FOTO Dacia a început 2012 în forță!** Lodgy, primul monovolum din istoria mărcii românești

De la Duster, în 2010, Dacia nu a mai lansat niciun model nou pe piață. Anul 2012 va fi însă plin din acest punct de vedere, constructorul de la Mioveni urmând să scoată pe piață două noi modele: Lodgy (în martie, la Salonul Auto de la Geneva) și noul Logan (în septembrie, la Salonul Auto de la Paris). Modelul Dacia Lodgy are o lungime de 4,5 metri, cu circa 30 de centimetri mai lung decât un Logan, și este dotată cu cinci sau șapte locuri.
FOTO Dacia a început 2012 în forță!** Lodgy, primul monovolum din istoria mărcii românești

Dacia a început 2012 în forță după ce ieri a publicat primele imagini oficiale cu noul model de familie, Lodgy, care va fi lansat anul acesta, la Salonul Auto de la Geneva, din luna martie. Prețul de pornire se pare că va fi de 10.000 de euro!

De la Duster, în 2010, Dacia nu a mai lansat niciun model nou pe piață. Anul 2012 va fi însă plin din acest punct de vedere, constructorul de la Mioveni urmând să scoată pe piață două noi modele: Lodgy (în martie, la Salonul Auto de la Geneva) și noul Logan (în septembrie, la Salonul Auto de la Paris). Modelul Dacia Lodgy are o lungime de 4,5 metri, cu circa 30 de centimetri mai lung decât un Logan, și este dotată cu cinci sau șapte locuri.

Prost conduce Lodgy în Trofeul Andros

Dacia Lodgy este primul mono­volum din istoria mărcii românești. La fel ca și la modelul precedent, Dacia Duster, Grupul Renault a aplicat și pentru noul brand aceeași strategie, prezentând designul și numele modelului printr-un concept care participă la cursele pe gheață din Trofeul Andros, una dintre cele mai cunoscute și mai spectaculoase competiții auto din Franța. Dacia Lodgy este condusă la Trofeul Andros de fostul mare campion de F1, Alain Prost, care e pe primul loc la jumătatea sezonului.

Asamblat în Maroc, cu piese din România

Dacia Lodgy se va produce în exclusivitate la fabrica din Tanger, Maroc. Totuși, 70% din piesele componente ale acestui nou model vor proveni din România. Liniile de producție din Mioveni nu suportă fabricarea simultană a mai mult de șase modele diferite, iar Lodgy este deja mașina cu numărul șapte din gamă.
În 2012 se vor produce aproximativ 90.000 de unități din noul Lodgy, pentru ca ulterior să se ajungă la un volum de 170.000 de unități. Mașina este destinată în special Europei de Vest, acolo unde acest gen de mașină este extrem de apreciată.

Dotări Dacia Lodgy va avea același motor folosit pentru modelul Dacia Duster SUV. Versiunea diesel va avea un motor de 1,5 litri și 90 sau 110 de cai putere. Versiunea pe benzină va avea un motor de 1,6 litri cu 110 cai putere

Concurenții Daciei Lodgy
Renault Grand Scenic 15.700 £
Seat Altea XL 17.028 £
Mazda 5 19.190 £
Ford Grand C-Max 19.200 £
Citroen Grand C4 Picasso 19.279 £
Peugeot 5008 19.315 £
Chevrolet Orlando 20.130 £
Volkswagen Touran 20.223 £
Fiat Freemont 27.250 £
Opel Zafira Tourer *
ª Modelul va fi lansat abia în acest an și prețul său nu este cunoscut. Modelul vechi, aflat încă pe piață, costă 16.790 euro.

Ce a lansat Dacia în Grupul Renault

2004 » Dacia Logan
Preț de pornire: 6.500 de euro
Dacia Logan este primul model produs la Mioveni de Grupul Renault. Logan a fost lansat pe 2 iunie 2004, la Paris, și a suferit mai multe modificări până în prezent. În 2005 a fost lansată versiunea diesel, în 2007 a apărut modelul GPL, iar în 2008 a fost lansată versiunea face-lift.

