Pep a simțit că îi lipsește ceva când își lua ADIO!** Răspunsul a venit pe Facebook: „Nu am vrut să-mi arăt durerea!” Messi i-a înfipt un cuțit în inimă antrenorului

Redactor:
Leila Bolat
Pep a simțit că îi lipsește ceva când își lua ADIO!** Răspunsul a venit pe Facebook:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul argentinian al echipei FC Barcelona, Lionel Messi, prea emoționat ca să fie prezent la conferința de presă a lui Josep Guardiola, i-a mulțumit, vineri, „din toată inima” tehnicianului pentru tot ajutorul pe care i l-a dat în carieră și în plan personal

„Vreau să îi mulțumesc din toată inima lui Pep pentru tot ajutorul dat în cariera mea și în plan personal. Din cauza emoțiilor, am preferat să nu fiu prezent la conferința de presă a lui Pep, să fiu departe de presă, mai ales pentru că știu că jurnaliștii doreau să vadă durerea jucătorilor și am dorit să nu arăt asta”, a notat Messi pe pagina sa de Facebook.

Peste 120.000 de fani au apreciat acest mesaj și peste 13.000 l-au comentat.

Absența triplului câștigător al Balonului de Aur de la conferința de presă în care Guardiola a anunțat că nu va mai rămâne la FC Barcelona a fost remarcată, în condițiile în care în sală au fost prezenți Busquets, Piqué, Pedro, Cesc, Xavi, Valdés, Iniesta și Puyol.

Și mijlocașul Andres Iniesta i-a adus un omagiu lui Guardiola. „Astăzi ne-a dat vestea și vreau să le mulțumesc lui și echipei lui pentru acești ani, fără să uităm că sezonul nu este încheiat”, a scris Iniesta pe Twitter.

Josep Guardiola, în vârstă de 41 de ani, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă că va părăsi echipa FC Barcelona, după patru sezoane, în care a câștigat 13 titluri.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
BANII AU INTRAT deja în conturi. Anunț istoric la Ministerul Finanțelor: Se schimbă cu adevărat vieţi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×