SCANDALOS** Ne-au vorbit numai pe limba lor! Românii nu au înțeles nimic la conferința de presă a francezilor

SCANDALOS** Ne-au vorbit numai pe limba lor! Românii nu au înțeles nimic la conferința de presă a francezilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

În mod scandalos, conferința de presă de ieri, la care au participat selecționerul Laurent Blanc și Hugo Lloris, s-a desfășurat într-o singură limbă. Și nu a fost româna!

Francezii ne-au învins deja o dată ieri! Întâlnirea lui Blanc și Lloris cu ziariștii în cadrul conferinței de presă de la Național Arena a început direct cu întrebările. Adresate de jurnaliștii oaspeți, acestea au fost, bineînțeles, formulate în limba franceză. Numai că, spre indignarea românilor, apoi nu a tradus nimeni! Lângă Blanc și Lloris nu s-a aflat niciun translator, astfel că dialogul s-a purtat de la început până la sfârșit în limba oaspeților. Câțiva dintre români au întrebat în franceză, în timp ce Blanc a cerut traducerea ofițerului de presă al FRF, Paul Zaharia, la singura întrebare adresată lui în altă limbă, engleza. La acest nivel, astfel de situații se produc foarte rar, de obicei dialogul fiind tradus în ambele sensuri.

Au admirat cubul
De compensat am compensat însă prin aspectul Național Arena. Stadionul arată ireproșabil, iar facilitățile pentru presă sunt pe măsură, lucru remarcat și de francezi. Ziariștii, dar și fotbaliștii oaspeți au admirat îndeosebi cubul digital suspendat de copertină, petrecând minute bune cu privirea în sus, după ce au făcut primii pași pe gazon.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital!  Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac' 😲
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al medicilor: 'S-au infectat şi sondele…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul lui Florin Piersic în timp ce marele actor se luptă pentru viața lui
Mesajul publicat de Florin Piersic Jr., după ce tatăl lui a ajuns cu septicemie la spital. Unde se află fiul…
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Diagnosticat cu TUMORĂ pe creier! Actorul român, iubit de toată lumea, a fost operat de urgență în Franța
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub avertizare de vreme extremă
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Milionarul de 28 de ani care a lăsat Statele Unite pentru România e asaltat de femei: Unele nu ştiu limita
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică + Ce au hotărât medicii în ”celula de criză”
Imagini în premieră absolută cu Florin Piersic de la ”Matei Balș”! Starea de sănătate a marelui actor este critică +…
MAGHIARII dau în clocot în TRANSIILVANIA. Abia acum s-a aflat ce sentimente au: Există o diferență clară
MAGHIARII dau în clocot în TRANSIILVANIA. Abia acum s-a aflat ce sentimente au: Există o diferență clară
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
Gunoiul unora, comoara altora. Cât câștigă, zilnic, un român care adună PET-uri reciclabile din coșurile de gunoi
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…