze că nu se consideră o vedetă: „Președintele m-a convins să semnez cu Ajaccio. Mi-a vorbit despre o echipă în creștere și-mi pare bine că o pot ajuta pe Ajaccio să evolueze. Nu vin aici ca o vedetă, ci ca un om modest. Le mulțumesc din suflet suporterilor că m-au primit cu brațele deschise, sper să le răsplătesc încrederea cu multe goluri”.

Nu de aceeași părere este și antrenorul Alex Dupont, care s-a declarat încântat de transfer: „Mutu va fi pentru noi ceea ce e Ibrahimovic la PSG. E un jucător mare, un talent excepțional”.

Spre finalul conferinței de presă, Mutu a indicat faptul că Ajaccio ar putea să fie ultima „stație” din cariera sa: „La finalul contractului, voi avea 36 de ani. Nu știu ce va urma, dar voi fi aproape de retragere”. Atacantul român, care va purta numărul 12 pe tricou la noul său club, a exclus astfel o revenire în Liga I, de care a fost aproape în această vară: „CFR Cluj a fost echipa care m-a dorit și mi-a făcut o ofertă. Nu s-a concretizat nimic până la urmă, dar le doresc celor de acolo multă baftă în Liga Campionilor”.

Dacă are numărul 12, va trebui să marcheze 12 goluri, nu? Este un transfer excepțional
Alain Orsoni, președinte Ajaccio

AC AJACCIO
Anul fondării: 1910
Stadion: Stade Francois-Coty (12.000 locuri)
Culori: Alb-roșu
Președinte: Alain Orsoni
Antrenor: Alex Dupont
Echipă-tip: Ochoa – Diawara, Medjani, Poulard, Bouhours -Mostefa, Pierazzi – Andre, Cavalli, Kinkela – Mutu
Cea mai bună performanță din istorie: Locul 6 în Ligue 1 (1971)
Vedetele echipei: Ochoa (26 de ani), Mutu (33 de ani)
Valoarea lotului: 28,6 milioane euro

16 milioane de euro este bugetul lui Ajaccio pentru acest an, cu două milioane peste salariul lui Ibrahimovic

1 un milion de euro este salariul anual al lui Mutu la Ajaccio

STRANIERI
Săpunaru are ofertă de la Kayserispor

După ce presa europeană l-a „transferat” pe Săpunaru (foto) în această vară la Chelsea, Inter Milano, Liverpool și Lazio, fundașul român este foarte aproape acum să plece de la Porto, dar la o echipă mult mai mică. Turcii anunță că Săpunaru ar putea ajunge la Kayserispor, club care ar fi înaintat deja o ofertă portughezilor. După două etape disputate în campionatul turc, Kayseri e pe ultimul loc, fără niciun punct, golaveraj 0-4.

MANCHESTER UNITED
Tinerii n-au voie cu mașini sport

Alex Ferguson, managerul lui Manchester United, le-a interzis jucătorilor tineri din echipă să conducă mașini sport. „Diavolii” au semnat un contract pe trei ani cu constructorul auto american General Motors, iar Chevrolet, principala marcă a companiei, va deveni sponsorul exclusiv al clubului englez. „Chevrolet a oferit jucătorilor posibilitatea de a alege mașini luxoase și mulți dintre aceștia au optat pentru celebrele Corvette. Ferguson a intervenit imediat și a decis ca jucătorii sub 23 de ani să nu primească un model sport. El vrea ca tinerii să rămână cu picioarele pe pământ”, a scris Daily Mail.

CHINA
Țeapă pentru Drogba?

Didier Drogba și Nicolas Anelka ar putea fi vânduți de formația chineză Shanghai Shenhua în această vară. Conform presei din Shanghai, clubul aflat pe locul 10 în acest moment în campionatul chinez ar putea fi obligat să scape de jucătorii cu contracte mari, după ce unul dintre acționari, Zhu Jun, a amenințat că nu va mai investi. Jun e nemulțumit de faptul că nu are putere de decizie la club, deși a fost unicul investitor care a pompat bani în ultimii ani. Ceilalți proprietari sunt cinci companii de stat.

SPANIA
„Tigrul” a mușcat din nou

După ce a marcat de două ori în poarta lui Athletic Bilbao în finala Europa League de la București, Radamel Falcao, atacantul lui Atletico Madrid, a reușit luni seară un hat-trick împotriva bascilor, în meciul câștigat cu scorul de 4-0 de madrileni în etapa a doua din Primera. A fost primul hat-trick din acest sezon în campionatului spaniol, golurile ajutându-l pe Falcao (foto) să urce pe poziția a doua în clasamentul golgheterilor, la o singură reușită în spatele lui Leo Messi.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după divorț
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
”Veste bună pentru Horațiu Moldovan”. Anunțul venit din Spania
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi vremea pe litoral?
Meteorologii Accuweather anunță o vară istorică în România! Nu s-a mai întâmplat așa ceva în ultimii ani. Cum va fi…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
Ronald Gavril, lovitură URIAȘĂ pentru Anamaria Prodan. Răsturnare de situație în cuplul lor. Încă un bărbat care o dezamăgește
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM anunţă temperaturi în creştere
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai multe zone din țară. ANM…
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Revenire de senzaţie a unuia dintre Rockefellerii României! Decizia importantă luată de milionarul român
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
UNGURII au luat foc. Au anunțat chiar din România: Nu permitem
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Halep, în fața unei întrebări extrem de incomode: scenariul care prinde contur în cazul Simonei ANALIZĂ
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
Toleranţă zero pentru dezinformare: A fost lansat primul mecanism oficial de raportare a conţinutului deepfake din România
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×