Ceahlăul l-a luat pe Darko Lukanovic:** „A fost omul care ne-a chinuit cel mai mult în sezonul trecut! Așteptăm să-i mai chinuie și pe alții”

Ceahlăul l-a luat pe Darko Lukanovic:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Înaintea duelului programat sâmbătă seară la debutul noii ediții de campionat a Ligii 1, Ceahlăul ține să-și completeze efectivul de jucători. Dar nu asemeni celor de la Petrolul, adversara meciului de mâine (ora 19 la Ploie[ti) și totodată campioana din această vară a Ligii 1 la capitolul achiziții înregistrate.

Ieri, oficialii grupării pietrene de fotbal au perfectat actele de transfer ale atacantului Darko Lukanovic (28 ani). Născut în fosta Iugoslavie, la Tuzla, acesta locuiește acum în Suedia. Până să devină componentul lotului nemțean, Lukanovic a mai jucat la Malmö FF, Assyriska, Antwerp, Tienen, Atlético Ciudad, Limhamn Bunkeflo și Voința Sibiu, grupare retrogradată la finele stagiunii precedente din Liga 1 internă.

Cu formația Ceahlăul, Lukanovic a semnat un contract valabil pe durata a trei sezoane. „A fost omul care ne-a chinuit cel mai mult în sezonul precedent, pe teren. Acum, că l-am înregimentat, așteptăm să-i mai chinuie și pe alții”, a declarat managerul general al pietrenilor, Gheorghe Chivorchian. Cu actele perfectate la Piatra Neamț, Lukanovic nu va putea evolua însă mâine seară, în meciul cu Petrolul, de la Ploiești.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției

Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…

Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt

Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO

Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri