„Palmaresul Craiovei e la mine!” Dinel Staicu vorbește de după gratii despre Universitatea! El a vândut Craiova pentru 500.000 de euro

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinel Nuțu (fost Staicu) este cel care i-a vândut Universitatea Craiova lui Adrian Mititelu în 2004 pentru 500.000 de euro, urmând ca la momentul încasării să-i cedeze și palmaresul.

În alte domenii s-a remarcat ca șef al SIF Oltenia, dar și prin construcția Muzeului Comunismului de la Scornicești și a Palatului Republicii Socialiste de la Podari. Fost căpitan de miliție-poliție, licențiat în drept, doctor în economie subterană, acum se află după gratii într-un dosar de fraudare a Băncii Internaționale a Religiilor cu cinci milioane de euro. Am reușit să-l contactăm prin intermediul site-ului www.dinel-nutu-staicu.ro și ne-a răspuns unor întrebări. Le-am selectat în special pe cele de fotbal în acest interviu.

După ce ați fost arestat în capitalism vă mai considerați un comunist autentic?
Nu, acum sunt un comunist sub acoperire!
Chiar nu ați renunțat la ideologia comunistă?
Nu, acum trebuie să rescriu programul P.C.R. și să îl adaptez noilor cerințe ale crizei!
Dar nu vă este frică, P.C.R. fiind partid ilegal în România?
Nu, P.C.R. poate fi tradus și Partidul Capitalist Român și nu neapărat Partidul Comunist. Mai important este dacă noul program vine sau nu în slujba celor mulți.
Vi se pare cumva că pluripartidismul nu îi satisface din punct de vedere politic pe cei mulți?
Pluripartidismul, pe lângă că este generator de tensiuni sociale, prin el însusi, a fost conceput să slujeasca în mod exclusiv interesul clasei politice, nepotismul și birocrația, dar consider că nu este nici locul și nici momentul pentru un astfel de subiect, eu fiind încă arestat!

„Nu mă mai implic în fotbal”

Dumitru Dragomir a declarat că palmaresul Universității s-ar afla la dumneavostră și că vă aparține. Este adevarat sau e o diversiune?
Da, eu știu ce cunoaște nea Mitică de la Ligă și mi se pare foarte normal ca acest palmares să rămână la Craiova și să fie doar al craiovenilor.
Veți pretinde bani pentru cedarea lui?
Nu, niciodată nu voi formula o astfel de pretenție, nici eu și nici fiscul nu ar trebui să ceară vreun cent pentru el. Vreau să fiu clar: chiar daca am acest palmares, eu, Dinel Staicu, vă spun răspicat că nu mă voi mai implica vreodată în fotbal sau în alte noi afaceri în România.
De ce?
Pentru că îmi este frică să mai fac afaceri în Romania. Poți fi arestat indiferent dacă ești vinovat ori nevinovat.

Articol scris de Cristi Stăncescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Câți euro primește un român, la cules de sparanghel în Germania. Salariul este uriaș!
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000 se duc doar pe manoperă
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune o avere fabuloasă
Cât de frumoasă este cea mai bogată româncă! Afacerea cu care a dat lovitura şi care a ajutat-o să adune…
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
Ce șansă are un dependent de alcool să trăiască o viață normală. Psihiatru: „E un proces greu și de durată“
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×