Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Aflat în dizgrația antrenorului, Bojinov va fi împrumutat la Lecce

Aflat în dizgrația antrenorului, Bojinov va fi împrumutat la Lecce

Atacantul bulgar Valeri Bojinov, aflat în dizgrația antrenorului echipei Sporting Lisabona, va fi împrumutat formației Lecce pentru șase luni, informează novinite.com, citând presa din țara vecină.
Aflat în dizgrația antrenorului, Bojinov va fi împrumutat la Lecce

Atacantul bulgar Valeri Bojinov, aflat în dizgrația antrenorului echipei Sporting Lisabona, va fi împrumutat formației Lecce pentru șase luni, informează novinite.com, citând presa din țara vecină.

Sporting și Lecce au ajuns la un acord, iar tranzacția ar putea fi perfectată în cursul zilei de luni. De transferul lui Bojinov s-au mai arătat interesate echipele Racing Santander, Dinamo Kiev, Trabzonspor și Litex Loveci.

Atacantul bulgar în vârstă de 25 de ani a mai evoluat în Italia la Juventus, Parma, Fiorentina și Lecce, la această ultimă echipă începându-și cariera profesionistă.

În prelungirile meciului Sporting – Moreirense din 19 ianuarie, contând pentru Cupa Ligii, Bojinov a stârnit un scandal, după ce l-a împiedicat să bată un penalti pe Matias Fernandez, jucătorul desemnat de antrenor să execute loviturile de la 11 m. Bulgarul a executat el și a ratat penaltiul ce ar fi putut fi decisiv pentru victoria echipei sale în acea partidă, terminată la egaltitate, scor 1-1.

„Nu mă mai interesează Bojinov. Misiunea unui antrenor este de a lucra cu jucătorii care doresc să se antreneze și să joace cu echipa”, a spus antrenorul formației Sporting Lisabona, Domingos Paciencia.

Mediafax

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]