2006 » Logan MCV
Preț de pornire: 9.600 de euro
Logan MCV este modelul ce dă greutate gamei Dacia la propriu: consumă 664 kilograme de tablă în procesul de fabricație, cea mai mare cantitate de tablă folosită pentru un model produs la Mioveni. Pe 24 iunie 2009 a fost lansată versiune de top a modelului MCV, Prestige.

2007 » Logan Van
Preț de pornire: 8.600 de euro
Modelul Logan Van nu a avut succesul scontat. Dacia va scoate din producție Logan Van în acest an, mașina urmând să fie înlocuită de un model pe care constructorul francez îl va produce la fabrica din Tanger, Maroc.

2007 » Logan Pick-Up
Preț de pornire: 8.500 de euro
Dacia Logan Pick-Up este urmașul celebrei Dacia 1307, model fabricat începând cu 1992. Pentru asamblarea caroseriei unui Logan Pick-Up sunt necesare 5.500 de puncte de sudură. Durata medie în care se dă un punct de sudură pe acest model este de 0.2 secunde.

2008 » Dacia Sandero
Preț de pornire: 7.300 de euro
Dacia Sandero este primul model de la Mioveni dedicat în exclusivitate publicului tânăr. Sandero a intrat în producție în România în 2008, la un an după prima industrializare a modelului, la uzina Renault din Brazilia. În 17 iunie 2009, Dacia a lansat Stepway, un model îmbunătățit al lui Sandero.

2010 » Dacia Duster
Preț de pornire: 11.150 de euro
Cel dintâi 4×4 a impresionat încă de la început. Duster s-a impus ca lider de categorie în chiar anul lansării sale, fiind recompensat cu Premiul „AutoBest 2011”, cu titlul de „Mașina Anului 2011” în România și în Croația și cu premiul „Trofeul Argus” (Franța), pentru vehicule de familie.

Dacia 1100, primul model produs la Mioveni
Construcția Uzinei de Autoturisme Mioveni a început în 1966. După semnarea unui contract de licență între Renault și statul român în 1968, începe fabricarea modelului Dacia 1100 sub licență R8, urmat în 1969 de Dacia 1300, sub licență R12. Între anii 1970-1980, Dacia dezvoltă o întreagă gamă de modele care va cuprinde mai multe tipuri de vehicule de persoane și utilitare. Automobile Dacia continuă autonom producția de autoturisme derivate din gama Renault 12 și după anul 1978. Anul 1995 este marcat de lansarea primului autoturism conceput 100% de inginerii români, Dacia Nova.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Și-a bătut amanta, soția l-a reclamat și s-a împușcat în cap. ULTIMELE clipe ale unui GENERAL
Mediafax
Generalul Dorin Ioniță S-A SINUCIS din cauza amantei. Primele imagini de la fața locului
Cancan.ro
„Boom-ul” nașterilor din septembrie are o explicație. De ce iarna este sezonul concepției
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Generalul-maior Dorin Ioniță, găsit mort într-un imobil din Prahova. Ce s-a întâmplat înainte cu câteva ore de tragedie? Anchetatorii au scos la iveală detalii șocante
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Ce se întâmplă în creier după ce renunți la alcool?
Descopera.ro
Bianca a refuzat inelul de la Marian Grozavu pentru ispita pilot! După aventura cu Claudia, Eduard a schimbat 'destinația'
Cancan.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Un nou brand auto apare pe piața din România! Ce modele a lansat Jetour în țara noastră?
Promotor.ro
NOILE REGULI privind permisul de conducere după 65 DE ANI. Ce se schimbă pentru șoferii cu diferite categorii din Italia
Mediafax Italia
Aici se găsește CEA MAI IEFTINĂ BENZINĂ! Unde să alimentezi dacă ești în vacanță, în Spania
Mediafax Spania