Sabău explică pentru prima dată cauza care l-a făcut să rateze două turnee finale:** „Emoțiile m-au costat”

Sabău explică pentru prima dată cauza care l-a făcut să rateze două turnee finale:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un consult în Germania, făcut la șapte ani de la retragere, a deslușit un mare mister al fotbalului românesc. Accidentările care i-au oprit ascensiunea lui Sabău s-au produs pe un fond emoțional. „Moțul” este și el uluit!

În 1993, Ioan Ovidiu Sabău era desemnat cel mai bun mijlocaș dreapta din Serie A. Juca la Brescia, iar AC Milan și Inter au încercat să-l transfere. Promisiunile președintelui Corioni cum că îi va mări contractul și faptul că era obișnuit cu atmosfera de la echipa lombardă l-au făcut să refuze ofertele. Mai apoi avea să regrete decizia luată. Pentru Sabău începea un lung șir de accidentări. O ruptură musculară avea să-i răpească șansa de a participa la cea mai mare performanță a echipei naționale: sferturile de finală la World Cup ’94.

N-a fost de la vitamine

Nici la Euro ’96 n-a avut mai mult noroc. Sabău a făcut deplasarea în Anglia, dar n-a jucat niciun minut, tot din cauza accidentărilor. Multe legende s-au născut în rândul suporterilor și în presă, menite să explice motivul pentru care Sabău era mereu accidentat în momentele importante ale echipei naționale. Cea mai vehiculată variantă a fost cea conform căreia mijlocașul refuza să ia vitamine pentru că nu-i permitea religia. „Nimic adevărat”, infirmă cu tărie jucătorul și apropiații acestuia. În realitate, nici Sabău nu știa exact motivul pentru care se accidenta atât de des.

Aciditate exagerată la nivel muscular

Explicația avea să o primească la aproape șapte ani de la retragere. Medicina avansase între timp atât de mult, încât i s-a putut oferi și lui un răspuns plauzibil. „Am făcut un consult la un medic din Germania în 2010. În urma acestuia mi s-a spus că factorul emoțional este mult mai mare decât ar trebui să fie. Din această cauză se formează o aciditate exagerată la nivel muscular. Doctorul chiar m-a întrebat dacă nu am avut probleme musculare. I-am spus că am fost sportiv de performanță și chiar am avut”, a elucidat misterul Sabău. Acum, că știe cauza accidentărilor, recunoaște că se implica emoțional la fiecare meci, dar spune că ar face și acum la fel. „Așa era caracterul meu. Voiam să dau tot ce puteam”, e povestea lui Ioan Ovidiu Sabău.

Așa era caracterul meu. Voiam să dau tot ce puteam la fiecare meci. Era normal să mă implic total
Ioan Ovidiu Sabău, fost internațional

1 turneu final a prins Sabău în carieră, Cupa Mondială din 1990

55 de selecții a adunat Sabău pentru echipa națională, din 1988 până în 2002, marcând și 8 goluri

8 echipe a schimbat Sabău în cariera sa: „U” Cluj, ASA, Dinamo, Feyenoord, Brescia, Reggiana, Rapid și Gaz Metan

1989, anul de grație pentru Sabău

Ioan Ovidiu Sabău a avut cel mai bun an din carieră în 1989. Într-un amical de la Sibiu, România a învins Italia cu 1-0 prin golul lui Sabău. Apoi, în meciul decisiv pentru CM din Italia 1990, 3-1 cu Danemarca, El a marcat un gol și a contribuit decisiv la calificarea naționalei României la marele bal din Cizmă.

Valentin Nastaila / Redactor
Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare