Maria Șarapova a câștigat pentru prima dată turneul de la Roland Garros!** Rusoaica redevine numărul 1 mondial

Jucătoarea rusă Maria Șarapova, cap de serie numărul 2, a câștigat pentru prima dată turneul de la Roland Garros, învingând-o în finală, sâmbătă, cu
Maria Șarapova a câștigat pentru prima dată turneul de la Roland Garros!** Rusoaica redevine numărul 1 mondial

Jucătoarea rusă Maria Șarapova, cap de serie numărul 2, a câștigat pentru prima dată turneul de la Roland Garros, învingând-o în finală, sâmbătă, cu scorul de 6-3, 6-2, pe italianca Sara Errani, a 21-a favorită, și a reușit Marele Șlem al carierei sale.

Șarapova, care va redeveni luni numărul 1 mondial, este a zecea jucătoare din istorie care a câștigat cele patru turnee de Grand Slam, după Maureen Connolly, Margaret Court, Chris Evert, Shirley Fry, Steffi Graf, Doris Hart, Billie Jean King, Martina Navratilova și Serena Williams. Sportiva rusă s-a impus în 2004 la Wimbledon, în 2006 la US Open, în 2008 la Australian Open și astăzi la Roland Garros.

La 25 de ani, Șarapova și-a văzut astfel eforturile recompensate la cel mai înalt nivel, după ce, în urma unei operații la umăr suferită în octombrie 2008, a lipsit din competiții nouă luni.

Maria Șarapova a mai ocupat primul loc în clasamentul mondial în 2008, timp de 17 săptămâni

Sursa: MEDIAFAX

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]