Înfrângere după 20 de ore pe** drum pentru BC Timișoara!

„Leii din Banat" au suferit a patra înfrângere din Liga Balcanică în deplasare la muntenegrenii de la Mornar Bar, scor 79-77. Bănățenii au fost aproape de o surpriză după ce au rămas înzăpeziți cinci ore în munții din fosta Iugoslavie!
Înfrângere după 20 de ore pe** drum pentru BC Timișoara!

„Leii din Banat” au suferit a patra înfrângere din Liga Balcanică în deplasare la muntenegrenii de la Mornar Bar, scor 79-77. Bănățenii au fost aproape de o surpriză după ce au rămas înzăpeziți cinci ore în munții din fosta Iugoslavie!

Singura cale ferată ce leagă Belgradul de Muntenegru a fost cu ghinion pentru bănățeni, care au ajuns după 20 de ore de drum la Bar. Mai mult, BC Timișoara l-a pierdut pe Cuic după primul sfert din joc dar a revenit și grație nou sositului Nikola Jovanovic. 42-38 pentru „violeți” a fost scorul la pauza mare, informează bctimisoara.ro.

Bănățenii au acuzat și probleme de arbitraj în partea a doua a jocului însă au revenit pe final. Chiar și așa timișorenii, care conduceau cu 74-71 cu două minute înainte de ultima sirenă, nu au putut evita o nouă înfrângere la limită.

Cel mai bun om al lui BC Timișoara a fost americanul Dominique Archie (14 puncte). În Grupa A din Liga Balcanică „leii” sunt pe locul 4 din șase echipe. Aceștia se pot reculege în campionat, unde sunt lideri și vor întâlni pe teren propriu Sibiul în weekend.

Articol scris de: Cornel BIHOLARI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]